Galeria de artă contemporană Scemtovici & Benowitz, situată într-o casă de început de secol XX, se deschide publicului larg vineri, 16 decembrie, de la ora 18:00, cu vernisajul expoziției colective „În cer și pe pământ”, curatoriată de Raluca Ilaria Demetrescu.
Expoziția reunește lucrări într-o varietate de medii de exprimare realizate de 20 de nume consacrate și emergente ale scenei artei contemporane românești: Adrian Sandu, Alin Carpen, Anca Boeriu, Andrei Tudoran, Beaver, Dana Catona, Daniela Vîrlan, Diana Oțet, Ioana Stelea, Lilian Theil, Liliana Basarab, Mihai Scemtovici, Olimpiu Bandalac, Otilia Boeru, Patricia Teodorescu, Radu Carnariu, Raluca Ilaria Demetrescu, Ruxandra Tudoran, Răzvan Botiș, Sergiu Chihaia.
“Galeria Scemtovici & Benowitz este un spațiu creativ al epocii actuale, cu vârfuri de lance aruncate în viitor, pepinieră pentru tineri creatori și laborator util pentru observarea a ceea ce s-a creat înainte și a pus bazele a ceea ce suntem noi azi. În plină (dez)ordine a post-disciplinarității și a eclectismului din interiorul formelor de artă, în spațiul (meta)galeriei destinate creației contemporane, dorim să legăm buna cuviință cu îndrăzneala, să găzduim artiști care contestă adevărurile, să deschidem (noi) drumuri pentru unii pe nedrept uitați prin ateliere, cât și pentru consacrați”, afirmă reprezentanții galeriei.
Expoziția „În cer și pe pământ” va putea fi vizitată până pe 15 februarie 2023. Intrarea este gratuită.
Galeria Scemtovici & Benowitz: Strada Jean-Louis Calderon, nr. 34, sector 2, București.























