Elite Art Gallery, prin Asociația Elite Art, lansează cea de-a VIII-a ediție a concursului de artă #FRESH. Concursul urmărește să promoveze și să susțină tinerii artiști din România, oferindu-le șansa de a avea o primă expoziție într-o galerie de artă contemporană, un prim pas important în cariera lor artistică.
Concursul este dedicat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-35 ani și nu impune direcții tematice, artiștii fiind liberi să se înscrie cu lucrările personale reprezentative. #FRESH se adresează artiștilor vizuali care se exprimă cu precădere în pictură și grafică (incluzând tehnicile mixte, acuarelă, tehnici multiplicabile etc.), cu scopul de a le crește vizibilitatea pe piața de artă și de a le oferi oportunități noi de dezvoltare în carieră.
Juriul din acest an este format din Sabina Ana Drinceanu, artistă și curatoare, în prezent lector în cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”, secția grafică; Teodor Ștefan, artist și restaurator, care din anul 2022 activează drept lector la Universitatea Națională de Arte din București, departamentul pictură și Andrei Alecsandru Pantea, artist vizual și grafician, lector în cadrul Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași.
Înscrierile se fac în perioada 16 octombrie – 18 noiembrie 2024, urmând ca în perioada 18 noiembrie – 18 decembrie juriul să desemneze câștigătorii. În urma jurizării, vor fi selectați patru artiști, cărora Elite Art Gallery le va oferi, în anul următor, două perioade de expunere: 8 ianuarie – 31 ianuarie (doi artiști) și 4 august – 29 august (doi artiști).
Pentru înscriere, artiștii trebuie să trimită la adresa de email: eliteartgalerie@eliteart.org următoarele documente:
• un fișier care să conțină cel puțin 5 lucrări* scanate sau fotografiate la rezoluție 200/300dpi;
• un CV în format doc. sau pdf.;
• un Artist Statement (minimum 300 de cuvinte – maximum 700 de cuvinte).
*În cazul în care artistul va fi desemnat câștigător, lucrările trimise trebuie să fie disponibile pentru expunere în cadrul expozițiilor organizate.
Pentru că scopul #FRESH este de a oferi vizibilitate artiștilor câștigători, Elite Art Gallery va promova expozițiile atât prin intermediul partenerilor media, cât și în magazinul online de artă: www.eliteart-gallery.com/shop. Pentru mai multe informații, artiștii pot consulta site-ul https://www.eliteart-gallery.com/fresh/ sau pot contacta echipa Elite Art Gallery.
Deadline: 18 noiembrie 2024.
Despre Elite Art Gallery
Elite Art Gallery are drept scop promovarea artiștilor plastici contemporani, prin inițiative culturale de amploare, aducând în fața publicului o paletă diversă de forme de exprimare artistică. Galeria reunește atât artiști consacrați, cât și talente emergente, care contribuie la îmbogățirea peisajului cultural cu abordări inovatoare și concepte noi, specifice artei contemporane.
Prin aceste demersuri, galerie nu urmărește doar dezvoltarea creativă a artiștilor, ci și crearea unor experiențe culturale relevante pentru publicul larg, oferind acces la diversitatea și complexitatea artei contemporane.