Pe 20 decembrie s-a lansat podcastul ACCELERATOR TODAY produs în cadrul proiectului “Accelerator. Mentorat și Producție pentru Artiști Emergenți”.
Primul episod, un dialog animat între Andrei Breahnă, project manager Accelerator, și Ana-Ilinca Macri, mediator cultural, este o invitație de a descoperi cum și mai ales de ce a fost creat Accelerator.
Cei doi vorbesc despre succesele înregistrate până acum și dezvăluie o parte din planurile anului 2023. De asemenea, prezintă proiectele Asociației Culturale Eastwards Prospectus implementate pe parcursul celor șapte ani de activitate.
“Asociația Eastwards Prospectus a fost legată de GAEP Gallery pe care am deschis-o în 2014 și a fost rezultatul unei constatări imediate făcute la reîntoarcerea mea din Franța și anume că trebuie să creăm mecanisme de înțelegere a artei contemporane și un context în care să aibă loc această conversație și trebuie să facem acest lucru proactiv.” – adaugă Andrei Breahnă
Podcastul Accelerator Today promovează un dialog deschis despre subiecte diverse – de la piața de artă, provocările și oportunitățile la care au acces artiștii emergenți, antreprenoriatul în artă, curatorierea sau arta în spațiul public. Scopul acestuia este să creeze acel context potrivit dialogurilor inspiraționale despre arta contemporană și să conecteze publicul cu artiști, curatori, manageri culturali și parteneri ai programului.
Podcastul Accelerator Today este produs sub umbrela programului Accelerator. Mentorat și producție pentru artiști emergenți finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA. Podcastul este disponibil pe website-ul Accelerator și pe platformele spotify și anchor.