Conversație cu @dragoste_ _

[*Ascultă conversația accesând fișierul audio de la final.]

Dan-Raul Pintea a absolvit în 2004 Facultatea de Arte Plastice, departamentul grafică al Universității de Arte și Design din Cluj- Napoca. După terminarea studiilor a lucrat ca tehnician la presa departamentului de grafică și ca operator pre-press într-o firmă de imprimări pe materiale textile. După trei ani și-a dat demisia și a hotărât să își urmeze pasiunea pentru artă. În 2012 a creat conceptul Dragoste. A început să scrie Dragoste pe tricouri cu markerul. Acum folosește tehnicile de imprimare învățate în facultate ca să multiplice logo-ul Dragoste pe tricouri, bluze hanorace, geci, plase și căciuli, iar în 2020 a deschis propria galerie de artă Dragoste Gallery.

Spune-mi te rog ce reprezintă arta pentru tine?

Felul meu de a fi, felul meu de a simți, de a mă exprima, de a gândi…. prin ea mă manifest. Este un mediu în care mă simt bine și îmi dă prilejul de a mă deschide, de a-mi arăta lucrurile sau proiectul la care lucrez sau viziunea mea asupra unei probleme sau a unor lucruri sau a lumii.

Când ai simțit că menirea ta este să fii artist?

Nu știu dacă am simțit-o, dar ea s-a manifestat înainte de a o conștientiza, îmi plăcea să desenez. Cred că mai sunt care au zis asta că…”când erau mici desenau”, da’ de fapt toți copiii desenează, mai mult sau mai puțin încurajați de mediu, de anturaj, de școală. Educația asta, părinții. Eu am fost…susținut, am avut noroc să fiu susținut și încurajat de ai mei și cred că primul contact cu conștientizarea asta de când îți dai seama că îți place arta, să fii artist sau ai ceva de a face cu domeniul ăsta, a fost când m-a mutat tatăl meu la Liceul de Artă, în clasa a VIII-a spre sfârșit, eu neștiind ce să fac atunci, dar cred că a decis el pentru mine că vreau să fiu arhitect. El era cu construcții și s-a gândit că poate să fie o combinație tată-fiu, așa, construcții-arhitectură. Numai că…am descoperit arta (râde) și m-am dus în cealaltă direcție. Ăsta-i encounter-ul meu cu arta. De acolo m-am descoperit pe mine.

Visul tău a fost să faci artă, să îți deschizi un atelier și să ai un spațiu propriu în care să expui. Ai făcut multe sacrificii pentru a-ți urma acest vis. Povestește-ne te rog în linii mari care a fost parcursul tău ca artist.

Mda..

Sacrificii au fost încă de când am fost mutat la Liceul de Artă, de acolo au început, meditații, desen, desenat mult noaptea pentru că în timpul zilei erau cursurile, și orele, și materiile, și pentru că știam că trebuie o direcție aprofundată atunci petreceam timp noaptea cu desenele. Și acolo.. am descoperit o altă lume cumva, care… greu va fi combinată cu lumea în care trăim…în funcție de ce… lucruri pot fi asemănătoare sau care ne pot lega, care… cum poți coexista cu ea, sau cum poți trăi și într-una și în cealaltă, sau în amândouă. Asta a fost cred că un lucru, să zic eu, important când am decis să fac artă, am încercat să lucrez și în alte domenii, după ce am terminat facultatea și am văzut că nu pot să fiu și la job și să fac artă. Deci trebuia să aleg una dintre ele. Și atunci am ales, în 2007 când m-am mutat din Cluj, am renunțat la job și am zis: fac numa’ artă. Nu mai știu, mai zi-mi odată, cred că am deviat un pic de la întrebare. Sau am mers un pic…

(Tu ai ales să faci artă și o perioadă bună de timp ai făcut mari sacrificii. Ai trăit zilnic un buget de 5 lei, banuți din care tu îți cumpărai mâncare și materiale.)

Da. Păi atunci e bine, am ajuns bine. Momentul ăla când am decis să fac artă, m-am trezit și că n-am nimic, adică pornesc de la zero. Nu știam nici cum se face, nici cum se aplică undeva pentru proiecte, submissions, open calls, expoziții, galeriști, cine sunt, colecționari, cum vinzi lucrări, cum spui bio-ul, cum…
Și toate astea le-am descoperit așa…pe cont propriu, ca să zic. Am avut noroc însă cu Noaptea Albă a Galeriilor, care a fost prima ediție atunci în 2007 și cumva atunci fiind în Cluj era un mediu artistic, se făceau expoziții, dar eu am expus după, nu, m-am mutat chiar după ce am expus la NAG, dar m-a observat cineva și m-a ajutat peste 2 ani când am revenit pe scena artistică, până m-am reprogramat, rewired, mi-am făcut un fel de plan pe 7 ani, că m-au atenționat unii că o să dureze și m-am pregătit și psihic și na fizic, materialistic, nu. Deci neavând niciun fel de fonduri așa am ajuns să am acel buget renumit de 5 lei. Tocmai că am zis: ok ce nu am sau ce nu-mi trebuie ca obiecte, nu știu, placă de snowboard, un televizor, lucruri pe care nu mai le vedeam relevante, care nu mă ajutau în scopul meu. Am făcut un fel de platformă @vandtot și am scos la vânzare obiecte, briceag, cărți. Biblioteca, acolo aveam multe cărți de artă și am zis și acolo, era ceva de genul: ok deci până acum am învățat din cărți cum se face artă, cum să fii artist, am văzut alții cum au reușit să facă artă, nu știu ce pictori, impresionism, renaștere, Da Vinci, toți, dar era viața lor, și atunci, și eu vreau să am viața mea de artist, și nu mai am nici nevoie de cărți, cum să-mi zică fiecare cum să fac, trebuia să îmi creez eu propriul meu path și a devenit în sine un concept, adică nu mai vreau să știu de ceilalți artiști care fac așa și așa, și nu vreau să devin cumva o clonă sau..aia a fost calea lor, ei au descoperit, eu să-mi descopăr calea mea. Și da, cărțile m-au ajutat, cursurile, meditațiile, xerox-urile după toți artiștii. Cumva banii pe care i-am investit atunci, acum i-am recuperat, dându-le mai departe la alții care vor să devină artist sau să învețe despre artă. Deci totul se reciclează. Și am descoperit și chestia asta cu reciclatul, și m-a ajutat mult în ce urma să fac mai încolo și anume @hartiemanuala, un alt concept pe care l-am dezvoltat în timp. Am început să fac artă pe diverse obiecte pentru că nu aveam nici să cumpăr. Nu aveam bani de materiale. Făceam pe ce găseam pe jos: lemn, tablă, fier, nu știu, cartoane. Sau îmi dădea cineva, auzeau că am nevoie. Adică aveau mai multă energie lucrurile astea pentru că se legau și de ce simțeam în momentul ăla sau prin ce treceam, și veneau cumva de la univers: uite îți dau, numai să îți dorești să faci.

Care este relația ta cu mediul artistic?

Mediul artistic este acolo. Când intri în el ajungi să cunoști diverse persoane, să îți faci contacte, galeriști, artiști, să colaborezi. Și…s-a creat în timp relația asta. Ți-am zis, am început cu NAG atunci, am cunoscut-o pe organizatoare, am legat o relație de prietenie strânsă, am ținut contactul și chiar în timp, după zece ani, a dorit să organizeze și în alte orașe din țară NAG, și printre ele m-a desemnnat și pe mine din Sibiu să organizez, să mă ocup de Noaptea Albă a Galeriilor în Sibiu. Și uite, ce creezi în timp, comunicarea cu oamenii care au aceeași viziune sau direcția, că oamenii se simt și atunci energia. Asta-i cel mai important. Pentru mediul artistic, să fii tu, să te perceapă celălalt ce faci, ce îți dorești, care este conceptul tău și că nu-i neapărat, că fiecare are o vizune diferită asupra și atunci când interacționezi așa se leagă cumva anumite direcții în artă, nu trebuie să se supere un artist că nu e acceptat de nu știu ce galerie, sau că nu e înțeles, sau nu e primit, sau nu-l expune, sau de ce expun aceeași artiști. Pur și simplu sunt viziuni care se leagă.
Da, mediul artistic. Lumea aceea pe care am descoperit-o de ziceam, în paralel cu lumea în care trăim și e o lume care se dezvoltă în funcție de artiștii care expun, expozițiile care se fac, energia aia care se creează în jurul unei idei, unui concept, o direcție pe care o luăm și cumva e ce îi înăuntru nostru, și se exprimă, și o descoperim la diverși artiști sau locuri unde mergem, și parcă ne disociem un pic de lumea în care trăim. Și atunci, eu descoperind mediul ăsta artistic și prin expozțiile, mă rog la început, da’ după aia în facultate, și după ce am terminat, îs trei nivele diferite. După ce termini, trebuie să și … Adică și expui, și începi să-ți dorești să trăiești din asta, și chiar începi să trăiești atunci – altă etapă. Atunci se creează așa o conexiune între artist -galerist -colecționar și e așa un joc în care tu creezi. Ceilalți sau galeriile sau spațiul te văd, te găsesc, sau aude cineva de tine de la cineva sau te văd prin nu știu ce interviuri și cumva îți înțeleg viziunea, doresc ceva, să te expună sau să afle mai multe despre acel lucru pe care încerci să îl exprimi, de aia cel mai bine, ca și artist, când ai o viziune clară asupra unui lucru. Ce vrei să spui. Cine trebuie vede, înțelege și încearcă să afle mai mult sau te expune. Problema era cu vânzarea, adică artistul expune ok, dar el și trăiește din asta și asta știm…e foarte greu de trăit din artă. Dar aici e conexiunea mediului artistic dintre toate cele trei elemente galerist, colecționar și artist: cum reușește galeristul să-l vândă pe artist. Artistul cum spune cel mai bine lucrul ăla ca să poată să înțeleagă și galeristul, să-i facă pe plac cumva și colecționarului, galeriștii au anumiți colecționari, bine intru în detalii, ce am obsevat eu în timp, dar cumva nu m-am regăsit în acest circuit, pentru că se cereau anumite lucruri cui îi plac… îi plac așa…fă-mi așa… uite artistul ăla a făcut așa…are mai mult succes așa.

Și…nu, am căutat. Da, îmi place interacțiunea și comunicarea și conexiunea cu artiști și galeriști, dar am încercat să găsesc și un drum al meu.

Tu ai colaborat de-a lungul timpului cu importante galerii de artă contemporană. Cât de mult crezi că au influențat parcursul tău artistic?

Uite foarte bine se leagă cu ce vorbeam înainte, tocmai de asta, eu colaborând așa am și început. După ce m-am apucat de artă, am ales drumul ăsta, în 2009 mi s-a propus o colaborare cu Magazinul Național de Artă La Ota, care m-a ajutat foarte mult, și am vândut lucrări acolo. Acolo am intrat în contact cu Anca Poterașu Gallery și mi s-a propus o colaborare și atunci vreo doi-trei ani, cam așa, am colaborat cu Anca Poterașu Gallery. ….Și de aia ziceam cu așteptările de la un artist sau direcția care încă nici eu nu mi-o formasem, poate nici galeria nu o avea exact, fiind și ea la început, o direcție și atunci am considerat că e mai bine să o iau pe drumul meu, și atunci am și venit cu brandul Dragoste, și am zis ok, fac ce îmi doresc eu, fac pe cont propriu, încerc eu să mă promovez pe mine, să reușesc prin mine. Că am văzut că unele lucruri, nu neapărat de Anca Poterașu Gallery, ci de alții cum te văd, și tu știi cel mai bine ce poți valorifica din tine.

Spune-mi te rog cum a apărut conceptul Dragoste și ce semnifică pentru tine?

Atunci a apărut….. în momentul ăla când făceam expoziții cu tot cu bio, cu promovare, cu vernisaj, am fost și la târguri de artă în afară, da’ doar că nu era încă un fel de lume artistică, da erau, dar puțini cât și să cumpere, nu. Doar să asimileze, să încurgiteze artă, le plăcea, dar nu ducea mai departe ce anume îmi doream eu și anume că mulți artiști mai au și alte joburi pe lângă și își permit să facă artă așa cumva nu de hobby, dar în timpul liber, ori eu trăiam din asta. Și atunci voiam și după expo să se vândă, și nu se vindeau lucrările. Și atunci era un fel de off sau frustrare sau așa transformarea asta a dorinței mele de a trăi din artă, din ce îmi place să fac. Din pasiune s-a transformat în cuvântul ăsta Dragoste, care într-o seară, pot să zic eu, o manifestare pe un zid pe undeva, o îmbrățișare la o petrecere cu lume, iubire, adică îmbrățișam oameni și ziceam dragoste și s-a sintetizat în mintea mea cuvântul ăsta, cât e de important, și toată esența a tot ce îmi doresc eu în el, am început să-l scriu pe tricou și a devenit crezul meu, a devenit cumva verbalizarea interiorului meu, exteriorizarea lui în cuvântul ăsta, care conținea exact direcția mea. Și m-am separat de galerie, și am pornit pe cont propriu scriind Dragoste, și încet-încet l-am introdus în artă, în expoziții, a pornit mai underground, după aia l-am înregistrat la OSIM pentru că la un moment dat cineva a vrut să imite, să fure, să copieze, și am trecut să zic eu din underground la oficializarea, așa, a brandului. Aici vreau să îl menționez pe Eugen Rădescu, care mi-a văzut din start conceptul, și l-a înțeles, și m-a promovat, și l-a susținut în expoziție, atunci era Pavilion, era un fel de spațiu în colaborare cu BRD, și se promovau artiști străini, artă contemporană la un alt nivel. Ei organizează și Bucharest Biennale, deci pentru mine a fost cea mai bună rampă de lansare. Acolo am vândut cărțile, multe dintre ele și cu banii aia mi-am cumpărat materiale, șepci, tricouri și am putut să-mi fac ideile, diverse idei de concept: dragoste scrisă pe caiet de dictando sau pe etichetă verde prețuită. Deci se manifesta dragoste deja în mai multe direcții și în mai multe modele, și cu ajutorul expoziției am reușit să pornesc așa încet-încet. După aia la târguri, după la festivaluri, pe jos stăteam, puneam pe iarbă tricourile, trecea lumea și în final, am reușit în 2017, când am fost la un concurs de proiecte în Cluj, pentru artiști să-și lanseze ce aveau în gând și am câștigat proiectul. În juriu a fost cineva, Noemi Meilman, care mi-a văzut proiectul și mi-a cumpărat niște tricouri. L-a văzut Andreea Esca la Noemi, și de acolo a ajuns la România, te iubesc!

Și acolo s-a oprit greutatea aia, să zicem dintre 2013- 2017, ăia 4 ani în care am oscilat și a fost foarte greu să îmi găsesc bani de materiale și tot. Din 2017 am stat liniștit și am putut să-mi pun în aplicare ideile. Fiind comenzi multe, n-am făcut față în primul an, am fost unul singur. Cred că un an de zile încontinuu am făcut tricouri, atât de mult a fost, și așa am reușit să strâng bani de galerie, și în pandemie în 2020 am lansat spațiul. Și asta a fost.

Cum a fost primit proiectul de sibieni?

Sibiul m-a ajutat foarte mult, încă dinainte să deschid galeria. Și la festivaluri sau la petreceri, sau la diverse evenimente culturale știau deja de mine, știau că activez, mă mai contactau pe Instagram sau Facebook, scriau că au nevoie de așa sau așa. Chiar și din anumite partide erau oameni….A ajuns un tricou la Dan Barna la un moment dat, care și el e tot de aici din Sibiu. Cineva i-a făcut cadou. Foarte multe cadouri lumea lua și comanda pentru cineva sau pentru nunți. Și DJ și oameni importanți, adică mi-a plăcut că cine mă găsea erau oameni care erau pe vibe-ul ăla, le găseau, și nu am avut niciodată probleme cu oameni care să, nu știu, dea țepe, adică am avut întotdeauna oameni faini care au venit spre brand și au ales.

În prezent cum merge producția? Care este interesul în prezent? Se păstrează?

Nu se poate menține cum a fost atunci când multă lume a aflat dintr-o dată. Nu poate fi tot timpul așa, că n-am nici eu energie să fac, adică m-a epuizat total. După ce am avut anul ăla, a trebuit să iau un an sau doi pauză, așa încet-încet s-o las mai lejer, să mai îmi văd și de viață, să fac și alte lucrări, artă. Nu mai aveam timp de nimic. Deci nici chiar așa, nici așa nu e ok, că ești ca o baterie, trebuie să te reîncarci, nu ai tot timpul energia aia. Energia, anii ăia, am pus-o atunci și acum s-a nivelat. Îi cât să îmi văd și de viața personală, să am una, să am și o viața artistică, să fac lucrări când simt nevoia, nu mai e presiunea aia.

Uite, mi-am făcut un alt atelier pentru că treburile au avansat așa de mult, încât tehnicile și tot ce folosesc acum nu mai aveau loc în atelierul vechi. Acum am investit într-un alt atelier, am investit în galerie, lucrez pe mai multe planuri, am firma, deci am încercat să îmi partajez energia în toate domeniile, nu doar în ăsta și acum știi cum e, într-o zi sună cineva că vrea o lucrare de artă sau că vrea un tricou sau o hârtie manuală sau știi, adică vin din toate acum, nu doar dintr-o direcție și îmi place mult că este echilibrat, îi cum trebuie acum.

Cât timp petreci în atelier?

Dacă e după noul atelier, care îi masardă, acum momentan nu prea petrec acolo, că îs încă în mutare, dar un atelier am, să zic și în bucătărie pentru că acolo fac @hartiemanuala. Și în baie…că mai stau în vană și mă gândesc la idei și în pat… că mănânc sau am un pat de 2 m în care am și lucruri, în care mai fac tricourile, biroul e lângă, deci aș putea zice că tot timpul mă gândesc constant la lucru, la idei, la lucrări, fac tot timpul, dar de petrecut așa, când efectiv faci ceva, îi când îmi vine… nu știu, dacă îmi vine, câteodată mă prinde un proiect sau o comandă sau așa, câteva minute. Dacă nu simt că am energia pe care trebuie să o pun acolo sau starea necesară, nu fac câteva zile, dacă nu după aia pot să stau o zi încontinuu pentru că îmi las așa proiectele și lucrurile să se facă cumva singure când se cer și atunci, dacă am energie pentru ele și mi-o construiesc în zilele în care nu fac nimic, în ziua aia o pun toată acolo și iasă așa ca uns tot. Deci mă adaptez. Adică merg mult pe emoțional și pe stări, și pe a simți.

În ce moment al zilei creezi cel mai bine?

Aveam o fază înainte când lucram noaptea, am ajuns să o dezvolt atât de mult încât lucram până la 7 dimineața și mă culcam când ceilalți se trezeau și mă trezeam când ceilalți se culcau. Deci eram exact pe partea ailaltă, dar acum mi-am găsit și echilibrul în toate și financiar, și emoțional, și sentimental, și tot. Sunt foarte bine în momentul ăsta pe toate planurile. Mă trezesc dimineața, mă culc, nu știu, pe la 12-01, normal, acum trăiesc normal, lucrez normal, mănânc normal, sănătos chiar, adică față de cum aveam bugetul înainte cu 5 RON, acuma pot să zic că am trecut pe pește, legume, îs foarte mult pe fructe, adică nu mai nesănătos. Am avut alimentație neregulată și aia m-a dus…Chiar în pandemie am avut timp și să fac niște analize, să mă, nu știu, repar, tot ce am stricat în sacrificiile alea. A trebuie să fac asta și știam că va duce aici. Știam că o să sufăr și așa. Și vreo 2 ani mi-o luat să mă repar. Am rezistat, dar nu mergea mult, nu o duceam mult așa, noroc a fost că am reușit cu arta mea și cu proiectele și tot, ca să îmi redea echilibrul și acuma, să trăiesc super super sănătos. Am conștientizat partea astalaltă și am început să am grijă de mine, că m-am dat foarte mult artei și acuma e un echilibru între astea două.

Trăim într-o societate capitalistă care pune accent pe producție, consum, profit și succes. Vinzi, ești un artist de succes. Te consideri un artist de succes?

Nu. Ba chiar încerc să stay low, să nu ies așa mult în evidență că am descoperit intimitatea mai așa de curând. Doresc doar să intru în momentele și în energiile doar care sunt pozitive.

Și un succes poate fi văzut în mai multe feluri de către societate și are anumite cerințe de la tine și presiuni și eu acum, cum am scăpat de presiunea aia de a avea succes, tocmai…având succes m-a scăpat de presiune. Am preferat să nu fiu tot timpul acolo și să stau aici undeva. Și galeria, n-am un orar, deși unii pe Google maps scriau că e închisă, și mi-a scris Google: vezi că trebuie să închidem că o zis toți că e închisă, și eu tocmai aia am vrut să zic că nu are un program, am lăsat un număr de telefon, și cine vrea, când vrea, vine acolo privat, adică stau cu omul ăla, cu energia aia, acolo în momentul ăla și discutăm și povestim. Nu stau așa zilnic aici și în timpul ăla eu pot face alte lucruri, îl pot valorifica în artă. Oricum le-am și zis, adică eu stau mai mult la atelier și lucrez, și la galerie vin când am ceva de spus, de prezentat, am o lucrare nouă, o pun. De aia nici nu mai merg pe conceptul de expoziții, de vernisaje, sau…
Mai mult merg pe interacțiunea, relaționarea cu oamenii și contactul energetic.

Dar ziceai înainte de succes. Nu, nu, prefer să fie, eu am, mențin mesaje, relația cu oamenii care comandă lucruri sau doresc anumite lucrări sau ceva de la mine. Deci nu merg pe produs, pe marketing, pe mainstream, pe tot ce se crede a avea succes sau a face ceva care îi aduce bani. Încerc să fie ceva care-i în toți, o găsim toți, o avem toți acolo și îi între oameni și vrem să facem ceva mai bun prin lucrul ăsta care ne unește.

De foarte multe ori când intră într-o galerie de artă contemporană, publicul se confruntă cu celebra întrebare este asta artă? De ce crezi că arta de azi este o provocare pentru privitor?

Ah, privitorul are viziunea sau ce vede el în funcție de ce asimilează sau acumulează bagaj pe parcurs, de aia poate diferi cum vede el arta când intră. Și tocmai de asta eu sunt, așa cumva pus aici ascuns, unii mă descoperă și în funcție de ei, ce își doresc sau ce caută, așa știu că mă pot găsi și eu mă bazez pe energia asta. Că cine caută vibe-ul ăsta în care sunt eu, mă găsește.

Dar într-adevăr sunt anumite preconcepții despre artă, dar asta-i pe nivele. Etapele prin care treci, cunoștințele pe care le acumulezi îți pot deschide lumea asta în care am intrat, de ziceam că am intrat în liceu și am văzut îs două lumi, cu cât mai mult vrei să cunoști despre tine prin artă, arta te ajută foarte mult. Un om oarecare, nu.. Prin ea ajungi să relaționezi cu lucrările, să îți pui întrebări despre tine, dacă o… cum o percepi, te ajută ea, expozițiile, artiștii, diverși, diversificarea, diversitatea artei, exprimarea îl ajută să aibă o noțiune sau o percepție despre ea. Și atunci la mine în general au ajuns oamenii care aveau cunoștințe în domeniu, dar a fost o provocare și oamenii, doresc foarte mult asta acuma, de aia și poziționarea în fața stației de autobuz și mă uit câteodată la ei cum citesc ce scriu pe frontispiciu acolo în reclamă. Unii mai intră, se uită curioși… Altcineva astăzi, ți-am zis, a uite in sfârșit te-am prins. Adică urmăresc și o comunicare cu oameni care n-au tangență cu artă. Și în expoziții, și la galeriști am văzut că e în direcția asta în care: “artist cât mai profi”, cât mai cunoscut, nu le dau șansa artiștilor emergenți, și eu am vrut să merg în cealaltă direcție, în care știindu-mi mie ce greu mi-a fost, cât de mult am fost refuzat la început de alte galerii, alte aplicări… Ceva ce știam ce am nevoie, de o masă, de un loc de dormit, de bani după sau în timp ce stau acolo, drumul, adică lucruri simple de care are nevoie un artist ca să poată să facă, nu era mult, dar nu aveam de unde dacă nu lucram în altă parte. Asta am încercat eu să ofer și primului artist pe care l-am expus aici și oamenii care vin în galerie vreau să cunoscă arta din altă perspectivă, adică să fie ceva mai omenesc, mai intim, mai… Să nu fie același tipar: pahare de vin, fug de chestiile alea, de sărățele, de invitații, adică vreau să se creeze așa un mediu, că tot vorbeam de artist, de la sine să se nască, să se conecteze între ei și eu să mențin relațiile cu toți și când se întâmplă, se întâmplă, când nu, nu. Adică nu tot timpul ai inspirație, nu tot timpul vrei să comunici, nu tot timpul vrei să expui. Să fie natural totul.

Putem considera artă orice face sau spune un artist. Ce anume transformă ceva în operă de artă?

Mai poți să spui o dată, te rog? Mă gândeam la ce spuneam înainte.

Da, uite, e o situație așa. Nici nu trebuie să fii artist ca să faci artă, să ai studii, diplome, pentru că sunt tot felul de direcții pe care le afli și le asimilezi în timp ce faci. Nu știu… acele studii sau educația respectivă…Prin artă, eu consider că te poți…Poți găti, poți conduce într-un anumit fel, poți face croitorie, poți să faci muzică, poți… Adică arta-i un cuvânt prin care noi ne găsim un mediu, ceva, o esență prin care poți tu să spui acel lucru pe care tu ți-l dorești să-l faci și cumva și brandul Dragoste e acel drum, acea urmare a visului pe care tu nu ți l-ai pus în aplicare și n-ai avut posibilitatea și oportunitatea și nu ai fost ajutat sau susținut și oricând te poți apuca de asta. De asta zic că oricine poate să facă artă și…da, prin orice. E ok. Te deschide. Acuma direcția lumii este asta: o să cadă toate barierele, o să dispară conceptul de galerie sau de muzeu, toți se duc spre dezvoltarea asta a sinelui și a congruenței sinelor a mai multor oameni, se ajunge la un fel de aceeași energie, același unison și lucrurile astea care te țin și te limitează, granițele n-o să mai țină, adică nu o să mai meargă. Se va merge foarte mult pe expresie și pe adevăr, ce spui, ce simți și celălalt de lângă tine să te susțină sau să zică: uite și eu mă gândesc la asta, hai să facem asta și să facem un loc mai bun. Adică acolo se duce.

Cu ce atitudine ar trebui să pășim într-o expoziție de artă semnată Dan-Raul Pintea?

Cu atitudine de fără așteptare, cu atitudinea de: “ok , poate asta mai văzut-o, știu ce face, haide să văd ce face altceva nou…..acum nu o făcut, ah…nu îi deschisă galeria sau ah…îi la atelier, hai să sun, poate aici în galerie vreau să văd ce face altceva sau îs curios ce modele a mai făcut sau nu, de fapt poate vreau niște hârtie manuală sau stai că el vinde și obiecte personale sau din casă, ah reciclează ….aaa … ok, ah uite niște cărți….da că face de toate”.
Adică nu mai e arta doar arta aia, știi…e o artă din tot, a devenit viață, și viața mea îi acolo. Adică dacă urmărești ceva, îs niște gânduri: cum am făcut eu hârtia aia? De fapt, am găsit șervețelul ăla acolo, aveam ceva treabă, am mers să plătesc chiria, să zic. Și am găsit un șervețel și l-am reciclat. Poți afla lucruri despre mine sau despre cum gândesc prin lucrările pe care le fac. Și dacă e o lucrare care exprimă un tricou ideea aia a mea, atunci știi că ideea, prin ea vreau să zic ceva sau prin hârtia aia, sau prin cartea pe care o vând. Deci am multe gânduri care se exprimă neconvențional cumva, în anumite momente când îmi vin să le dau afară sau le spun prin ce trec și da, arta mea acuma se referă la prin ce trec și, de exemplu, am descoperit tarotul sau cărțile de tarot și conceptul ăsta al magicianului. Că de aia și acuma am o lucrare la care lucrez, de exemplu, uite, asta poate să se întrebe când mai intră: la ce lucrezi? Și asta e acum, Magicianul. Și sunt un fel de…

Am conștientizat toată manifestarea asta pe care am făcut-o pentru a reuși în artă și am găsit elemente în timp, și semnificații, și simboluri care m-au dus la energia asta a cărților de joc și la ghicirea viitorului, și la cumva… cum poți să-ți construiești un viitor într-adevăr prin puterea gândului și da, se poate. Și… ba chiar am o ramură de avocado uscat care este bagheta magică.

Să înțeleg că ne pregătești o expoziție anul acesta.

Da. Urmează o expoziție acum în cadrul PAV de la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu care va avea loc în luna iunie pe la sfârșit, nu mai știu exact data, că tot îmi scriu acolo prin mail-uri și… Îs prins acum în altceva și n-am intrat încă, n-am ținut minte data exact, dar cred că 20 și ceva, pe acolo. Și va ține o lună evenimentul, noi suntem mai multe spații, care acum pentru prima dată expun în cadrul Festivalului, datorită lui Dan Perjovschi, care mi-a propus și a reușit și să finanțeze cumva prin ajutorul Documenta, care e o bienală sau trienală, nu mai știu exact, așa, care chiar merge pe conceptul ăsta de recycle. Nu știu dacă ai auzit, mi-a povestit Dan, nu mai există hârtie în Europa pentru a se printa pe anumite dimensiuni, și chiar mi-a sugerat să expun hârtiile mele, că îi plac foarte mult ăstea, hârtiile manuale. Le fac din… Astăzi mă gândeam să fac din hârtia de la tigaie. Am luat ieri o tigaie să fac niște paste împreună cu cineva, cu spanac și ceapă, roși, sos. Super bun a fost tot. Și asta zic, știi, adică viața mea mi-o pun în fiecare lucrare. Și mâncare da, poate dacă nu e evenimentul ăsta cu pandemie, sau așa, ne-am gândit, pentru că o să expun și un artist anonim și ne-am gândit, chiar poate cine știe, să facem un platou cu chestii cu mâncăruri așa, pe vibe-ul ăsta ce îți povesteam până acum, nu sărățele. Da exact, ăstea energetice așa.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei