Dana Pârvulescu a studiat inițial psihologia în cadrul Facultății de Psihologie din Iași. În 2014 a inițiat o serie de colaborări cu ONG-uri ce dezvoltau programe de sănătate sau protecție socială, iar în 2018 a început Facultatea de Istoria și Teoria Artei (ITA), unde se gândea să se înscrie de mai bine de trei ani.
Ultimul an și jumătate de ITA l-a făcut în online, o experiență care, după cum spune, a ajutat-o să cristalizeze ceea ce face acum. În pandemie a inițiat un grup pe Facebook prin care studenții la UNArte erau încurajați să creeze și să își promoveze creațiile în mediul online. Ulterior, a co-fondat Știrbei47, un spațiu alternativ care oferă artiștilor tineri un cadru în care să expună și să dezvolte noi proiecte.
A organizat două expoziții colective la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) în cadrul Spațiului Dialog: “Istorii declinate”(2021) și “Interacțiuni posibile”(2021-2022), iar la Știrbei47 a curatoriat două solo show-uri: “Deghizări”(2022) și “Matei la Știrbei” (2022).

Care a fost contextul în care s-a conturat proiectul „Laborator Artistic”?

„Laborator Artistic” a pornit de la o curiozitate pe care o aveam în perioada carantinei din 2020. Stăteam mult în casă și mă întrebam ce fac studenții prin ateliere, înțelegeam că pentru partea teoretică nu e foarte complicată migrația în mediul online însă eram convinsă că pentru colegii care își desfășoară activitatea în ateliere, instaurarea stării de urgență putea fi o adevărată provocare. Așa am inițiat un grup pe Facebook, unde aceștia își puteau posta lucrările. Dacă aș fi făcut acest proiect de una singură ar fi fost cu siguranță mult mai complicat să strâng atât de mulți oameni într-un timp atât de scurt – peste 900 de membri în aproximativ o săptămână – dar, sprijinul pe care mi l-au oferit fetele ce conturau la vremea aceea asociația studenților UNArte – Alexandra Drăgulinescu și Sandra Ungureanu- care au dat de veste despre înființarea acestui grup, a făcut ca informația să poată fi răspândită pe mai multe canale.

Așa am pornit grupul „Laborator artistic de carantină?” semnul întrebării de la final subliniind chiar nesiguranța mea nu doar asupra numelui demersului cât și asupra impactului pe care acesta urma să îl aibă în rândul comunității studențești. În săptămânile ce au urmat studenții s-au dovedit a fi foarte activi pe pagină, fiecare încărcându-și acolo lucrările pe care le realiza, nu doar pentru temele primite în cadrul facultății; erau chiar atât de activi încât pentru mine devenise acaparatoare cantitatea de imaginii pe care o livrau. În plus, multe dintre creații conțineau referințe la vulnerabilitățile acestora, devenind copleșitoare și prin latura emoțională a acestora.

Cum te-a influențat contactul cu lucrările unui număr atât de mare de tineri aflați într-o etapă de formare și dezvoltare?

Multe dintre imaginile care au fost încărcate pe grup m-au emoționat și m-au făcut să înțeleg că studenții aveau nevoie de un spațiu în care să se poată exprima liber, în care să poată fi vulnerabili. În acea perioadă făceam la facultate un curs de curatoriat cu Călin Dan, directorul MNAC, ceea ce mi-a permis să îi propun acestuia o colaborare cu muzeul. Eram încă în perioada de carantină, evenimentele erau suspendate, majoritatea spațiilor culturale și instituțiile comunicau prin intermediul platformelor de social media.

Astfel, propunerea mea a fost să realizăm în fiecare vineri o zi a studenților UNArte, prin care muzeul să promoveze pe pagina sa de Facebook lucrările tinerilor artiști. Voiam, de asemenea, să implic cât mai mulți colegi de la Istoria Artei în acest proiect, deoarece simțeam o lipsă a lor în atelierele colegilor de la măiestrie. Cei de la Istoria Artei urmau să aleagă săptămânal 3 studenți din cadrul Laborator Artistic, pe care aveau să îi curatorieze și pe ale căror lucrări muzeul avea să le posteze ulterior pe pagina sa oficială de Facebook. S-au arătat aproximativ 8 studenți interesați și am realizat alături de aceștia 10 intervenții de acest gen în 10 săptămâni succesive. A fost un proiect primit și abordat cu mult entuziasm de către toată lumea.

Ați reușit să realizați și o expoziție într-un spațiu fizic cu acest proiect?

Am decis să îl întreb pe Călin Dan dacă ar fi dispus să facă o expoziție fizică, în cadrul muzeului, în momentul în care restricțiile au fost ridicate. Spațiul Dialog de la etajul 4 al Muzeului Național de Artă Contemporană, familiarizat de altfel cu intervenții ale tinerilor artiști, a fost propus în vederea găzduirii unei expoziții cu o temă prestabilită: studenții aveau să se raporteze prin lucrările lor la un artist sau la o temă din expoziția Văzând Istoria (1947-2007).

Expoziția a prins contur sub sintagma „Istorii declinate” și s-a desfășurat în două etape, începând din iarna lui 2020, până în toamna lui 2021. Ulterior acestei experiențe, colaborarea cu MNAC s-a menținut, continuând cu un nou proiect, „Interacțiuni Posibile”, pe care l-am realizat alături de colegii de la Nevăzuții, o platformă independentă, promotoare a artiștilor emergenți.

Cum a fost pentru tine întreaga experiență de colaborare cu o instituție muzeală?

Pentru mine întreaga colaborare, precum și ușa care ni s-a deschis în cadrul MNAC, au fost și sunt foarte importante în special pentru felul în care acest proiect a crescut și prin felul în care Muzeul Național de Artă Contemporană a ales să sprijine artiștii aflați la început de drum.

În momentul de față îmi doresc ca acest proiect să fie o oportunitate pentru tinerii absolvenți din zona teoriei și practicii artelor vizuale să gândească și să propună proiecte colective care să își găsească locul în Spațiul Dialog. Consider că, la început de drum, spațiile care oferă oportunitatea unui exercițiu, fie ca vorbim de unul curatorial sau de cel expozițional, devin indirect mentori în procesul de dezvoltare a unui artist. În ceea ce mă privește, am învățat în ultimii ani că sunt mai degrabă un bun mediator decât un curator și ceea ce îmi doresc, în mod real, este să pot aduce oamenii împreună.

Ce îmi poți spune despre Știrbei47?

Am fondat acest spațiu tocmai pentru că aveam nevoie de un loc în care să mă pot întâlni cu studenții și unde să pot promova tineri artiști. Îl împart împreună cu două artiste, Diana Elena Păun și Maria Mandea și cu colega mea de la Istoria Artei, Iselin Huluba.
Spațiul a devenit în timp unul foarte fluid, aici având loc ateliere de creație, talk-uri, proiecții de film, precum și expoziții cu studenți multe dintre acestea reprezentând materializări în spațiu ale propunerilor lor.

Știrbei47 este un spațiu alternativ de expunere, dar și o comunitate care a crescut organic, plecând de la cele cinci săptămâni de jocuri de tip „board games”, organizate de Maria Mandea și dezvoltându-se apoi prin intervențiile expoziționale venite din partea studenților, care au fost pentru aceștia un prilej de exercițiu („Gaze the Female”, ,În vizită”, „Matei la Știrbei”, „Fragilități episodice”, [Fear- as a concept], „Arta? Acasă!”, „Deghizări”).

În final, faptul că știu că prin Știrbei47 s-a conturat o comunitate este pentru mine cel mai valoros lucru. Atunci când văd că oamenii vin la spațiu, pur și simplu ca să lucreze sau poate doar din curiozitate și din plăcere, simt că mă umplu de energie și de entuziasm.

Ai organizat recent o rezidență artistică. Mi-ai putea oferi câteva detalii despre ceea ce ți-ai propus?

Mi-am propus să organizez Rezidența Artă și Antropologie la Luncavița, în casa bunicilor mei, casă în care am crescut și de care sunt foarte atașată. Ideea rezidenței este încă „under construction”, mai sunt multe lucruri de legat și de pus la punct. Pentru început, am întreprins o scurtă evadare într-acolo alături de patru artiste foarte apropiate – Alexandra Boaru, Crăița Niga, Lena Ciobanu și Petra Maria. Am stat câteva zile, am explorat satul, munții și malurile Dunării, am stat de vorbă cu oamenii și „ne-am așezat oarecum în pagină”. Îmi propun să repet experiența în primăvară, alături de alți artiști. Proiectul se dorește a fi unul interdisciplinar, dar sper să putem sa vorbim despre el pe măsură ce va crește.

Care sunt planurile pentru 2023?

Pentru anul 2023 atenția mea se va îndrepta în trei direcții distincte : pe de o parte îmi doresc ca Spațiul Dialog de la MNAC să se anime cu intervenții mai dese ale artiștilor emergenți și să reușesc să coordonez lucrurile mult mai bine și mai productiv în această direcție.

În ceea ce privește proiectele expoziționale de tipul celor organizate la Știrbei 47, îmi este clar în acest moment că am nevoie de un alt tip de spațiu pentru a putea pune în scenă nu doar ce am învățat în ultimii ani, dar și ideile în care cred foarte mult și care sunt strâns legate de ideea de comunitate și de exercițiu, concepte în jurul cărora țesem cel mai ușor încrederea, nu-i așa?

Nu în ultimul rând îmi voi îndrepta atenția spre creșterea Rezidenței de Artă și Antropologie, este cu siguranță un proiect de suflet în care doresc să implic cât mai mulți oameni și împreună cu care să construiesc experiențe autentice într-un spațiu ce sper să devină unul familiar tuturor.
Toate aceste planuri mărețe vor avea bineînțeles nevoie și de finanțări pentru a prinde viață așa că va trebui în mod evident să fac loc și demersurilor în vederea obținerii de fonduri.

Cover photo: Horațiu Șovăială