Solo Show-ul artistei Alina Cociere, „STĂRI ABSTRACTE”, marchează joi, 2 martie, deschiderea seriei de expoziții din programul cultural „Window to Europe”, dezvoltat de Asociația pentru cultură și arte Arbor pentru anul 2023.
Expoziția „STĂRI ABSTRACTE de Alina Cociere” reunește pânze din mai multe etape de creație ale artistei, dezvăluind întregul ei univers plastic.
„Impactul picturilor Alinei Cociere este puternic. Culoarea, ritmul, compoziția creează senzația unei confesiuni originale, un veritabil autoportret emoțional. Privindu-i picturile înțelegi cum abstractul concentrează la maximum esența vieții, rămânând, în același timp, simplu și complex, combinând imediat două dintre cele mai puternice procese spirituale – contemplația și meditația.”
Natația Șmurgun, jurnalist cultural
“Pictura Alinei, lipsită de cadrul formal al figurativului, reflectă pe deplin năzuința spre libertatea expresiei și cunoașterea de sine.” (fragment preluat din textul curatorial)
Născută la Chișinău, într-o familie de medici, Alina Cociere a urmat liceul și colegiul de artă plastică, continuând cu Institutul de Stat de Artă Academică V.I. Suricov din Moscova, care a pregătit-o pentru o carieră academică la Institutul de Artă din Chișinău. Formată într-un sistem riguros și de factură social-realistă, unde nerespectarea convențiilor academice era sancționată, artista Alina Cociere optează, totuși, după absolvirea studiilor, să renunțe la pictura figurativă, în care nu se regăsea. După ‘89, odată cu deschiderea granițelor, Alina se stabilește în Franța, unde locuiește și lucrează și în prezent.
“Programul expozițional„Window to Europe” prezintă artiști plastici originari din Republica Moldova, care și-au început cariera în anii ’80 – ‘90, când s-au produs schimbări de mare impact în Europa de Est, iar unii dintre ei au ales drumul migrației. S-au angajat astfel pe drumul afirmării în țări unde artistul de bucură de un statut bine definit, dar și de o siguranță socială care-i permite să-și dedice energia proiectelor artistice.
Programul expozițional „Window to Europe” va prezenta nu doar creația artiștilor invitați, în mare necunoscuți pentru publicul român, ci și biografia lor profesională și rețeta reinventării în țările de adopție.” (fragment preluat din textul curatorial)
Expoziția „STĂRI ABSTRACTE cu Alina Cociere” poate fi vizitată până pe 2 Aprilie 2023. Intrarea este liberă.
Adresă: Arbor.art.room, str. Transilvaniei, nr. 11, sector 1, București
Perioadă de vizitare:
Vernisaj: 02.03.2023, orele 17:00 – 21:00
17:30 – 19:30 │ joi – vineri
12:00 – 18:00 │ sâmbătă – duminică







Photo credit: Andrei Grigore