Béla Zoltán (n. 1977) este un artist contemporan ce pendulează cu măiestrie între pictura figurativă și transformarea obiectelor găsite în adevărate piese de artă contemporană. Upcycling-ul este modalitatea prin care el profită de libertate, inspirație și putere creatoare, schimbând soarta unui obiect aruncat într-o capodoperă. Artistul este pasionat de transformarea obiectelor, oscilând de la păstrarea memoriei și a patinei până la schimbare, prin diferite procedee tehnice, provocând privirea și gândirea spectatorului.
Prin acest interviu, am urmărit să explorez conceptul și raționamentul artistului din spatele intervențiilor de tip upcycling.

Raluca-Elena Popa: Când ai început să vezi un concept și un potențial artistic în obiectele abandonate, vechi, uzate sau neutilizate, predispuse unei distrugeri inerente, nicidecum unei vieți noi, artistice?

Zoltán Béla: Am absolvit Universitatea de Arte și Design din Cluj Napoca, la secția de Pictură în 2001, deși la Liceul de Arte din Baia Mare, am urmat secția de Ceramică, fiind fascinat de obiecte și de lucrul cu materia: lut, ghips, etc.
De-a lungul anilor, pe lângă pictură, am cochetat și cu obiectele (găsite/ colecționate). Dar, de fapt, iubirea pentru obiectele vechi, abandonate, patinate sau ruginite, caracterizate printr-o memorie aparte, am avut-o dintotdeuna! Plecând cu poveștile din copilărie, tatăl meu era un colecționar amator de obiecte de ceramică, pe care le expunea în bucătărie și pe holurile apartamentului din Baia Mare, iar bunica mea, pictoriță de asemenea, avea obiecte extrem de frumoase, moștenite de la părinții și bunicii ei. De când eram mic, găseam obiecte în curtea bunicilor sau în diferitele zone ale orașului, pe care le păstram sau le supuneam unor experimente diferite.
Târziu, în cadrul facultății, în timpul cursurilor ținute de domnul prof. Florin Maxa, am fost sprijinit să experimentez atât pictura abstractă, cât și pictura pe obiect (picto-obiectul). A fost pentru prima dată când am experimentat și a fost interesant! Am luat de la bunicii materni: o greblă și o lopată și le-am vopsit în albastru. Astfel, am transformat obiectele uzate în picto-obiecte prin vopsirea cu culoare (acel albastru lait-motiv din sufletul artistului).

R.E.P.: Orice obiect poate ascunde un concept artistic prin transformare într-un context favorabil sau sunt anumite obiecte care primează?

Z:B.: Anumite obiecte îmi vorbesc. Uneori, din prima clipă îmi dau seama care ar putea fi ideea artistică care le caracterizează, fiindcă simt că au un potențial.
În ultima perioadă, mi-au plăcut anumite obiecte de pe internet și le-am achiziționat pentru a le transforma și recontextualiza. Upcycling-ul lăsă libertatea artistului de a manevra orice fel de obiect, iar acest fapt este într-adevăr frumos. O sârmă, o piatră, aripi, tablă sau chiar materiale noi, precum cimentul și rășinile, își găsesc locul în spatele conceptelor upcycled.

R.E.P.: Uitându-ne la obiectele tale, sunt aduse din trecutul tău personal sau au o amprentă vernaculară, colectivă?

Z.B.: Obiectele care își găsesc locul în atelierul meu, provin din ambele surse. Mă interesează să surprind atât istoriile personale (specifice mie și familiei mele), cât istoriile comune ale orașului (reprezentate prin fragmente arhitectonice) sau chiar memorii ale unor oameni pe care nu îi cunosc.
Spre exemplu, una din cele mai recente lucrări din atelier a primit o recontextualizare, un fragment de capitel spart, găsit în oraș, a fost alăturat unei mingi, de asemenea găsite, patinate cu puțin alb pentru a părea mai veche decât este.
O altă lucrare conține tot o minge decolorată, găsită și păstrată așa cum este, deoarece timpul și anotimpurile au intervenit asupra ei, pietrificând-o, dându-mi involuntar senzația că este realizată din beton. Uneori memoria lor se păstrează, alteori primește o informație nouă.

R.E.P.: Obiectele tale sunt strânse, manipulate, modificate prin intervenție și vrajă tehnologică. Dacă pentru Marcel Duchamp prima principiul indiferenței în alegerea obiectelor sale ready-made (selectate, declarate a fi operă de artă și nemodificate), care este criteriul alegerii obiectelor tale? Ce te atrage la un obiect? Ce caracteristici trebuie să aibă el?

Z.B.: Criteriul alegerii obiectelor vine din interiorul meu, uneori simt că trebuie să le aleg, alteori mă găsesc ele pe mine.
Uneori, mă plimb prin diferitele părți ale orașului și observ obiecte abandonate pe jos. Niciodată nu am vandalizat o clădire, ci pur și simplu, ochii s-au îndreptat către lucruri aruncate. Îmi place să le aduc la atelier și să le păstrez până în clipa în care ele își găsesc un rol și o interpretare într-un concept artistic.

Cel mai ușor este să îmi exemplific gândurile cu o lucrare din atelier. În urmă cu câtiva ani, am găsit ușa unui panou electric, căzută pe pământ lângă parcul Kiseleff. Avea o frumusețe aparte, era patinată (ruginită) și conținea auto-colantul cu simbolul de înaltă tensiune. Aducând-o în atelier, mi-am amintit de crucifixul catolic, probabil din Austria, cumpărat în București și de posibilitatea alăturării lor, într-un context artistic. L-am atașat pe această ușă metalică și s-a integrat perfect! Culoarea lemnului s-a armonizat excepțional cu rugina și am simțit că ele au fost împreună dintotdeuna!

R.E.P.: Având în vedee că obiectele găsite de tine au propria memorie ascunsă în materialitatea lor (așa numita patină a timpului, spre exemplu: rugina), tu intervi asupra lor prin curățare și aducere la forma inițială sau le păstrezi individualitatea din momentul găsirii lor?

Z.B.: De fapt, decizia transformării pornește din felul în care îmi vorbesc și cât de mult mă inspiră aceste obiecte. Dacă ele pot transmite un anume concept din prima clipă, le păstrez intacte. Dacă obiectele au o anume memorie sau patină, am încercat să le evidențiez caracteristicile și să intervin cât mai puțin asupra lor. De fel, obiectele găsite în spațiul citadin, sunt spălate și curățate de energia acumulată. Dacă, în schimb sunt obiecte noi, precum ready-made-urile și uneltele, le vopsesc sau intervin asupra lor pentru a se integra într-o temă dorită și, totodată, pentru a-mi exprima ideile.

R.E.P.: Față de Deconstructivism care implică dezmembrarea, fragmentarea, reasamblarea și reinterpretarea obiectelor, într-un mod non-conformist sau abstract, upcycling-ul presupune ca forma originală să fie păstrată și obiectul să fie recunoscut; să se poată vedea ce a fost și, de asemenea, ce a devenit, chiar dacă are o intervenție tehnologică asupra lui prin: procese, metode și operații de bricolaj, precum: neterizirea, scorojirea, patina, arderea, catifelarea, strălucirea, șlefuirea, retușarea, etc. Cum începe și cum evoluează lucrarea, de la concept la realizare, în procesul tău creativ? Te folosești de schițe, știind clar de unde a început și cum se va finaliza sau te lași mânat de inspirație și practică?

Z.B.: Fiecare obiect upcycled conține o idee! În funcție de modul în care obiectele comunică cu mine, pe unele dintre ele le privesc și știu exact unde îmi doresc să ajung cu reprezentarea conceptului artistic, pentru altele fac schițe, iar pe unele dintre ele le las de-o parte până în clipa în care își vor găsi chemarea, în primă fază, finalitatea lor fiind necunoscută.
Pornind de la întrebare, upcycling-ul mă supune la păstrarea cât mai mare a aspectului obiectului și aducerea lui la un nivel mai bun, de unde vine de fapt și termenul up, plasat în antiteză cu down. Prin downcycling, obiectul este atât de mult modificat și distrus, încât nu i se mai poate distinge forma inițială, nu mai poate fi folosit și devine deșeu, poluează.

R.E.P.: Având în vedere că în Modernism (secolul XX) intervine ideea că forma obiectului vine din funcția acestuia, la tine putem spune că, textura și materia devin o sursă de semnificație pentru arta ta. Prin schimbarea texturii inițiale, își poate pierde un obiect personalitatea?

Z.B.: Mai degrabă decât forma însăși, eu mă joc cu aspectul lor, cu textura și cu simbolistica lor. De multe ori, prin intervenția mea, obiectelor li se accentuează simbolistica și povestea.

R.E.P.: Obiectele tale își schimbă menirea prin concept, intervenție tehnologică asupra lor, dar și prin asociere cu alte obiecte? Care este raționamentul din spatele asamblării și asocierii texturilor antitetice: moale-tare, strălucitor-mat, vechi-nou?

Z.B.: În lucrul cu obiectele, îmi place să jonglez cu antiteza texturilor, precum cald-rece, lucios-aspru sau chiar metal-taxidermie (metal/crom vs. păsări împăiate).
Voi da două răspunsuri, folosindu-mă de lucrări prezente în atelierul meu, spre exemplu: Space Unicorn. Am cumpărat de la un centru de recliclare, o antenă parabolică, care captase cândva undele din spațiu. Deși era ruginită, am hotârât să o transform într-un simbol, prin cromare. În prezent, este extrem de lucioasă, iar în centrul ei se află un corn de vacă. Cealaltă lucrarea a fost expusă în 2014 la Bienala București și este compusă din două lucrări total diferite: o cască rusească, extrem de ruginită, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe care am nichelat-o și cromat-o, devenind un obiect foarte lucios. Deși mi-a plăcut foarte mult cum arăta, am preferat să intervin asupra ei, păstrând totodată carnea ei/ forma metalului care îi indica provenianța. Ulterior, i-am atașat două aripi de uliu șoricar și și-a schimbat menirea. Prin oglindirea aripilor în strălucirea ei, se evidenția simbolul zborului și al păsării.
Felul în care se armonizează texturile diferite, susține de fapt, conceptul meu artistic și simbolistica din spatele obiectelor.

R.E.P.: Am observat că în spatele obiectelor upcycling există un joc de luciu și texturi, de umbre și lumini, dar și o cromatică bazată pe nuanțe pământii, griuri, albastru, negru și alb.
Dacă ai fi folosit, în ce manieră ar fi influențat culoarea (tonurile puternice/ sclipitoare), conceptul tău artistic?

Z.B.: Dincolo de a fi un artist pasionat de colecționarea și transformarea obiectelor, sunt pictor și simt culoarea în mod natural. Îmi plac foarte mult antitezele, contrastele dintre cald și rece sau dintre complementare, cât și întâlnirea dintre griuri și culori. De fapt, cred că acele culori puternice sau fluorescente nu se regăsesc în interiorul ființei mele. Nu mă regăsesc în contrastele dintre culorile foarte puternice, ci, din contră, în armonia culorilor pastelate și a griurilor colorate.

R.E.P.: Obiectele tale primesc o aură de unicitate, fiind scoase din contextul obișnuit al folosirii lor, atribuindu-li-se un concept artistic. Care sunt temele abordate de tine de-a lungul creației artistice?

Z.B.: Fiecare expoziție personală este structurată pe câte o temă, ce înglobează mai multe opere. De-a lungul timpului, am jonglat cu mai multe teme, plecând de la: copilărie și familie; libertate și independeță; timpul și trecerea acestuia; fuziunea dintre vechi și nou; antieza dintre sacru și profan; contrastul dintre antic și contemporan sau opoziția dintre natură și man-made (uneltele de lucru: lopeți, greble, coasă) sau teme religioase precum sacrificiul, creștinismul și Dumnezeu. Uneori mă folosesc și de contrastul dintre stările psihologice pe care le exprimă obiectele precum pozitiv-negativ, bun-rău, fericire-deprimare.
Voi exemplifica aceste teme prin mai multe lucrări, expuse în atelierul meu bucureștean, de la Malmaison, pe care le voi descrie:
În 2011, am recreat Coroana de Spini a lui Iisus, din spini vopsiți în alb, în lucrarea intitulată Fără titlu. Chiar în timpul procesului de creație, am întâmpinat dificulțăți deoarece m-am înțepat foarte tare când am vrut să o realizez. Un alt simbol creștin este reliefat în lucrarea Marea Cruce, realizată în anul 2012, din patru funii de bumbac a câte 20 de metri fiecare și o tijă de oțel, având în total o dimensiune de 180×100 centimetri. Ideea a pornit de la multitudinea de cruci mici pe care le atârnă taximetriștii pe parbrizul mașinilor lor.

În ceea ce privește tema familiei, în atelier se află o lucrare reprezentativă, având titlul Parenthood. Lucrarea are în componența sa trei elemente: un cuib de pasăre, găsit în timpul perioadei de Pandemie Covid19, un candelabru restaurat prin nichelare cu cupru și un uliu împăiat. Candelabrul datează de la începutul secolului, 1910-1920, este perfect fucțional în prezent, iar prin strălucirea sa simbolizează locul somptuos în care ar fi putut fi plasat. Totuși, pe unul dintre brațele sale, am atașat cuibul și uliul cu ciocul deschis. Pasărea își apăra cuibul, exprimând (prin strigătul neauzit) disperarea abandonului. Aici putem observa antiteza dintre prețiozitate/ frumuseșe/ eleganță și civilizație/ sălbăticie. Chiar dacă mediul în care este plasat candelabrul ar putea avea amprente luxoase sau rococo, un uliu își va face cuibul doar într-un loc părăsit.

O altă temă a fost prezentată în ultima expoziție – O zi întreagă împreună – de la Galeria Anca Poterașu. În mai multe tablouri apăreau leagăne și spații de joacă abandonate sau topogane foarte lucioase care apăreau și dispăreau în natura post-apocaliptică.

R.E.P.: Consideri că prin temele abordate, obiectele tale (efemere) îngheață în timp o anume secvență esențială din viața ta?

Z.B.: Temele precum efemeritatea sau perenitatea, ciclicitatea totodată, au fost o sursă dezbătută de mine. Am mai multe lucrări de pictură care înfățișează anotimpurile, trecerea și întoarcerea lor, deoarece îmi place foarte mult ideea trecerii. De multe ori mă întreb ,,Ce rămâne?”, ,,Cine suntem?”, ,,Ce scop avem?”, întrebări care rămân fără răspunsuri, dar pe care le-am transpus în lucrarea de pe perete, ce înfățișează un cer înstelat: Eon, 2015 (ulei pe pânză).

De la o relicvă la un obiect de artă contemporană.
Interviu realizat de Raluca-Elena Popa
(Scenograf și doctorand în Arte Vizuale)

Foto credit portret Zoltán Béla.