empower-long-logo-final

Zeci de muzee din țară și Republica Moldova își deschid porțile de Noaptea Muzeelor

Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfășurat la nivel internațional și aflat anul acesta la a 19-a ediție.

Muzee din zeci de țări europene își deschid porțile în aceeași noapte. Anul acesta, evenimentul este sărbătorit în toată Europa, în data de 13 mai.

În Romania, evenimentul este organizat de către Rețeaua Națională a Muzeelor din România, membru al celei mai mari rețele pan-europene a muzeelor – Network of European Museum Organisations (NEMO).

Ediția din acest an propune peste 300 de evenimente de la expoziții la prezentări, proiecții, animații stradale și interioare, experimente și reprezentații artistice și tot felul de intervenții culturale în spatii muzeale, în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, în atenee, în mausolee, în primării, în castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, în biblioteci, în studiouri de creație, în centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spatii de știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și în galerii de artă, în case de licitații și târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor, în mori de hârtie.

Noutatea acesti ediții este colaborarea cu muzeele din Republica Moldova. Se deschide astfel o linie de colaborare pentru a se promova împreună și pentru a se prezenta în fața publicului prin evenimente, expoziții și proiecte culturale diverse.

La prima participare în acest an se află: Muzeului Fotbalului, Camera de Comerț și Industrie București, Miez Festival, Casa cu bunici ”Niciodată Singuri”, Casa de licitații Historic, Muzeul Pandemiei, va avea o stație nouă, tocmai în Reșița, la Muzeul Banatului Montan.

În premieră se va deschide expoziția unui muzeu fenomen la nivel mondial, War Childhood Museum, singurul muzeu din lume care se concentrează exclusiv pe copilăria afectată de conflictele armate. Dominant va fi războiul din Ucraina, dar vor fi expuse și povești dramatice ale unor copii din Yemen, Eritrea, Afganistan, Pakistan, Iraq, Bosnia, Siria care au experimentat ceva ce nu ar fi trebuit să experimenteze niciodată – războiul absurd și distrugător. Expoziția va putea fi vizitată gratuit la Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român, în perioada 12 mai – 12 iunie 2023.

Ca în fiecare an, Romanian Design Week se alătura evenimentului și îi dă o notă aparte de estetic si un plus de creativitate, alături de alte festivaluri specifice industriilor culturale și creative.

Programul este disponibil aici.

Sponsor principal: UniCredit Bank.
Parteneri media: Phoenix Media, DIGI24 și DIGI FM

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Leave a comment

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei