“Fragilitatea, incertitudinea, maleabilitatea memoriei și a amintirilor/ Dorința indivizilor, până la obsesie, de a își arhiva și salva momentele pe care le consideră importante/ Preocuparea de a nu rămâne la un moment dat suspendat în propria existență în lipsa istoriilor personale/ Umbra uitării ce domină imponderabil, de la un moment dat, existența umană – Toate acestea reprezintă UNSAVED STORIE.”, a declarat Ciprian Paleologul despre cea mai recentă expoziție de grup deschisă la galeria LABORNA:
Expoziția „UNSAVED STORIES” se deschide ca un spațiu de reflecție asupra dorinței indivizilor de a arhiva și salva momentele pe care le consideră esențiale, uneori până la obsesie. Această expoziție reunește o selecție diversificată de artiști invitați: Matei Banea, Darian Ilie, Iulia Mirică, Ovidiu Morar, Ciprian Paleologu, Adrian Piorescu, Ana Eudochia Pop, Mihai Rusen, Matei Udriște și Simona Vilău. Sub îndrumarea curatorului Ciprian Paleologu, lucrările lor ne provoacă să medităm la valorile memoriei, la fragilitatea momentelor trăite și la impactul uitării asupra identității noastre.
Expoziția este deschisă până pe 21 octombrie 2024, la Galeria LABORNA, str. Icoanei nr. 17, București. Intrarea este liberă.
















