Asociația Forumul Artelor Vizuale, inițiator al Festivalului Eforie Colorat, în parteneriat cu DP World în România, derulează programul “LOVE # ABUSE”, o campanie pentru conștientizarea violenței împotriva femeilor.
Rezultat al inegalităților persistente, al abuzului de putere și al practicilor injuste, violența împotriva femeilor continuă să fie una dintre cele mai notabile încălcări ale drepturilor omului din toate societățile, independent de granițele sociale, economice sau naționale. O lege veche de când lumea, pandemică în anul crizei sanitare, regula celui mai puternic lasă urme adânci în multe vieți. Dacă n-o numești, nu există. Evoluează în crescendo și nu dispare de la sine.
Violența domestică apare pe ruinele unei fortărețe de nisip, într-o casă care eșuează să devină cămin, refugiu, centrul de securitate și echilibru al unui om. Se poate ivi oricând pe parcursul unei vieți și poate avea o mie de chipuri, de la violență verbală și fizică sau abuz emoțional, la violență sexuală, abuz psihologic sau financiar. Poate lua multe forme, unele zgomotoase și șocante, altele tăcute și greu de dovedit. Cel mai adesea, toate aceste nuanțe fuzionează, însoțind declinul unui om, o perioadă în care identitatea lui se șterge treptat, iar puterea de a-și decide propriul drum dispare.
De-a lungul unui an, mii de femei sunt atacate în România. Din când în când, o femeie își pierde viața și o avalanșă de mărturii inundă rețelele, în timp ce voci diverse cer schimbarea. Indignarea se estompează apoi treptat, iar în ecourile ei se pierd, nespuse, mii de alte istorii, ale femeilor agresate pe stradă, în mijloacele de transport, la locul de muncă sau în drum spre casă.
Cele mai multe femei sunt maltratate acasă, acolo unde rude, soți sau parteneri se transformă în agresori, uneori atât de brutali încât fac ca firul unui destin să se rupă pentru totdeauna. Există agresiuni online sau offline, hărțuire în spațiul public, vătămări fizice și psihice care afectează o ființă umană. Amenințările sunt și ele violență, la fel și constrângerea sau lipsirea de libertate atât în viața publică, cât și în cea privată.

În cadrul programului “LOVE # ABUSE” au fost organizate o suită de ateliere educative pentru tinerii de la Liceul Carmen Sylva, evenimente care încurajează o cultură a respectului și a egalității și pun bazele pentru o societate care să-i garanteze fiecărui om drepturile fundamentale.
Victime ale agresiunilor domestice au fost implicate într-un program de asistență specializată, primind sprijin emoțional și material pentru a-și depăși traumele și pentru a-și reconstrui viața.
În cadrul campaniei, DP World în România a găzduit o serie de workshop-uri cu teme diverse, de la violența în mediul business, la egalitatea de gen sau importanța sănătății mentale. Întâlnirile au fost coordonate de Monica Iuliana Popescu și Sava Nicu Ionel, terapeuți, doctori în științe psihologice.
“Violența domestică are un impact semnificativ asupra indivizilor, familiilor, comunităților și societății în ansamblu și subminează demnitatea umană și, în cele din urmă, dezvoltarea economică a unei comunități. Este o încălcare a drepturilor omului și o manifestare a inegalității de gen, perpetuată de structuri de putere cu viziuni patriarhale sau de vechi norme culturale, care acordă statut prioritar bărbaților.
Efectele sale sunt de amploare și pot avea impact imediat și pe termen lung, afectând bunăstarea fizică, psihologică și socială.

Am lansat această campanie pentru a ridica gradul de conștientizare cu privire la violența împotriva femeilor. Printre obiectivele noastre se numără educarea tinerilor pentru o mai bună înțelegere a tuturor formelor de abuz și pentru cunoașterea căilor de acțiune în cazul agresiunilor bazate pe gen. Demersul nostru se adaugă efortului tuturor celor care vizează o schimbare la nivel cultural și, în consecință, și în comportamente, pentru a balansa acele tipuri de dezechilibru de putere care favorizează violența împotriva femeilor și a copiilor lor.
Campania este, totodată, un apel adresat tuturor actorilor sociali, guvern, societatea civilă, organizații de femei sau tineri, sectorul privat, mass-media, comunitățile academice sau structurile de asistență socială specializate, cu toții invitați încă o dată să-și unească forțele în efortul comun de stopare a violenței bazate pe gen”, a declarat inițiatoarea acestui program, Alexandra Dumitrescu – Vicepreședinte al Asociației Forumul Artelor Vizuale

Lansată la finalul lunii mai, campania “LOVE # ABUSE” va fi derulată până în luna august 2023 și include o serie de evenimente care reunesc la malul mării experți în psihologie și asistență socială, activiști, diverse categorii de specialiști în comunicare și autorități.
Invitații își întâlnesc publicul în grădina de vară sau în centrele educaționale din Eforie Sud și Techirghiol. De-a lungul ultimelor două luni, un grup de 60 de elevi de la Liceul local Carmen Sylva a fost invitat la o serie de ateliere în care, într-un discurs adecvat vârstei lor, au inventariat concepte civice contemporane, pornind de la definițiile violenței împotriva femeilor și modalitățile prin care o identificăm, spre cunoștințe practice, cum ar fi cui ne adresăm dacă suntem victimele unui abuz sau cum intervenim dacă observăm astfel de cazuri.
Profesioniști din domeniul drepturilor omului și experți afiliați centrelor de studiu dedicate violenței de gen adaugă informații prețioase acestor ateliere tematice. Într-o structură dinamică și interactivă, atelierele au devenit un cadru de experimentare, în care adolescenții, folosind materiale video non-explicite, au trecut în revistă diferitele situații de violență, încurajați să-și exprime, în mod argumentat, opinii.