„Fereastra se deschide ca o portocală”, expoziția personală a artistei Mihaela Coandă, curatoriată de Diana Marincu, se deschide sâmbăta aceasta, 1 februarie, de la ora 18.00 la galeria Himera, la Isho Timișoara.

“Pictura metafizică postula la începutul secolului XX o nouă topografie vizuală, bazată pe aluziile și iluziile Antichității și ale Renașterii, dar și pe o enigmă. Așa cum o definea Giorgio de Chirico, enigma era epifania contactului cu realitatea ca și cum ai vedea-o pentru prima dată. Putem extrapola, sugerând că întreaga artă picturală este o enigmă în acest sens, un mod de a produce revelația văzului pur.

Mihaela Coandă răsucește și mai mult această enigmă, arătându-ne nonșalant cum e să privești arta modernistă ca și cum ai face-o pentru prima dată. Motivele vizuale la care recurge artista în cea mai recentă serie de lucrări sunt extrase din opere emblematice de Alexander Calder și de Mark Rothko, uneori chiar Joan Miró, animând spațiul pictural, așa cum Calder îl destabilizase pe cel sculptural. Sculpturi iconice populează pânzele precum niște naturi moarte cu artă vie, spre a invoca enigma și a depăși rutina. Pictura, spunea Mihaela Coandă, alunecă mereu în spații interstițiale, acolo unde nu te aștepți, astupând fracturile cauzate de îndoială.

Se decupează astfel în picturile expuse aici două spații – unul al reprezentării realității, unde obiectele au consistență, materie, tridimensionalitate, și sunt transpuse pe pânză, un spațiu guvernat de gravitație; și altul, al limbajului plastic pur, de unde umbrele au dispărut și convențiile s-au pierdut, iar regula simbolică este cunoașterea vizuală și gândirea care-și găsește extensia în pensulație, direct pe pânză, energic, tot mai energic, dar nu tranșant sau definitiv. Mihaela Coandă pictează spațiul evocând sculpturi ale timpului, acele „mobile” care nu încetează să (se) miște.

Dacă privim primele trei picturi care ni se arată de cum intrăm în spațiu, observăm o triadă esențială, care structurează întreaga expoziție: o pictură a „modernismului-optimist”, unde se intersectează reperele secolului XX; o alta în care natura statică este surprinsă în timp ce se transformă din anorganic în organic-dinamic; și a treia, care sugerează grația unei lebede pe apele tulburi ale istoriei artei, luând-o mereu de la capăt, dar diferit.

Titlul expoziției preia un vers al poetului francez Guillaume Apollinaire, care se spune că a dat numele picturii metafizice, un apropiat al artiștilor de la începutul secolului XX și un atent observator al artei. În poemul „Fereastra”, scris ca răspuns la pictura lui Robert Delaunay, spațiul citadin se sparge în fragmente de senzații și viziuni, iar lumina survine ca un motiv al libertății. În conjuncție cu lucrările Mihaelei Coandă, acest titlu reclamă o abordare asumată a cunoașterii vizuale și tactile, unde adevărul nu se relevă din prima, ci trebuie descoperit, sub coaja portocalei care ni se oferă. Cadoul neotrăvit de data asta, portocala nemecanizată își arată umbra doar din când în când.” (fragment din textul curatorial)