Concurs pentru bursa ”Ierunca-Lovinescu” 2024 – 2025

În temeiul H.G. nr. 392/2016, Ministerul Afacerilor Externe acordă bursa anuală ”Ierunca-Lovinescu” pentru studenți români în Franța. Bursa, în valoare de 500 euro lunar, se atribuie pe o perioadă de stagiu de 10 luni consecutive.

Potrivit Regulamentului de concurs, pe parcursul stagiului, studentul bursier elaborează o lucrare de cercetare într-unul din domeniile:

  • constituirea, evaluarea și conservarea patrimoniului emigrației românești;
  • studierea documentelor privitoare la exilul românesc;
  • cercetarea exilului românesc, ca parte a rezistenței intelectuale din anii dictaturii și opresiunii comuniste, în contextul european de dinaintea și de după căderea comunismului;
  • studierea moștenirii culturale Ierunca-Lovinescu și a importanței acesteia pentru spațiul cultural francez și european;
  • studierea influențelor pe care exilul românesc în Franța le-a exercitat asupra mișcării intelectuale din România și din diaspora românească;
  • cercetarea contribuției diasporei la dezvoltarea patrimoniului cultural românesc.

Candidații pot propune și alte teme de cercetare, circumscrise obiectivelor bursei.


Documentația necesară concursului pentru obținerea bursei include:

  • cerere de înscriere (model, disponibilă aici);
  • copie act de identitate (C.I. sau pașaport);
  • dovada efectuării de studii (licență, masterat, doctorat) în ”litere sau științe sociale”, în Franța;
  • curriculum vitae;
  • scrisoare de intenție, cu motivația solicitării bursei și portofoliul științific;
  • proiectul lucrării de cercetare.

Dosarele de candidatură se pot trimite:

  • în format electronic, până la data de 26 iunie 2024, pe adresa de e-mail a Ambasadei României în Franța: paris@mae.ro;
  • prin poștă, până la data de 26 iunie 2024 (data poștei), la sediul Ambasadei României în Franța (adresă: 5, Rue de l’Exposition, 75007 Paris) sau la sediul Ministerului Afacerilor Externe (adresă: Direcția Diplomație Culturală, Educație și Știință, Aleea Alexandru nr. 31, Sector 1, cod 011822, București);

Dosarele de candidatură se pot depune și personal, până la data de 26 iunie 2024, fie la sediul Ambasadei României în Franța (adresă: 5, Rue de l’Exposition, 75007 Paris), fie la sediul Ministerului Afacerilor Externe (adresă: Direcția Diplomație Culturală, Educație și Știință, Aleea Alexandru nr. 31, Sector 1, cod 011822, București).

Textul Regulamentului de concurs: https://paris.mae.ro/sites/paris.mae.ro/files/o_1182-2628_mae-mc_regulament_burse_ierunca_lovinescu.pdf.

Pentru detalii, puteți contacta Ambasada României la Paris la adresa paris@mae.ro, cu mențiunea la subiectul mesajului: Concursul de bursă ”Ierunca-Lovinescu” 2024.

Sursa: http://www.cultura.ro/anunt-anunt-privind-lansarea-concursului-pentru-bursa-ierunca-lovinescu-2024-2025

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei