Dimitris Daskalopoulos: „Nu sunt un artist. Nici măcar nu pot desena un pătrat. Dar această colecție este ceea ce spun eu despre arta contemporană. Colecția este creația mea.”

Dimitris Daskalopoulos este renumitul antreprenor grec, a cărui pasiune pentru artă contemporană l-a determinat să realizeze o impresionantă colecție de peste 500 de piese, cuprinzând circa 220 de artiști. Interesul său față de cultură s-a manifestat încă din copilărie, de la vârsta de doar 12 ani, când a petrecut două ore complet fermecat de picturile lui Rubens la Alte Pinakothek din München. Prima sa achiziție a avut loc în 1994, când a obținut lucrarea Rebeccăi Horn, „The Painting in the Inner Egg” (1993). Ulterior, acesta a pus bazele Colecției D. Daskalopoulos, a cărei completare s-a desfășurat de-a lungul a două decenii. Aceasta este admirabilă din punct de vedere al varietății, colecționarul alegându-și lucrările indiferent de dimensiuni sau de materialele din care au fost realizate.

Încă din 2014, Dimitris Daskalopoulos declara într-un interviu pentru un ziar din Grecia că avea de gând să-și doneze colecția anumitor instituții odată ce acesta avea să fie finalizată. În septembrie 2021, Daskalopoulos le-a confirmat celor de la Artsy : „Colecția mea este suficient de mare și suficient de importantă pentru a atrage atenția asupra a ceea ce se va întâmpla cu ea în viitor”. Decizia a fost luată, iar la data de 13 aprilie 2022, colecționarul a anunțat care va fi soarta a 350 de lucrări, realizate de 142 de artiști.

Acesta va dona 140 de piese Muzeului Național de Artă Contemporană din Atena (EMST), 110 lucrări Muzeului Tate, precum și 100 de lucrări Muzeului Guggenheim din New York și Muzeului de Artă Contemporană din Chicago. Fiecare instituție a primit timp pentru a-și analiza arhivele cu scopul evitării duplicării anumitor lucrări ce se aflau deja în colecțiile acestora. De asemenea, muzeele au avut posibilitatea de a refuza lucrări ce ar fi prea greu de întreținut, precum instalațiile de dimensiuni mari.

Contribuția culturală pe care Dimitris o aduce acestor instituții este remarcabilă, majoritatea lucrărilor fiind realizate de unii dintre cei mai importanți artiști contemporani ai ultimelor decenii: Marina Abramović, Matthew Barney, Isaac Julien, Jannis Kounellis, Sarah Lucas, Paul McCarthy, Steve McQueen, Paul Thek. Colecția a fost inclusiv prezentă în cadrul expozițiilor unora dintre cele mai relevante instituții din lume, precum Galeria Whitechapel din Londra (2010-2011), Muzeul Guggenheim din Bilbao (2011) și Galeria Națională Scoțiană de Artă Modernă din Edinburgh (2012-2013).

Decizia de a face această donație îl încântă foarte tare pe Dimitris, după cum afirmă el însuși, întrucât poate face accesibile publicului lucrări ale unora dintre cei mai proeminenți artiști din lume. Privindu-și hotărârea cu încredere, Daskalopoulos așteaptă cu nerăbdare să urmărească modul în care muzeele interacționează cu lucrările și să participe la discuții cu artiști, curatori și cu publicul – activități despre care crede că sunt „mai distractive decât colecționarea”.

„Nu sunt un artist. Nici măcar nu pot desena un pătrat. Dar această colecție este ceea ce spun eu despre arta contemporană. Colecția este creația mea.”, mărturisește Daskalopoulos.

Foto credit: Independent Collectors

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei