Interviu Cristina DIMUȘ: “Dorința mea de a deveni pictor s-a născut demult”

Născută în anul 1970 la Galați, Cristina Dimuș a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul UNARTE București, specializare Pictură, licență (2020) și master (2022), la clasa prof. univ. dr. Marcel Bunea. În perioada anilor de studii a beneficiat de burse de merit, a participat la multiple concursuri și a primit diverse premii și nominalizări.

Ai absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul UNARTE București, specializarea Pictură, licență (2020) și master (2022), la clasa prof. univ. dr. Marcel Bunea. Când ai simțit că menirea ta este să fii artistă?

Când privești în urmă, uneori CV-ul oficial poate omite părți importante din povestea ta. Între anul absolvirii Liceului Economic din Focșani, în 1989, și momentul în care am început studiile la UNARTE București, în 2017, viața mea s-a desfășurat într-o serie de experiențe care nu sunt întotdeauna reflectate în hârtii oficiale. Dorința mea de a deveni pictor s-a născut demult. Încă din copilărie, accesul la cărți frumos ilustrate și povești lecturate de mama mea, educatoare în satul natal, mi-a deschis porțile către lumea fascinantă a desenului, culorilor și imaginilor. Alte lecții artistice le-am primit din meșteșugul țesutului, practicat cu pricepere de bunicile, străbunica și mătușile mele care creau minunate covoare și țesături artistice. Participam și ajutam la pregătirea lânii, fie că era vorba de scărmănat, spălat sau vopsit.

Rădăcinile mele artistice se extind și în universul bunicului meu, un tâmplar priceput, cu un atelier bine echipat, un loc unde uneltele, lemnul și măiestria se întâlneau pentru a da viață obiectelor. Tatăl meu, strungar de meserie, mi-a oferit o altă perspectivă asupra spațiului, o viziune sculpturală tehnică, interpretând desene tehnice și materializându-le în obiecte din diverse materiale. După anii de școală și încercări de admitere la UNARTE în ’89 și ’90, viața m-a condus către diverse meserii mai prozaice. Am lucrat ca vânzătoare, ospătar, barman, croitoreasă, manichiuristă. Pentru fiecare dintre ele, am urmat cursuri de specializare, dorind mereu să evoluez, să îmi îmbogățesc cunoștințele. Am fost căsătorită și am o fiică minunată în vârstă de 28 de ani, care locuiește acum în Statele Unite.

Cristina Dimuș, UNArte București

La 47 de ani, am fost acceptată la UNARTE, departamentul Pictură – o realizare care mi-a confirmat că visul meu devine realitate. Clipele de fericire ce au urmat anunțului admiterii au fost cu adevărat magice, pentru că urma să explorez arta picturii într-un cadru academic, un vis pe care l-am hrănit mereu în inima mea. Momentul admiterii a reprezentat un punct de cotitură – am abandonat orice altă activitate, m-am mutat la București și mi-am dedicat întregul timp studiului și școlii. Susținută financiar de părinți, am trăit și respirat pictura timp de 5 ani. Viața mea nu se rezumă doar la perioadele de pe hârtie; fiecare experiență, fiecare meserie și fiecare moment de învățare au adus ceva valoros în călătoria mea spre a deveni pictor.

În ce măsură experiența ta academică te-a ajutat în evoluția artistică și mai ales în dezvoltarea stilului tău personal?
Începutul experienței academice a fost marcat de pregătirea pentru admiterea la UNARTE, alături de domnul profesor G. Moscal, un mentor căruia îi port un profund respect. De la dânsul, am absorbit și am învățat fundamentul desenului și al picturii. Pe parcursul cursurilor, am avut privilegiul de a învăța de la o echipă excepțională de profesori, iar printre aceștia îi menționez pe lectorul universitar doctor A. Tudoran, distinsul profesor universitar doctor Velescu, profesorii universitari doctori Aslam, Moraru, Dobre, Bunea, Cojocaru – tuturor le sunt recunoscătoare pentru cunoștințele transmise și dedicarea lor în formarea mea.

Practica desfășurată în atelierul facultății, alături de colegii din grupă, a fost o experiență pe care am trăit-o cu bucurie și care m-a motivat în mod substanțial. Lucrul într-un mediu comun de creație și schimb de idei a fost un factor esențial în dezvoltarea mea. Am avut privilegiul de a observa o diversitate de metode și abordări practice, toate acestea aducându-mi o profundă învățătură. Am fost activă și în alte ateliere, vizitând colegi și colectând momente prețioase alături de toți colegii mei și profesorii din facultate. Practica asiduă în atelier m-a ajutat să-mi conturez și să-mi dezvolt stilul artistic; învățând că, în pictură, teoria fără practică nu poate exista. Orele interminabile petrecute în atelier au fost fundamentale pentru evoluția mea, reprezentând o investiție de preț în pasiunea și înțelegerea mea pentru artă.

Povestește-mi te rog despre practica ta artistică.

Prin utilizarea unor tehnici multiple, studiate, aprofundate și dezvoltate, creez compoziții având ca tematică peisajul. Acestea nu sunt însă peisaje obișnuite, romantice sau facile în recunoaștere, care apelează la anotimpuri sau elemente ușor identificabile. În schimb, îmi propun să construiesc lucrări în care compoziția și cromatica să transmită sensuri diferite de cele tradiționale. Lucrările obținute par să includă colaje monocrome, dar fiecare element este pictat manual, fără a fi lipit sau imprimat. Prin intermediul acestei tehnici pe care am dezvoltat-o în ultimii 3 ani, reușesc să redefinesc conceptul istoric al temei “Peisaj”.

Sub denumirea seriei “FAKE LANDSCAPE” din ultimii ani, explorez soluții compoziționale și cromatice care nu se bazează pe mimetismul vizual, ci pe ideea reprezentării experienței personale și a subiectului studiat. Fiecare lucrare contribuie la dezvoltarea unei estetici personale. Inspirându-mă din artiști consacrați din istoria artei (precum Bonnard, Van Gogh, Picasso, și alții în ceea ce privește cromatica), precum și din propria mea experiență personală; utilizez fotografii realizate de mine pe care le reinterpretez. În final, imaginile create transmit emoții și stări provocate de trăiri personale, cum ar fi tristețea, bucuria, speranța sau optimismul.

Cât de important este pentru tine să transmiți un mesaj prin arta ta?

În lucrările actuale ceea ce transmit este rezolvarea diferită a unei teme care poate părea banală. Ceea ce am încercat să realizez arată ca mijloacele de reprezentare nu au fost epuizate. Consider ca încă se pot găsi căi diferite de străbătut și că rezultatele pentru teme clasice devin provocări majore. Este important să transmit acest mesaj în arta mea. Provocarea este de a face lucrurile altfel față de cum au mai fost făcute. Îmi propun constant lăsarea în urmă a stilului tradițional de reprezentare. Caut noul (încă) prin studierea vechiului.

“Prezentul perfect”, expoziție de grup organizată de Arta Prezentului, Școala de la Piscu, 2023

Peisajul, o tema clasică în istoria artei, s-a transformat într-una dintre temele principale pe care le abordezi în lucrările tale. Când a devenit acest subiect de interes și ce te determină să îl explorezi în continuare?

Tema abordată pentru cercetarea lucrării mele de Master a fost PEISAJUL. Am constatat că, de-a lungul istoriei artei, această temă a constituit un pilon central în practica artiștilor. În dorința de a reinterpreta acest subiect într-un mod tehnic și compozițional diferit față de reprezentările tradiționale, am parcurs un drum deosebit de migălos și intens. La finalul studiilor masterale, finalizasem aproximativ 100 de lucrări în această direcție. Conceptul meu a vizat integrarea unor elemente arhitecturale monocrome în compozițiile cromatice, unele dintre acestea fiind ușor de recunoscut. Abordarea a fost experimentată asemenea momentelor când, închizând ochii, mi-am amintit fragmente de clădiri, detalii, culori și atmosfera dintr-un anumit moment.

De exemplu, pe parcursul celor 5 ani petrecuți în București, cât am studiat, călătoriile cu trenul au fost intense din punct de vedere vizual. Pe fereastra trenului, străzile și clădirile se suprapuneau cu activitatea mea din atelierul bucureștean. Aceste imagini din memorie se contopesc cu cele din tren, două realități suprapuse – una prezentă, alta din memorie. Astfel, am dezvoltat lucrările mele, folosind intensități cromatice puternice și integrând fragmente de ansambluri arhitecturale. În încercarea de a reproduce în memorie casa în care locuiesc și obiectele folosite, am constatat că memoria mea nu reține imagini precum un aparat foto.

Cu toate acestea, acest aspect mă ajută în compozițiile mele, unde utilizez fotografii pe care le realizez și selecționez anumite elemente, asemănătoare unor șabloane (ceea ce am experimentat și în practica croitoriei). Continui să explorez tema peisajului pentru că simt că nu am epuizat-o complet. De fapt, tema în sine reprezintă doar un pretext. În mod constant dezvolt compoziții, având viziunea de a crea un spațiu, nu neapărat un loc specific. Scopul meu a fost să anulez identitatea clasică a unui peisaj, fără a încadra lucrările într-un raport preconceput cu spațiul natural real. Noțiunea de peisaj este folosită într-un sens metaforic, fără referiri la anotimpuri, iar cromatica utilizată are un rol preponderent tehnic. În paralel, am început să explorez și tema clasică a portretului. Totuși, abordarea mea va fi una non-convențională, departe de reprezentările clasice.

Care sunt etapele procesului tău creativ, de la idee sau sursa de inspirație până la momentul în care ești total mulțumită de rezultat? Preferi spontaneitatea sau pui mai mult accent pe cercetare?

În procesul de creație o etapă importantă este cercetarea. Citesc, studiez ce au realizat alți artiști contemporani sau din istoria artei. Nu pot să spun că îmi vin “idei”; ci că odată stabilită tema, cromatica, dimensiunile pe care urmează să lucrez, parcurg etape tehnice. Lucrez în paralel la mai multe pânze. Știu ce trebuie să fac, gândesc etapele pe parcursul lucrului. De cele mai multe ori revin peste fiecare lucrare, pe anumite porțiuni care nu corespund compozițional sau cromatic cu ansamblul lucrării. Acest proces de intervenție, cu adăugiri de straturi se repetă până când “știu” că lucrarea este gata. Unele lucrări le-am rezolvat în câteva zile, la altele am reluat lucrul după câteva luni sau după 1-2 ani.
Nu am o formulă de lucru, ar fi fost prea simplu; în timpul lucrului cercetez, compar, încerc, sau doar privesc lucrarea în stadiul în care se găsește la un moment dat până îi găsesc rezolvarea. Despre momentul de tușă finală pe o lucrare, momentul când știu că “E gata!”, pot spune că e o mare ușurare, ca și cum “ți se ia o piatră de pe inimă”. Acest moment nu e de lungă durată pentru că vine grija următoarei lucrări, care se află în diverse etape tehnice. Bucuria dispare repede, iar aceste stări se repetă.

Cristina Dimuș, UNArte București

Cât timp obișnuiești să petreci în atelier?

În perioada studiilor stăteam în atelier de dimineața până se întuneca. La licență aveam cursuri și seminarii, iar orele petrecute în atelier erau diferite. Mergeam și în weekenduri atunci când nu plecam acasă, la Focșani. De când am terminat facultatea, mi-am amenajat un atelier acasă, iar aici îmi petrec majoritatea timpului. Practic trăiesc în atelier. Nu pictez continuu, însă citesc diverse articole, publicații legate de artă. Stau conectată și online cu ceea ce se întâmplă în lumea artei; viața mi-o dedic în exclusivitate acestei activități pentru care m-am pregătit.

Odată instalată în atelier, ai nevoie de o anumită stare ca să poți crea sau inspirația vine de la sine în momentul în care începi să lucrezi?

Odată instalată în atelier știu ce am de făcut. E aproape un ritual. Pregătesc masa de lucru, șevaletul, pânzele, culorile, pensulele. Aici, mintea mea se conectează în totalitate. Nu există alte gânduri sau preocupări care să mă distragă. De obicei, atelierul este învăluit într-o liniște deplină; rar ascult muzică în timp ce lucrez. În zilele când viața aduce cu sine diverse frământări și stări, care fac altfel parte din prozaicul cotidian, nu intru în atelier și nu lucrez. Pentru mine, ceea ce desfășor în acest spațiu este mai mult decât simplă activitate; este un moment de întâlnire cu esența mea artistică, un moment aproape sacru pe care îl trăiesc cu toată ființa mea.

În ce moment al zilei creezi cel mai bine?

Nu există un moment al zilei favorit. Există prea puține ore cu lumina naturală. La lumina becului nu pot să lucrez.

Pe toată durata studiilor ai participat la o serie de expoziții de grup printre care expoziția “Contramonument” de la Galeria Jecza în 2018, și la diferite concursuri artistice pe care le-ai și câștigat, obținând, spre exemplu, Premiul Special “Rembrandt 350” oferit de Ambasada Țărilor de Jos la București, în anul 2019, sau, mai recent, Premiul și medalia “Mihail Grecu” oferite de Ministerul Culturii și UAP din Republica Moldova, la Saloanele Moldovei, Bacău, 2022. Cum ai descrie aceste experiențe și cât de importante au fost în definirea parcursului tău profesional?

Fiecare selecție pentru participarea la expoziții sau concursuri a fost o adevărată bucurie în calea mea artistică. Aceste surprize frumoase au reprezentat recunoașterea eforturilor depuse în atelier. Ele au fost mărturia că munca susținută și pasiunea investită dau roade, consolidându-mi încrederea în parcursul meu artistic. În decursul anilor, am traversat diverse momente de incertitudine, frământări, perioade de întrebări și reflecții critice asupra creațiilor mele. Aceste momente, încă prezente uneori, sunt parte din călătoria mea artistică. Încă mai am astfel de momente. Cu toate acestea, realizările și recunoașterile din partea profesioniștilor mă ajută să cred ca sunt pe un drum bun. Primirea unui premiu a fost mereu un moment revelator – am înțeles că acea lucrare s-a diferențiat prin ceva special în ochii comisiei de evaluare, oferindu-mi un sentiment de validare și încurajare pentru direcția mea artistică.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei