PALIMPSEST. A doua expoziție de grup a Galeriei Himera

PALIMPSEST este a doua expoziție de grup organizată de galeria de artă contemporană Himera în spațiul expozițional ISHO din Timișoara.

Expoziția, curatoriată de Norbert Filep, reunește discursurile artistice a cinci artiști emergenți: Mihaela Coandă, Iulia Pușcașu, Kit Szász, Daniel Semenciuc și Codruț Zele.

“A acumula prin ștergere sau a șterge prin acumulare constituie două acțiuni a căror rădăcini par să ascundă aceeași natură originară a palimpsestului.

Prima acțiune descrie subtil o necesitate, o nevoie de înmagazinare a informației, a momentului, al acelui ACUM atât de important care nu mai poate fi amânat. Istoria se auto-sacrifică, informația nouă preia locul celei vechi, iar, când aceasta devine învechită, acțiunea de reînnoire se repetă cu aceeași prospețime ca și prima dată. Istoria se transformă într-o nălucă abia perceptibilă cedându-i actualității poziția din lumina reflectoarelor.
Cea de a doua acțiune alterează obiectivitatea informațională în subiectivitate abstractă. „Golul” produs de ștergere se datorează, într-un mod paradoxal, acelui prea-plin, acelei acumulări care refuză să părăsească spațiul de joacă, abstractizându-se treptat într-o relicvă, căzută pradă fie subiectivității privitorului grăbit, fie arheologului spectator, expert în descifrări vizuale. Astfel, apare tensiunea dintre istoria abstractizată, ștearsă, fadă și noua formă informațională creată, care reprezintă de fapt logica vizuală și ideatică a palimpsestului.

În prezenta expoziție, această logică se concretizează prin acumulările de noi și noi generații de artiști, care prin practica lor relaționează cu istoria recentă sau îndepărtată a artei. Constanța generațională prin care se produce flux continuu de artă contemporană sau, cum se spune mai nou, artă „super-contemporană”, pare să fie nestatornică, amplificând spațiul palimpsestian al artei. Astfel, frântura extrasă din acest document istoric pentru expoziția de față conține numele a cinci artiști emergenți: Mihaela Coandă, Iulia Pușcașu, Kit Szász, Daniel Semenciuc și Codruț Zele.

​​Regăsim în ansamblul show-ului două teritorii care predomină scena artei contemporane și care compun o dualitate antagonică a acestui spațiu palimpsestian.
Registrul unui neo-conceptualism care operează printr-o multitudine de medii, definește o parte semnificativă din ansamblul expozițional. Fie că vorbim de lucrările Iuliei Pușcașu, care lucrează cu interferențele dintre concepte și metode de ordin filosofic, virtual sau chiar digital, chestionând astfel granița dintre real și digital, sau că discutăm despre practica lui Kit Szász, definită de interdisciplinaritate, de la desenele care înregistrează trecerea timpului, la ostilitatea obiectelor ce aparțin designului urban, acestea conțin strategii care definesc teritoriul noului conceptualism.

Printr-un act contrastiv își face simțită prezența teritoriul picturii, cu istoria și tradiția ei seculară, predominanta expoziției fiind uleiul pe pânză. Prin acest mediu se articulează lucrările Mihaelei Coandă, a lui Daniel Semenciuc și Codruț Zele. La prima vedere, aceste lucrări par să împărtășească direcții diferite, dar la o inspecție mai amănunțită se face văzut un fir roșu comun caracterizat de o stranietate prin care autorii reîncarcă cu tendințe romantice spațiul picturii contemporane.

Astfel, Mihaela Coandă articulează spațiile ce aparțineau odată unui Morandi sau de Chirico, prin introducerea unor elemente amorfe ce trimit către suprarealism. Daniel Semenciuc încapsulează fotografia prin intermediul materiei picturale, a cărei urmă fantomatică rămâne păstrată în tremurul subtil al petelor de gri, care face ca memoria acestor fotografii să vibreze pe retina privitorului. Codruț Zele în schimb “atacă” retina privitorului prin intermediul clar-obscurului. Acest “atac” se dovedește a fi unul blând, cu scopul de a-l trezi încet din reveria istorică prin intermediul melanjului baroc-expresionist, în interiorul căruia întâlnim subiecte clasice cum ar fi focul, bătaia cocoșilor sau pisicile.”
Norbert Filep

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei