„Una din trei persoane de sex feminin a cunoscut un episod de violență fizică și/sau sexuală (cel puțin o dată de la vârsta de 15 ani).”
„22% din persoanele de sex feminin au fost asaltate fizic sau sexual de către partenerul de relație.”
„Una din două persoane de sex feminin au fost hărțuite sexual.”

Așa arată câteva dintre cele mai recente statistici obținute în urma cercetării făcute de către Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), în privința violenței împotriva femeilor la nivel european.

România, deși nu apare în topul țărilor în care frecvența actelor de violență sunt la un nivel foarte ridicat, ea nu se află nici departe de acesta. Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a publicat în 2019 rezultatele „Studiului național privind violența domestică”. Conform acestuia, 61,91% din persoanele de sex feminin sunt victime ale violenței în familie, atât în mediul rural, cât și cel urban. Victimele sunt aproape în totalitate de cetățenie română, cu o majoritate covârșitoare de vârstă minoră. Dintre acestea, mai mult de jumătate sunt fete, iar agresorii sunt aproape în totalitate de vârstă adultă și în proporție de 62,47%, de sex masculin. O descriere a unor fapte dizgrațioase ce indică obișnuința la scară largă față de anormalitatea relaționărilor de acest tip.

Astfel, organizarea expoziției colective “Karambol”, începând de la data de 25 noiembrie, Ziua internațională pentru eliminarea violenței asupra femeilor, până pe 10 decembrie, Ziua internațională a drepturilor omului, nu este absolut deloc întâmplătoare. Textul Gildei Ghinoiu, curatoarea expoziției, precizează: „Karambol propune un traseu expozițional eclectic care surprinde un spectru larg al consecințelor nefaste ale violenței, pornind de la martiriul trupurilor, traversând martiriul interior al psihozelor post-traumatice și încheind cu un accent major pe ura de gen – fenomen acut și periculos pentru centrul și estul european, pentru spațiile și culturile puternic amprentate de cutume religioase.”

Expoziția colectivă, propusă de spațiul expozițional Cosmic House, reunește lucrările a 11 artiști din Cluj: Liviu Bulea, Cristina Cantemir, Cristina Daniela Gagiu, Mihai-Vlăduț Gicoveanu, Ioana Iacob, Lilia Liutko, Lucian Szekely-Rafan, Oana Pop, Oana Maria Pop, Janneke Vos și Elena Waldorf.

Tema predilectă a expoziției reliefează o desensibilizare acută în mediul local, la violența manifestată în majoritatea formelor sale. Lucrările din expoziție se focalizează pe relevarea normalizării actelor de brutalitate în fața a ceea ce pare străin, diferit de ce e cunoscut prin experiența personală și e văzut ca fiind amenințător. Într-un astfel de context, neînțelegerea și deci frica față de celălalt sunt mascate de ridicarea la rang înalt a acționării sub imperiul impulsurilor netrecute prin filtrul empatiei și valorizarea superiorității obținute prin forță, fie ea una fizică, fie psihologică. De altfel, violența se traduce și în studiile citate nu doar prin realizarea unui contact direct între agresor și victimă, ci și prin absența afecțiunii în relațiile familiale, abandonul și neglijarea fiind cel mai des întâlnite forme de abuz în violența domestică.

Dialogul tematic prezență-absență al expoziției colective “Karambol” este cel care dictează și dispunerea lucrărilor în spațiul expozițional Cosmic House din Cluj-Napoca. De aceea, experiența contactului cu expoziția urmărește, în primul rând, expunerea a varii incursiuni personale ale artiștilor în tensiunea individuală resimțită la contactul cu violența.
„Keep the Streets Empty for Me”, „Looking for a Good Soul”, „Wide Opened Eye” și „Dancing Nowhere”, de Elena Waldorf, sunt patru exemple de astfel de descrieri în ulei pe pânză. Aceeași artistă realizează o disecție personală a violenței în varianta sa domestică, o „violență invizibilă, fără miză, care doar distruge”, în scurtmetrajul “Touch Me Louder”. Scenele de violență pornite pe neașteptate într-un moment ce ar fi trebuit să fie unul de apropiere, din cauza unor simple linii de comunicare trasate greșit, cuvinte rostite de o gazdă a unei mese somptuoase, dar neauzite de către invitați declanșează o suită de reverberații explozive.

Mihai-Vlăduț Gicoveanu redă prin portretele sale mixed media, din seria intitulată „Hall of Fame”, imaginile unor personaje marcate de stampa absenței. Cuvântul „empty” apare pe obrazul unuia dintre personaje, iar incapacitatea de comunicare directă este sugerată de expunerea în prim-plan al unui căluș finisat în foiță de cupru, în „Hall of Fame 1.2”.

Ioana Iacob, în instalația în ulei, acril, tuș și acuarelă „Stars Fall Unseen”, capturează prin imaginile create niște instantanee voyeuristice ce subliniază momentele de vulnerabilitate maximă dintre corpuri parțial dezvelite și lansate într-o relație de tensiune.
„Don’t Ask About the Mermaid”, instalația din hârtie reciclată, realizată de Cristina Cantemir sugerează o reconsiderare a arhetipurilor feminine îmbrăcate în mantia consumerismului, într-un sistem ce doar oferă senzația autonomiei financiare prin devorarea de obiecte sau piese de îmbrăcăminte.

Lucrarea colectivă, ce redă și numele expoziției, o instalație în apă, sticlă, oglindă, mingi și neon UV, face trecerea dintre cele două moduri de raportare la tema violenței. De la răspunsurile subiective, personale, uneori reprimate și deci ascunse vederii, se ajunge la seria de lucrări din cadrul expoziției ce nu oferă scăpare în fața efectelor violenței.

Intensitatea ciocnirii dintre multiplele exemple de violență „obiectivă”, cauzată dar și trăită în colectiv este prezentă în lucrările în creion pe hârtie, „The Plague” și „The Match Man”, de Lucian Szekely-Rafan. Oana Maria Pop narează periplul dificil de părăsire a locului natal în speranța asigurării unei vieți mai bune prin seria „Homesick Migrant I, II și III”.
În dialog cu aceste lucrări se află și tabloul în ulei pe pânză „Untitled”, de Janneke Vos. Tot aceeași Oana Maria Pop indică stridența actelor de agresiune, ce au înregistrat o creștere în timpul pandemiei, printr-o fotografie tip polaroid cu aplicație în silicon, în lucrarea DVDQ 2020. Lucrarea în ulei pe pânză a aceleiași artiste intitulată „What About the Beasts” preia contrastul musculaturii sângerânde al unui cerb prăbușit pe fundalul de un gri mat, surd ce amortizează urmele actului de violență surprins.

În completarea tematicii Karambol, se remarcă și explorarea unei a treia dimensiuni a actelor de violentare, efecte regăsite cu precădere în relația culturilor est europene cu doctrinele religioase. Se remarcă instalațiile lui Liviu Bulea, „An Army of Lovers Cannot Fail” I și II și seria în mixed media cu plante uscate, „Memories of Ulm” I, II, III, și IV, cu trimitere la respingerea adeseori brutală, în context local, a relațiilor ce ies din tradiționalul tipar heteronormativ.
Cristina Daniela Gagiu propune o răsturnare a iconografiei clasic creștine în intervenția-colaj „Laces”, în raport direct cu „Apparently”, lucrare în creion pe hârtie și „San Sebastian”, mixed media în cambrit, creion, tuș și acrilic.

„Circle”, operă în gravură, realizată de artista de origine ucraineană Liutko Lilia, înscrie segmente ale corpului uman, neidentificat pe deplin ca fiind masculin sau feminin, într-o viziune similară arhetipului clasic renascentist – imaginea omului vitruvian. Un univers contemporan este astfel reinterpretat printr-o nouă hartă a trupului uman, unul ce fuge de încadrarea forțată într-o aparentă stabilitate binară a genurilor.

Oana Pop continuă analiza influenței gândirii puternic influențată de tradiția religioasă în seria de fotografii sub denumirea „Din prea multă dragoste sau tot ce nu a spus Cristos”, urmată de „Pentru ca tu să poți muri liniștit” și finalizată cu „Morții mei sunt mai importanți decât morții tăi”.
În final, Ioana Iacob ne reamintește prin desenul în cărbune pe hârtie, „Broken Ballerina”, de caracterul pentrant al violenței domestice din scenele scurtmetrajului Touch Me Louder. Iar, o posibilă soluție la problemele revelate de Karambol ne oferă Cristina Cantemir în instalația de plastic reciclat și sârmă, „Wings”.

Cosmic House este un incubator cultural incluziv ce își propune susținerea proiectelor artistice locale, atât în mediul digital, cât și offline. Misiunea celor de la Cosmic House este de aducere în fața publicului a acelor piese de artă contemporană menite să reflecte pulsul scenei locale, dar să și încurajeze învățarea prin artă. Totodată, Karambol face parte din seria de evenimente de activism împotriva violenței de gen, organizate de Asociația Art Mirror, din campania 16 Zile în Cluj, derulată anual de către Institutul Român pentru Pace (Peace Action Training and Research Institute of Romania – PATRIR).

Cover photo: “Homesick Migrant” I/ II/ III – Oana Maria Pop/ 50X50cm/ ulei pe pânză/ 2017; Untitled – Janneke Vos/ 40X50cm/ ulei pe pânză/ 2021