Asociația Culturală AltIași organizează „Lumi ale artei”, o serie de conferințe ale unor specialiști din țară și străinătate, care au rolul de a ghida modul în care este expusă, percepută și semnificată arta contemporană atât în cadre specializate (muzee, galerii, diverse instituții culturale), cât și în spațiul public.
Prima conferință este susținută vineri, 6 septembrie, ora 18, de Erwin Kessler în Aula Magna a Universității „Al. I. Cuza”, sub titlul: „Cum e cu putință ceva recent în artă”.
La întrebarea „Cum e cu putință ceva recent în artă” răspunsul pare să fie de la sine înțeles: în arta de acum nu este cu putință decât ceva recent. Fără noutate, fără ceva de ultimă oră, arta de acum riscă să nu fie a timpului nostru, a vremurilor în care atracția stă în inovație și noutate. Și totuși, cei interesați de conferința „Cum e cu putință ceva recent în artă” vin pentru că au dubii: oare să fie cu putință ceva cu adevărat nou în arta de acum? Versiunea scurtă a răspunsului este nu, nu este cu putință. Versiunea lungă a răspunsului este chiar conferința.
Erwin Kessler (1967) este istoric de artă, curator și filosof român, cercetător știintific la Institutul de Filosofie al Academiei Române, critic de artă la Revista 22 și director-fondator al MARe/ Muzeul de Artă Recentă, București. A făcut studii de filosofie și de istoria artei la București, Praga, Paris și Maastricht și a obținut D.E.A. la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris. Este specializat în artă modernă și contemporană și în istoria și estetica artei moderne universale. A conferențiat, printre altele, la Universitățile Berkeley și Stanford, Kunstakademie Düsseldorf, Stockholm, Helsinki, Louvain, Rennes, Varșovia, Poznan, Cracovia, Praga, Budapesta, Zagreb. A publicat mai multe volume de istoria și teoria artei în țară și în străinătate. Cele mai recente apariții: „Efectul Picasso” (2023) și „Cei noi” (2024).
Programul conferințelor:
6 septembrie, ora 18: Erwin Kessler în Aula Magna a UAIC
https://www.facebook.com/events/393255880453900
7 septembrie, ora 18: Alice de Dinechin la Institutul francez
https://www.facebook.com/events/527208749795561/
9 septembrie, ora 18: Alexia Manzano la Palatul Braunstein
https://www.facebook.com/events/1160942651800814
12 septembrie, ora 18: Mihaela Tilincă la Muzeul Pogor
https://www.facebook.com/events/1965391837216444/
Conferințele sunt organizate de Asociația Culturală AltIași și fac parte din proiectul „Lumi ale artei. Program de mediere culturală”, co-finanțat de AFCN și Primăria Municipiului Iași, care include și un curs intensiv, gratuit, însoțit de ateliere de formare în mediere artistică și patrimoniu pentru 20 de tineri profesioniști din instituții culturale ieșene (10) și din restul țării (10), oferit sub forma unor burse care acoperă inclusiv transportul și cazarea acestora.