Interviu realizat de Evantia Barca

Ana Maria Micu (n. 1979) este un artist vizual din Botoșani. Cel mai mult pictează, dar uneori trece și în alte mediumuri, ca desenul și animația. Folosește ca sursă idei și imagini pe care le observă în relație cu modificări prin care trece spațiul său de locuire, în care și lucrează, sau negocierile pe resurse cerute de o ambiție de a grădinări în condiții improprii. Ultima ei expoziție personală este “Mână stângă spre priveliște depărtată”, la Muzeul Național de Artă Contemporană București, precedată de “Objects Must Be Comfortable” la galeria Mind Set Art Center din Taipei.
Participări semnificative sunt două expoziții colective de muzeu “După doisprezece ani. Producția artistică din România în 180 de lucrări” la MNAC în București și “The Poetic Realm” la Yu-Hsiu Museum of Art. În 2004, Micu a absolvit programul de Master în Arte Vizuale al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca în România.

Ești un artist cu activitate la nivel global. Ne poți spune cum evoluează relația artei cu natura în țările în care poate ai avut contact cu acest subiect?

În Taipei am vizitat bienala “Post-Nature: A Museum as an Ecosystem”, o expoziție în care ar fi trebuit să zăbovesc mai mult decât am avut timp, o colecție didactică, sumbră și urgentă, de mesaje de conștientizare a efectelor devastatoare pe care omul modern cu practicile economice actuale le au asupra mediului și un efort de a genera soluții prin crearea unor relații simbiotice între mai multe zone de cercetare și practică.

În aceeași perioadă, locuind în cartierul Hongshulin, m-am plimbat de multe ori de-a lungul rezervației de mangrove de pe râul Tamsui. E o distanță urbană de peste 5 kilometri amenajată ca trotuar sau pod suspendat de lemn, pe care poți să o parcurgi fără să simți că ești de fapt în apropierea unei autostrăzi, cu nici o interpunere între tine și peisaj, suficient de lungă cât să-ți ofere timp semnificativ de contemplare, gândire și exercițiu fizic. Acestea îi și sunt singurele scopuri, și nu e anihilată de tot felul de tonete comerciale sau oameni cu alte treburi. Iar soluția de a construi căi pietonale suspendate permite accesul în natură fără a stresa viața plantelor și a animalelor.

În parcul Da’an există un iaz considerat rezervație ecologică, ce are în mijloc o insulă izolată de țărm, destul de mare pentru menținerea unui ecosistem. O activitate foarte populară este privitul păsărilor.

Conectez conceptul curatorial al unei instituții majore de cultură, Taipei Fine Arts Museum, cu un interes deja existent al publicului și cu practici urbanistice axate pe obținerea unei armonii dintre necesitățile de dezvoltare și arii naturale ce trebuie păstrate sălbăticit. Din toate direcțiile acest țel comun este permanent declarat și susținut. Implementările se ajustează și actualizează într-un mod coerent și eficient.

Care este povestea plantelor și a florilor, așa cum ai perceput-o în momentul în care a devenit o sursă importantă de inspirație pentru tine și așa cum răzbate acum din arta ta. Specificul lor, mărturiile lor, mistica sau simbolistica lor…

Eu am atins ca adult un moment de dezorientare, de pierdere a sensului, și din acea stare am ieșit devenind atentă la felul în care pot să se dezvolte plantele comestibile în ghivece.

Activitățile mele de grădinărit sunt haotice, dar am un plan la care nu renunț: să învăț despre cum să cresc o plantă în condițiile pe care le am, să am grijă de ea să își împlinească toate etapele de viață, să o cultiv și să consum părțile care se mănâncă, să păstrez semințe ca să pot continua în următorul sezon, să compostez resturile vegetale. La unele plante, cum ar fi varza Kale, durează doi ani să adun semințe, iar cantitatea pe care o obțin este enormă. Le ofer cadou uneori, dar tot rămân cu un surplus, pe care ajung să-l arunc în compost. Apar detalii de genul acesta mereu, de obicei despre sistem, resurse, nevoi și putere. Dacă stai un pic să le consideri, găsești în ele foarte multe idei și poezie.

Flori în artă, flori în urbanism. Care este relația dintre cele trei? Desigur, noul urbanism vorbește despre protejarea naturii – și nu doar în raport cu obiectivele generale net zero, dar și pentru a asigura coeziunea socială, sănătatea mintală și longevitatea într-o comunitate. Care este poziționarea artei în funcție de aceste repere?

Arta a fost mereu aliniată la aceste obiective, încă dinainte ca ele să fie o cerință impusă de oamenii de știință, și a găsit metode să deschidă pentru public căi non-invazive de a experimenta miracolul naturii, tocmai pentru încurajarea și susținerea unei dezvoltări personale. Poate s-a greșit și în domeniul acesta, deși nu aș putea spune ce trebuia altfel, pentru că ce s-a obținut e în multe locuri ideea că artă înseamnă orice reprezentare a unei vaze cu flori, și dacă există asta undeva agățat, mai mult decât atât nu e necesar.

Este generalizată la noi o asuprire a arborilor maturi, ce aduc niște beneficii enorme orașului pentru o întreținere minimă, cărora, unde stau eu, așa cum se chinuie să trăiască încastrați în ciment, li se mai refuză și apa de ploaie de pe acoperișurile blocurilor, care este în schimb, în mod gospodăresc, direcționată spre canalele de colectare a apei reziduale. Se întrețin însă cu o tulumbă niște floricele care iar se chinuie printre pietoni, întotdeauna și ele mai degrabă uscate, din cauza felului în care sunt plantate.

Poate ține de condiția umană că tot ce facem ajunge să fie parțial greșit. Atât cât pot eu observa planurile ecologice în România continuă să eșueze în a nimeri un spirit autentic de conservare și ridicare a calității vieții. Arta își ia un rol de a scoate în evidență corecțiile ce se impun. Mă simt inconfortabil să critic, pentru că adaug la o violență deja insuportabilă, dar nu e vorba la noi de spații urbane care să susțină în vreun fel cetățeanul, și nici de un profil cetățenesc care să se distingă prin conștientizarea unor nevoi mai elevate decât cele care îi sunt satisfăcute. În relație cu societatea și mediul urban, mie nu mi-a fost bine începând cu prima zi de școală. M-am autoeducat să fiu funcțională, și felul în care fac eu artă vorbește și despre faptul că există o diferență între ghivecele întreținute de municipalitate și ghiveciul meu cu plante voluntare de pe pervaz.

Pe măsură ce provocările sociale sau naturale devin tot mai mari, arta este chemată să fie nu doar un translator, sau un diseminator, al mesajului științific și civic către oameni, ci și un participant la procesul prin care sunt găsite soluțiile pentru toate aceste probleme actuale. Topirea ghețarilor, plantele pe cale de dispariție, poluarea sunt teme recurente în artă. Care consideri că este contribuția artiștilor în acest efort general de a imagina o lume mai bună?

Este o sarcină peste puterile artiștilor, care aproape îi obligă să abandoneze practica de atelier, din motive morale, internalizate până la stadii acute. Sunt de observat lucrări de artă ce apar din capacitatea de a selecta după criterii artistice doar anumite detalii din baze de date ce s-au acumulat enorm, cu informații științifice imposibil de prezentat succint. Artiștii rămân o alegere optimă când e vorba de conectarea interdisciplinară a unor zone ce aparent nu au legătură, și este nevoie de genul acesta de procesare și cercetare. Iar artiștii care încă sunt producători de artă continuă să descopere că a crea un obiect din nimic presupune dobândirea unei înțelepciuni, cu care s-a hrănit dintotdeauna curentul umanist. Și îmi mai vine în minte o categorie de artiști care au o capacitate umană de a călători emoțional între lumi atât de depărtate unele de altele, că se păstrează neparcurse. Renzo Martens, cu filmul “Cubul Alb” (2020), pe care l-am văzut online la festivalul Pelicam, și care a și câștigat trofeul ediției, îți rămâne în memorie. Este un punct în care are un fel de cădere nervoasă, și cred că este corect că au continuat să-l filmeze și a păstrat materialul la editare. Artiștii nu fac ceea ce fac pentru că pot și le este ușor, ci pentru că e necesar, și nimeni altcineva nu o face în locul lor.

Urmează, la București, un eveniment complex, cu multe voci implicate. Cum se potrivește fiecare fragment unic de discurs într-o pledoarie generală? Ce aduci tu? Ce mesaj dorește să susțină întregul?

Eu contribui doar cu povestea mea personală, căreia nu pot să-i acord în proiect o valoare superioară motivației curatoriale care a făcut să fiu invitată. Dar pot explica logica poveștii mele și desfășurarea ei narativă.

O dilemă filosofică foarte complexă care este des asociată cu tema ecologică, și pe care eu nu am pregătirea să o dezvolt, este faptul că există o relație paralizantă între contribuția individuală cu posibile soluții și o problemă cauzată colectiv, ce prin natura ei nu ar avea rezolvări previzibile decât din cele ce ar trebui declanșate printr-un efort tot colectiv.

Atât timp cât totul nu devine bine, individului nu-i rămâne alt rol decât cel al unei victime. Nu accept rolul acesta pentru mine, dar am momente când cred că e doar o iluzie de-a mea să practic aceste exerciții de izolare și reziliență, care oricum sunt imperfecte. Singurul mesaj pe care îl poate avea arta mea este că eu exist.

De ce ar trebui să vină oamenii să vadă aceste expoziții în general, și lucrările tale în mod particular?

Oamenii trebuie să vină din convingere și de drag. M-am gândit mult dacă artiștii au cerința profesională de a iniția mesaje de convertire, și acum tind să declar că nu e acesta specificul artei. Arta nu se adresează unui public pasiv. Ce are ea să-ți ofere este accesibil, liber și universal, dar e nevoie ca tu să alegi să primești, cu o curiozitate intelectuală și emoțională. Și să ai răbdare și perseverență să mergi la o altă expoziție, dacă cea în care ești nu-ți vorbește.

Ana Maria Micu este unul dintre cei 30 de artiști reuniți în proiectul „Ecologiile grijii și îngrijirii”, un eveniment de anvergură, cu tematică botanică, bazat pe o cercetare interdisciplinară în artă contemporană, arhitectură, peisagistică și horticultură care se deschide sâmbătă, 2 septembrie, la Galeria Strata din București.

Vernisaj: „Ecologiile grijii și îngrijirii”, 2 septembrie, începând cu ora 18.00.
Artiști/e: Horia Bernea, Nicolae Comănescu, Hortensia Mi Kafchin, Andreea Medar și Mălina Ionescu, Gabriela Mateescu, Diana Miron, Liliana Mercioiu, Ana Maria Micu, Roman Tolici, Iulia Toma, Miki Velciov, cu propuneri arhitecturale de Beros Abdul Architects, Stardust architects*, Nicolas Triboi, Eliza Yokina. Cercetare botanică de Adrian Mureș – student masterand în cadrul Facultății de Horticultură din București, Programul de master Managementul Conservării Biodiversității.
Adresă: Galeria Strata (Strada Parângului 76, București )