Mureș Nicoleta (n.1996) locuiește și lucrează în Cluj-Napoca, România. Colajele ei digitale, animațiile și lucrările AR prevăd un viitor distopic, în care oamenii se confruntă cu emoții ireale, fiind influențați de modul în care tehnologia alimentează dorința de consum a umanității. Proiectele ei reflectă asupra modului în care internetul distorsionează realitatea și schimbările profunde care afectează omenirea. Lipsa reacțiilor din realitate este ceea ce a făcut-o să creadă că ne îndreptăm spre o ”amorțire” a simțurilor și a personalității. Cu cât ne petrecem mai mult timp doar uitându-ne la conținuturile de pe internet cu atât e mai mare e posibilitatea să devenim la fel ca obiectele din jurul nostru: nemișcați, fixați în aparate, imobili.

Cum ai început să experimentezi cu tool-urile de inteligență artificială și ce s-a întâmplat pe parcurs?

Am experimentat foarte puțin cu AI-ul, voiam să știu dacă ar aduce un plus lucrărilor mele, dar momentan simt că generările sunt repetitive și rezultatele sunt limitate estetic; sunt curioasă să văd cum se va dezvolta în continuare. Dar încă nu sunt convinsă ca aceste tool-uri ar trebui să facă parte din procesul meu de producție.

Care este impactul cel mai mare pe care consideri că l-a avut până acum inteligența artificială asupra demersului tău creativ?

Cred că impactul cel mai mare l-a avut prin influența asupra lumii, care este mult prea fascinată de acest “show de iluzionism” care i-a convins să creadă orbește în puterea inteligenței artificiale și să investească mai multă energie în aceasta decât în demersurile creative ale omenirii. AI-ul care a fost imediat pus pe un piedestal doar a alimentat și mai mult distopia consumeristă în care trăim.

Trăim o accelerare considerabilă a erei digitale în care ne aflăm, așa-numita Second Digital Turn, o perioadă în care din ce în ce mai multe modele AI devin autonome și creative. Ca artist digital te simți periclitat de inteligența artificială?

Cred că sunt anumite lucruri care nu vor putea fi înlocuite vreodată de AI, pentru că prin replicarea experienței umane se va sesiza artificialitatea acesteia. Cred că aceste modele AI au fost rapid absorbite de mașinăria capitalistă la fel ca alte tool-uri de dinainte și boom-ul a venit mai mult din oportunitatile de monetizare decât din calitate/valoare.

Crezi că este posibil un dialog om-mașină, dar artist-mașină?

Cred că aceste dialoguri au avut loc deja: cel om-mașina încă de la Testul Turing, care a dus la chatboti și asistenti virtuali, iar cel artist-mașină au avut loc încă de la primele colaborări dintre artiști și computerele acestora, mai specific odată cu artiștii care își programau computerele să deseneze sau să picteze pe baza anumitor algoritmi. În decursul timpului au existat dintotdeauna artiști curioși să experimenteze cu tehnologiile nou apărute pentru a-și realiza lucrările.

Domeniul digital în artă este perceput deseori ca ceva cu și despre ecrane. Este arta digitală mai mult de atât?

Arta digitală este o oglindire a vieții contemporane. Într-adevăr, forma cea mai des folosită pentru a o expune este prin ecrane, dar nu se rezumă doar la acestea, se regăsește în format virtual, de multe ori se materializează sub formă de printuri 3D sau printuri pe diverse materiale; poate fi proiectată sau prezentată în multiple alte moduri care implică folosirea computerelor, anumitor programe sau device-uri.

Putem vorbi în cazul artei post-digitale de o dez-ecranizare? Cum ai descrie-o?

Poate e puțin cam devreme să vorbim despre post-digital, în ultima perioada trendurile s-au schimbat foarte des, lumea artei pare destul de haotică la fel ca lumea care ne înconjoară. Într-adevăr se promovează limitarea screen time-ului în cultura wellness, dar după pandemie cred că este destul de greu să scăpam de ecrane din cauză că au devenit extensia corpului nostru.

Poate arta digitală și cea post-digitală să educe, să emancipeze privitorul?

Poate doar să îi arate direcția în care să privească. Privitorul va rămâne cel care va trebui să se autoeduce.

Există în arta digitală/post-digitală numeroase referințe din istoria artei, există deopotrivă elemente științifice, tehnologice, politice. Cum pot fi acestea decodate de un ochi, să zicem, curios, dar amator?

Dacă ne referim la simboluri arhicunoscute cred că ar putea fi decodate ușor de public, dar dacă este vorba de ceva de specialitate, din domeniul științific, tehnologic sau politic, cu siguranță va necesita mai multă documentare. Publicul ar putea începe prin a căuta mai multe informații despre artist, despre contextual istoric, ar putea să încerce să interpreteze titlul lucrărilor, să consulte un specialist sau să încerce să facă o analiză vizuală personală.

Evoluția continuă a internetului, omniprezența dispozitivelor mobile și o serie de aplicații software au dus la un tip de circulație a imaginilor fără precedent în istorie. Nu mai examinăm pur și simplu o imagine, ci o metabolizăm: o absorbim, o procesăm, apoi o transformăm pentru un nou consum public. Este aceasta o formă de banalizare a artei?

Nu aș numi-o banalizare, dar s-a integrat perfect în acest circuit de consum al imaginii și a devenit un supus ascultător al algoritmului. Totuși, printre nenumăratele postări cu animale de companie, rețete de mâncare și selfie-uri ale influencerilor e important să rămână în continuare lucrări de artă care te fac să te oprești cel puțin o fracțiune de secundă din scrollat.

Interviul face parte din proiectul cultural “Going Digital -Embracing New Visions and Perceptions of Art,” inițiat de Asociația Empower Art & Artists și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).