Interviu realizat de Ada MUNTEAN

Cosmina Goagea este arhitect, curator și director de programe al platformei de comunicare și acțiune Zeppelin. Studiile sale și practicile curatoriale sunt dedicate relațiilor dintre arhitectură și societate, cu accent pe perspectivele de îmbunătățire a orașului, activarea spațiului public, antreprenoriatul cultural și social, activismul urban, designul de situație și arta ca practică urbană. Este implicată în cercetări editoriale, crearea unor expoziții și proiecte de experience design, precum și în activități academice atât în România, cât și internațional.
Cosmina este curatoare a secțiunii „Locuri” din cadrul Programului Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, curatoare a instalației urbane Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara organizată de Ordinul Arhitecților din România filiala Timiș și co-curatoare alături de Brîndușa Tudor și Corina Oprea a expoziției colective centrale Chronic desire – Sete cronică (17 februarie -23 aprilie 2023), ce a putut fi vizionată în mai multe spații din Timișoara: Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei, Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi”, Palatul Ștefania.
Pentru a afla mai multe aspecte în legătură cu procesul de lucru al Cosminei și cu viziunea curatorială, am invitat-o la o discuție pentru a ne oferi o perspectivă mai amplă.

Ada Muntean: Cum ai descrie parcursul tău profesional? Ce anume te-a atras către curatoriat și cum reușești să creezi această conexiune între arhitectură, societate și practici curatoriale?

Cosmina Goagea: Vorbim de o traiectorie care se întinde pe douăzeci și cinci de ani de practică, și care are câteva momente de inflexiune. În primul rând, eu am terminat Facultatea de Arhitectură și în toți anii de școală am fost convinsă că voi proiecta clădiri, eram foarte concentrată pe partea practică și pe atelier, care îmi plăcea enorm. Doar că în anul șase, am avut cursul de Semiotică și, aici lucrurile s-au complicat, am început să exersez o cu totul altă citire a arhitecturii și a mediului construit. Tot atunci am studiat și cursurile de Artă Contemporană de la UNARTE. Apoi, a urmat tot la Mincu anul șapte, un program post-universitar numit „Calitatea în arhitectură”, unde am avut cursuri de relații publice, semantică, discurs critic în arhitectură, antropologie culturală și sociologie.

Dar cel mai norocos lucru care mi s-a întâmplat în acest an șapte, a fost întâlnirea cu un grup de oameni foarte deștepți care lucrau la un proiect numit „Virtualia”, cu o finanțare EUROART derulată prin Centrul Internațional pentru Artă Contemporană. „Virtualia” a fost prima publicație românească online dedicată filosofiei spațiului, era 1999, deci internetul venea pe dial-up (dacă intrai online, nu mai puteai vorbi la telefon), simțeam că participăm în felul nostru la un început de lume. Grupul era inițiat de arhitecți, dar erau acolo oameni care studiau istoria artei, filosofia, psihologia, muzica, filmul, fotografia. Aveam tot felul de invitați din alte domenii cu care discutam teme legate de spațiul imaginar, societate, etică, metadiscurs în arhitectură, sexul spațiului etc. De aici au pornit tot felul de alte proiecte editoriale și de cercetare (ediția românească a revistei Octogon, revista Arhitectura și din 2011 până astăzi revista Zeppelin). În paralel, rămăsesem asistentă la UAUIMB la catedra de Design, pentru cursurile de Comunicări vizuale și Semiotică, și pentru atelierul de Design de produs. M-a interesat din ce în ce mai mult relevanța arhitecturii și a disciplinelor de design pentru viața de zi cu zi a oamenilor în oraș, care este experiența lor reală suprapusă peste intenția celor care proiectează, cum se reflectă toate acestea în subcultura profesională și apoi cum traducem lucrurile tehnice într-un limbaj inteligibil pentru publicul larg.

Rezultatele cercetărilor am început să le prezentăm pentru publicul din afară domeniului sub formă de cărți, expoziții, conferințe, intervenții în spațiul public. Pentru noi o mare rampă de lansare (de care nu am fost deloc conștienți la momentul respectiv) a fost realizarea expoziției din pavilionul României la ediția din 2006 a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, cu proiectul „Remix! Fragments of a country”, prin care am intrat pe o scenă internațională, cu toate colaborările care au decurs de aici. De la expoziții și artă ca practică urbană, următorul pas pentru studioul nostru (numit acum Zeppelin Design) a fost crearea de conținuturi pentru muzee, care presupun de multe ori o muncă complexă, de la abordarea curatorială și structurarea informației pe categorii tematice până la proiectarea sistemelor expoziționale interactive și a experienței de vizitare. În aceste demersuri, rolul meu se regăsește cel mai mult în aria conceptuală și de cercetare, în dialog cu specialiștii din toate celelalte domenii. Cred foarte tare că instituția muzeu trebuie să depășească tonul didactic și în România, și să ofere servicii publice de învățare și educație de cea mai bună valoare. Iar curatorii și designerii pot avea aici un mare cuvânt de spus.

A.D.: Ce atribute ar trebui să aibă un curator bun în viziunea ta și cum ai descrie o viziune curatorială relevantă?

C.G.: Prima etapă în propunerea unei teme curatoriale pentru o expoziție sau pentru un program cultural este faza de documentare și cercetare. Un atribut esențial cred că este curiozitatea, pasiunea de a afla tot ce se poate despre fenomenul la care te referi, din cât mai multe perspective diferite, și semnificația lui în contexte culturale diverse. Apoi urmează selecția curatorială a resurselor de conținut (sub orice formă se întâmplă să fie: lucrări de artă, practici artistice, intervenții, texte, filme, spații etc) și pentru care e nevoie de capacitate de integrare a diverselor niveluri de semnificație, de editare a rezonanței pe care lucrările le au cu tema mare și a modurilor în care se relaționează între ele. E vorba cred aici de un dozaj al proporțiilor și de compoziție a nuanțelor. Apoi, o viziune curatorială se cristalizează având mereu pe fundal publicul căruia i te adresezi și care sunt mesajele care vrei să ajungă la acel public, și metodele prin care se întâmplă acest flux.
Cred că un discurs valabil este unul care are cultural sens pentru ziua de astăzi și în perspectiva zilei de mâine, și în mod specific pentru practica mea este unul conștient de valențele urbanității contemporane. Un curator bun cred că e și mai bun dacă are curaj și, neapărat, umor.

*Interviul poate fi citit în integralitate în primul număr tipărit al revistei Empower Artists disponibil spre achiziție online aici sau fizic în librăriile Cărturești și La Două Bufnițe.

Credit imagine: Dragoș Lumpan.