Lorena Cocioni
Lorena Cocioni (n. 1995) locuiește și trăiește în București. În practica ei, folosește des senzorialitatea corporală și componenta ritualică a acțiunilor de zi cu zi, precum spălarea, pieptănarea, dezbrăcarea/îmbrăcarea și îngrijirea corpului. De la pene, săpunuri, la forme din sticlă și din metal, ea aduce împreună diferite materiale alături de ceramică. Jucându-se cu acestea, creează lucrări aparent fragile, dar consistente, care invocă un trecut aproape antic și totodată, un viitor neclar.
Lucrările ei parcurg în sens opus timpul istoric, analizând ritualuri de îngrijire ale corpului feminin, dar sugerează și subversivitatea actului de a renunța la acea feminitate în prezent.
Definește un spațiu pe care o femeie îl deține în puterea ei deplină, dincolo de lumea patriarhală. Reflectând asupra acestor „tehnologii” ale sinelui, Cocioni face trimitere înspre îndelungata excludere societală a femeilor și exemple ale discrepanțelor de gen care, chiar și în era progresului tehnologic, au atribuit spațiul domestic unuia și explorarea universului altuia. Ea explorează statutul femeii ca producător de spectacol și ca spectacol însăși, de-a lungul istoriei. Aducând în discuție spațialitatea interioară a organismelor, corporalitatea feminină în limitele spațiului domestic și ritualurile ascunse și intime. Văzute ca revendicări ale puterii, lucrările ei angrenează o privire ce pătrunde dincolo de țesutul pielii.
Under the Glass Ceiling
{ceramică glazurată, dimensiuni variabile, 2025 }
Lucrarea explorează metafora „tavanului de sticlă” – o barieră invizibilă care limitează accesul femeilor la recunoaștere și poziții de putere. Punctul de plecare îl constituie istoria femeilor arheolog din Bulgaria comunistă, cu accent pe Zhivka Văzharova, ale cărei contribuții au fost marginalizate în ciuda idealului oficial al egalității între sexe.
Cercetarea se intersectează cu legenda bulgară a celor 40 de fecioare, care și-au împletit părul și s-au aruncat în mare pentru a scăpa de invazia otomană. Povestea este reinterpretată printr-o instalație sculpturală alcătuită din 40 de elemente ceramice, simbolizând părul împletit al celor 40 de femei.
În noul context, „Under the Glass Ceiling” își păstrează nucleul conceptual, deschizând în același timp noi posibilități de lectură în relație cu sculptura, memoria și moștenirea culturală.