*_{Fragmente din interviu. Interviul integral poate fi ascultat accesând fișierul audio de la final.}

Claudia Retegan este artist fotograf, fondator și curator al 2/3 galeria, o galerie de artă contemporană din București, deschisă publicului anul trecut în luna iunie. Deschiderea oficială a galeriei a fost marcată de expoziția artistului internațional John Divola ale cărui lucrări au fost expuse pentru prima dată în România.

În curând veți sărbători un an de la inaugurarea Galeriei 2/3. Cum ai descrie această experiență?

(Pauză) A fost un an care a trecut extrem de rapid. De foarte multe ori am senzația că nu am destul de multe ore în zi pentru a termina toate lucrurile pe care mi le propun. A fost un an dificil. La început au fost foarte multe nesiguranțe, mai ales în prima parte a anului datorate situației globale și a pandemiei, dar tragând linia după aproape un an, există o satisfacție dacă stau și mă uit înapoi, căci multe lucruri au mers mai bine decât mi-aș fi închipuit.

Când anume a apărut ideea deschiderii galeriei? Care a fost contextul?

Mi-a venit acest gând în timpul vizitei la Paris, în toamna anului 2019, iar acum știu sigur că atunci a fost momentul decisiv. Am fost la Paris Photo și văzând toate galeriile și toată zumzăiala în jurul acelui târg m-am întors înapoi cu convingerea că vreau să deschid o galerie de artă, o galerie de artă specializată pe fotografie. Mi-am dat seama că motivația din spatele unei galerii de artă nu are legătură exclusivă cu simpla nevoie de unicitate și de reinventare, deoarece o galerie de artă, și în speță o galerie de fotografie, cel puțin din punctul meu de vedere, astfel de locuri sunt prea rar întâlnite în București. Au fost mulți care mi-au admirat curajul, alții mi-au spus că entuziasmul este trecător, și au rămas sceptici la adresa 2/3 galeria. A deschide o galerie specializată în artă fotografică a fost o convingere de-a mea, și nu cred că a fost o simplă încăpățânare, rămâne de văzut.

2/3 galeria este situată pe strada Franceză, nr. 4, într-un spațiu spectaculos. Care este povestea locului?

Într-adevăr, este un spațiu foarte interesant, și are o istorie lungă. Clădirea a fost construită în 1890. Inițial a avut destinația unui hotel și, în partea de jos, a avut spații destinate prăvăliilor. Mi s-a părut foarte interesantă clădirea, deoarece acesta a început în 1890 cu o destinație aparte, cu toată istoria străzii franceze din interbelic, care s-a schimbat în timpul comunismului; astfel parterul a fost converit într-o alimentară, numită Gostat, care era renumită în acea perioadă. Acest lucru este vizibil prin materialele din spațiul în care suntem, sunt niște vestigii ale diferitelor perioade prezervate în mod voit. Am cărămida asta pe care am restaurat-o, care din 1890 se găsește pe pereți, există acel mozaic foarte iconic, comunist, un mozaic roman din marmură în mijlocul căruia e scris Gostat, la care eu m-am decis să nu renunț . M-am simțit ca un arheolog când am făcut renovarea galeriei. Din ‘90 încoace cred că a fost parte a Ministerului de Interne, după aceea, pentru o perioadă de timp, a devenit un bar numit ‘Date’, apoi un restaurant și, ulterior, a rămas nelocuită pentru foarte mult timp și acum sper să aduc o viață nouă acestui loc cu galeria de artă.

Acum, la un an de la deschidere, spune-mi te rog cât de importantă este locația pentru buna funcționare a unei galerii de artă?

Pentru mine a fost importantă locația, deoarece îmi doream foarte mult să deschid o galerie cum eram eu obișnuită să văd în New York City, ceea ce înseamnă o galerie comercială, o galerie care să fie la stradă, să fie la parter, să aibă geamurile generoase și o lumină bună. Mi-am dorit o galerie deschisă către viitor, către public, accesibilă oricărui trecător, si lucrul acesta am vrut să fie evident odată ce intri în spațiu. Mi-am dorit ca poziționarea galeriei să nu fie una obscură, devenind astfel un loc cu circuit închis, și greu accesibil publicului larg. Mi-am dorit un public care să depășească condiția autoreferențială. Când am intrat pentru prima oară în această locație, am știut că aici va fi spațiul în care voi deschide galeria.

Artistul contemporan dispune de un număr nelimitat de medii din care poate alege. Vezi pluralismul actual ca un avantaj sau un dezavantaj?

Depinde foarte mult de artist și de înțelegerea si afinitatea acestuia. Mai mult în artă ca în alte domenii, pluralismul poate deveni un dezavantaj atunci când artistul alege la întâmplare, sau se simte asuprit de această plenitudine de medii și de moduri de exprimare, alegându-le aleator, fără vreun considerent estetic, sau vreun considerent conceptual, le ia pur și simplu la întâmplare. Dar acesta este exclusiv punctul meu de vedere. Altfel, cred că de cele multe ori este un avantaj, și o expresie a impactului tehnologic pe care îl resimțim zilnic. Mai există un dezavantaj, dar nici nu-mi dau seama dacă este un dezavantaj sau un avantaj, apropo de ce discutam și înainte, tot ce înseamnă internet art sau această nouă valorificare a artei prin NFT, în care se accentuează tendința către o dematerializare, sau o valorificare a non-materiei. Eu încă nu mă pot decide pe care parte a baricadei sunt, pentru că anumite lucrări, pe care le-am văzut comercializate, mi s-au părut o glumă la un moment dat, mai ales când am văzut și sumele aferente. Dar, cu riscul de a mă repeta, multe dintre aceste modalități, așa-numite revoluționare de valorificare, sunt la început, și poate în timp aceste glume, cum le-am numit eu, vor deveni la un moment dat asemănătoare cu cele ale lui Duchamp.

De cele mai multe ori când intră într-o galerie de artă contemporană, privitorul se confruntă cu dificultatea de a descoperi dacă ce vede este artă și de ce este artă. Cum crezi că ar putea depăși acest blocaj?

De foarte multe ori artiștii aleg conștient să provoace, unii mizând pe o oarecare atitudine de frondă. Când intri într-un spațiu destinat artei, cum ar fi spațiul unei galerii, ar trebui să conștientizezi și trecerea într-un spațiu așa zis ‘în suspensie’, clar delimitat, supranumit cubul alb, acest spațiu în afara societății, și în afara vieții de zi cu zi, în afara mondenității și a aglomerărilor vizuale, a informațiilor urbane și celorlalte ingerințe la care suntem supusi. Acest loc ne permite reveria. Trăind în București cred că resimt accentuat această stare de deconectare. Odată ce intri, îți asumi că ai intrat pentru a privi, gândi, asculta, consuma arta între acești pereți albi, că acest fel de a expune, de a contextualiza operele într-o anumită lumină, știind că în spatele fiecărei informații livrate există o decizie, și astfel poate însemna ceva. Descifrarea unui narațiuni devine de multe ori parte din experiența unei expoziții, fiecare venind cu alt set de așteptări, și cu alte sensibilități. Conștientizarea acestei demarcări este destul de importantă, pentru că ni se cere să lăsăm în spate lucrurile pe care le știm sau le știam și să intrăm cumva într-un alt mindset, în care teoretic ar trebui să avem libertatea, să ne ancoram într-o ipostază critică față de ceea ce vedem, fie că este una subiectivă, fie că este una documentată. În orice caz, eu sugerez privitorilor să găsească disponibilitatea să fie deschiși. Cel mai important este să avem o reacție față de ceea ce vedem și să petrecem acel timp, pe care îl petrecem într-o galerie, sau într-un muzeu, sau într-un orice fel de expoziție, ca într-un spațiu aparte, în care putem să ne debarasăm de câteva dintre prejudecăți, pe care poate le avem sau de unele dintre rutinele în care ne găsim angrenați. Nu știu dacă m-am făcut eu foarte bine înțeleasă, apropo de așteptările asupra unei deschideri, adică eu m-aș bucura ca publicul să fie deschis, fie că îi place sau îi displace, fie că în sistemul lui sau ei de valori ceea ce vede se încadrează sau nu. Mi-ar plăcea să văd publicul ca având o reacție față de ceea ce vede și o curiozitate…. pentru că acesta este cel mai important punct de pornire.

Ce mesaj ai transmite artiștilor tineri la început de drum în căutarea unei galerii de artă?

Să fie perseverenți și să fie sinceri când trimit lucrările lor. Să ceară feedback. Să ceară întâlniri față în față mai degrabă decât unele online, și să nu se demotiveze. Mi s-a întâmplat de foarte multe ori să primesc mesaje la care nu am avut timp să răspund și m-am simțit foarte vinovată după, și mi-aș dori ca acești tineri artiști să nu își piardă încrederea în sine, dacă nu primesc un răspuns pozitiv după prima sau primele încercări, chiar nici după mai multe încercări să nu se demotiveze, și, în al doilea rând, dacă acești tineri artiști folosesc mediul fotografic sau au curiozități în ceea ce privește lumina și instalația să mă contacteze.