Ion Theodorescu-Sion într-o expoziție Art Safari peste Prut

Art Safari anunță un nou eveniment în Republica Moldova dedicat celebrului pictor român Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), la Muzeul Național de Artă al Moldovei. Expoziția, finanțată de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), din cadrul Guvernului României, este deschisă publicului, cu acces gratuit, în perioada 12 iulie – 15 septembrie 2024.

Prezentarea de la Chișinău aduce în prim-plan compoziții monumentale cu tematică neo-românească, portrete grandioase ale țăranilor și reprezentări ale femeilor înfățișate ca zeițe ale pădurii, precum și o diversitate de naturi statice bogate în detalii.

„Implicarea DRRM în expunerea artei plastice românești la Chișinău este unul dintre obiectivele pe care sunt onorat că le-am îndeplinit. Iar colaborarea cu Art Safari, un etalon internațional în acest domeniu, a făcut ca acest obiectiv să fie realizat la un nivel de înaltă ținută. Expoziția lucrărilor marelui pictor Ion Theodorescu-Sion este un exemplu în acest sens și vă îndemn pe toți să o vizitați”, declară Adrian Dupu, secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Unul dintre marii maeștrii ai artei românești, Sion a avut o puternică legătură cu Basarabia, fiind cunoscut ca salvator al Școlii de Arte Frumoase de la Chișinău. Mai mult decât o simplă prezentare a creației artistice a lui Sion, expoziția este o invitație spre explorarea realității românești din perspectiva unuia dintre maeștrii remarcabili ai artei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Ion Theodorescu-Sion, născut la Ianca, județul Brăila, se remarcă prin abordarea tematicilor și tehnicilor artistice într-un mod inovator, conectându-le cu realitatea românească a vremii sale. Cu o carieră complexă, Ion Theodorescu-Sion a studiat atât în România, cât și la Paris, experimentând o diversitate de stiluri artistice, de la impresionism la cubism.

Sion a avut și un rol important în conturarea identității naționale și promovarea valorilor românești, transpunând în artă nu doar frumusețea, ci și trăsăturile definitorii ale culturii și istoriei românești. Prin compozițiile sale monumentale și portretele țăranilor și femeilor, artistul surprinde și aspirațiile și idealurile care au marcat epoca sa. Art Safari i-a dedicat artistului o expoziție în 2023, la București.

Un pictor român îndrăgostit de Chișinău

Având o legătură strânsă cu Republica Moldova, Ion Theodorescu-Sion a fost un adevărat apărător al culturii și artei din această regiune. În 1921, când, pentru prima oară, artiștii basarabeni au fost invitaţi să participe la saloanele oficiale din București,

Ion Teodorescu-Sion a fost impresionat de lucrarea lui Alexandru Plămădeală, „Disperarea”. S-a împrietenit cu artistul și a făcut tot ce a putut pentru a-l ajuta să salveze Școala de Arte Frumoase din Chișinău. Folosindu-și influența de funcționar de stat, a luptat pentru drepturile și independența acestei instituții, asigurându-se că profesorii sunt plătiți corespunzător și că tinerele talente beneficiază de susținere financiară pentru a-și dezvolta potențialul artistic.

Ion Theodorescu-Sion s-a atașat definitiv de Basarabia când s-a căsătorit cu Elena Evreinov, elevă a Școlii de Arte din Chișinău.

Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM).

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei