Neo Art Connect Timișoara

Anuala de artă și știință Neo Art Connect (NAC), ediția a doua, rețea și platformă națională, organizată de Asociația Culturală Neo Art România și galeria Galateca din București, co-organizatori UNITH2B, este curatoriată de Anca Boeriu și Andreea Sandu (fondatoarea NAC), iar în acest an primează preocuparea pentru secțiunea de arhitectură, curatoriată de Anca Brandiburg și Hildegard Brandl. NAC 2024 se derulează în 11 orașe în perioada 10 mai – 30 iulie  2024, și are ca temă Changing Environments.

Expunerea de la Timișoara, găzduită de Galeria 5 – Centrul de Proiecte Timișoara, propune publicului un concept curatorial pornind de la tema Changing Environments, o selecție de instalații multimedia și lucrări la intersecția între artă și știință ale unor importanți artiști emergenți, câștigători ai burselor NAC în 2023 și 2024, care vorbesc despre impactul noilor tehnologii, dar și a schimbărilor climatice, atât asupra indivizilor, cât și asupra societății. Este realizat în parteneriat cu CODR,  Centrul de Proiecte și Primăria Timișoara.

În cadrul vernisajului de la Timișoara, care va avea loc sâmbătă, 8 iunie, începând cu ora 18:00, vor lua cuvântul Elena Adorian Aronoaie, membru în Boardul NAC, Mihai Toth și Sânziana Gheorghe, artiști câștigători ai Burselor NAC 2023 / 2024, și va avea loc un performance susținut de Mirela Cerbu.

Proiectele câștigătoare NAC 2024 au fost alese de juriului NAC format din Christl Baur, Președinte, Directoare a Festivalului Ars Electronica, Horea Avram, istoric de artă și curator, Mihai Zgondoiu, artist și curator, Anca Boeriu, artist și profesor în cadrul UNArte București, Andreea Sandu, manager cultural, curator, fondatoare NAC și Galateca.

Artiștii câștigători ai Burselor NAC 2023 / 2024: Mirela Cerbu, Sebastian Comănescu, Sânziana Gheorghe, Andrei Lazăr, Marina Oprea , Mihaela Pop, Mihai Toth.

Changing Environments” creează un  spațiu  de dezbatere din perspectiva socio-culturală a creatorilor și artiștilor ce integrează, utilizează sau colaborează cu diverse alte domenii științifice și noile tehnologii, despre impactul pe care îl simțim la nivel individual și social-economic-cultural din cauza schimbărilor majore ale societății contemporane, datorate  pe de o parte dezvoltării tehnologiei, a noilor inteligențe artificiale prezente în majoritatea aspectelor vieții, dar și schimbărilor climatice și cele de mediu, alături de cele create de conflictele armate în zone din apropierea țării noastre. “, curatoare NAC Anca Boeriu și Andreea Sandu.

Secțiunea de Arhitectură NAC va fi prezentă in Piața Libertății, în spațiul public, proiect curatoriat de Anca Brandiburg și Hildegard Brandl.

Expoziția poate fi vizitată până pe 16 iunie în intervalul 16.00 – 20.00. Intrarea este liberă.

Despre artiști:

Mirela Cerbu (n.1997, Arad) trăiește și lucrează în Timișoara. Și-a  susținut lucrarea de licență și disertație în cadrul departamentului de grafică al  Facultății de Arte și Design din Timișoara, iar în prezent dezvoltă la aceeași instituție  o cercetare doctorală cu o teză intitulată, Poetica vizuala a absurdului si  expresionismul ludic. În practica sa artistică urmărește dezvoltarea anumitor nuanțe  de reprezentare grafică care sunt deseori realizate sub formǎ de pictură,  obiect/sculpturǎ, instalație şi performance ca rezultat a experiențelor personale de zi  cu zi pe care le acumulează în raport cu o abordare poetică asupra lumii. 

Sebastian Comănescu (n.1992, Iași) este artist new media si designer. La baza lucrărilor sale stau fascinația pentru tehnologiile emergente și orientarea către biomimesis. Metodologia sa de lucru constă în preluarea, analiza și simularea de forme și fenomene naturale pe care le “traduce” în medii fizice sau digitale informate în baza unui proces de lucru computational folosind metode de fabricație digitală.

Sânziana Gheorghe (n. 1997) este artisti vizual și doctorand în Timișoara, în cadrul Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara. Este membru stagiar în cadrul UAP România din 2023. Prin proiectele sale studiază interacțiunea dintre sfera artelor vizuale și sfera jocurilor video, explorând modul în care principiile de bază din cele două sfere pot fi incorporate în proiecte artistice intearctive.

Andrei Lazăr este asist. univ. dr. la specializarea Design, din cadrul FAVD, UNAGE Iași. Pasionat de lumină si interacțiune, experimentează multiple moduri de intersecție între cele două domenii.

Marina Oprea (n.1989) trăiește și lucrează la București. Lucrările ei de artă pornesc dintr-o fascinație pentru observarea și deconstruirea modului în care se conturează o identitate, fie că vorbim de oameni, locuri, obiecte, în relație cu societatea patriarhală, lumea artei și/sau a propriilor poziționări personale. Proiectele sale sunt adesea colaborative și apelează la medii artistice variate precum performance art, ready-made, video, land-art sau instalație. Recent, a devenit interesată de tot ce ține de fosile, ruine, rămășițe ale unor ere demult apuse, alături de teorii transumaniste și speculații asupra viitorului foarte îndepărtat.

Mihaela Pop (n. 1988) este absolventă de studii juridice în Bucuresti. În urmă cu 4 ani a îmbrățișat nevoia de a se apropia de domeniul artelor. După pregătire și practică în sfera ceramicii și după finalizarea unui set de cursuri de bijuterie contemporană, a creat colecții de bijuterie ce îmbină tehnici de prelucrare și materiale tradiționale cu unele alternative, sustenabile. Propune acum una dintre lucrările sale, o colecție manifest împotriva industrializării excesive. Piesele îmbină elemente de ceramică, metal și unul din natură.

Mihai Toth (n.1990) trăiește și lucrează în Timișoara. Practica sa artistică se bazează pe o abordare multimedia investigând diferite mecanisme și sisteme algoritmice de tip conceptual pe care le compune în diverse cadre vizuale pornind dintr-o poziție performativă. Relația prezentă constant în modul în care proiectele sale sunt organizate și dezvoltate este cea a materialității și a non-materialității, respectiv explorarea posibilităților de relaționare și dialog între cele două situații. În prezent este student doctorand în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara.

În acest an rețeaua NAC conectează 10 județe: Constanța, Bihor, Arad, Timișoara, Sibiu, Cluj, Iași, Prahova, Vâlcea și Bacău cu evenimentul din București, până pe 30 iulie.

Întregul program al Anualei se regăsește  în cadrul platformei neoartconnect.ro.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei