„Însoțirea. Despre lut și văzduh” – un dialog între materia originară și memoria formei

Găzduită de galeria Scemtovici & Benowitz, în colaborare cu Galeriile Rădulescu, Galeria Romană și Sineva, expoziția „Însoțirea. Despre lut și văzduh”, curatoriată de Gilda Ghinoiu, a reunit lucrări de pictură, grafică, ceramică și sculptură semnate de Silvia Radu și Vasile Gorduz, două personalități marcante ale artei contemporane românești.

Construind un dialog între două practici artistice și două parcursuri spirituale convergente, expoziția a explorat relația dintre materia primordială și imaginea originară. Prin recursul la materiale precum lutul, piatra sau ipsosul, Silvia Radu și Vasile Gorduz au dezvoltat un limbaj plastic al esențializării, în care forma este redusă la expresia sa fundamentală, iar materia devine purtătoare de memorie și sens.

„În prezența obiectelor create de Silvia Radu și Vasile Gorduz, cuvintele se mărunțesc. Devin semne sonore fără context, apariții fulgurante care nu mai reușesc să fixeze sensul discursului. Procesul de documentare mi-a demonstrat că anumite fragmente ale realității nu pot fi descrise prin cuvinte. Creațiile celor doi sunt astfel de fragmente care nu se cer vorbite; ele reclamă doar prezență și o tăcere plină de atenție, o tăcere în care opera ia în posesie realitatea și umple, rotund, spațiul. Astăzi, când ne întâlnim cu arta lor, nu admirăm doar rezultatul eforturilor lor, ci pătrundem pe tărâmul unei memorii vizuale comune. „Însoțirea. Despre lut și văzduh” poate fi citită atât ca lecție de arhetipologie, cât și ca incursiune în straturile memoriei materiilor terestre transformate în obiecte de artă, a căror forță conduce privirea către Cer și propulsează omenescul din noi în văzduh.

Expoziția urmărește convergența a două destine artistice și spirituale, reunite într-un limbaj plastic ancorat în epurarea formei și în recuperarea imaginii originare. Prin recursul la materiale primare (lut, piatră și ipsos etc.), Silvia Radu și Vasile Gorduz dezvoltă un limbaj vizual al esențializării, în care volumele sunt prelucrate astfel încât imaginile înscrise în materie operează simultan atât în registrul contemporan, cât și în cel ancestral.” (fragment din textul curatorial)

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei