Mihaela Cîmpean: “Indiferent de gen, naționalitate, orientare, în venele noastre curge același lichid roșu”

Interviu realizat de Anca Truțeskov

Mihaela Ionela Cîmpeanu s-a născut la Băilești, în sud-vestul României, într-o familie de tineri romi. Tatăl ei provenea dintr-o familie de cărămidari și a devenit muncitor în construcții. Mama ei era șomeră. Este cea mai mare dintre cei cinci copii ai familiei. Când avea un an, s-au mutat cu toții la Craiova.
A urmat gimnaziul și apoi liceul, unde și-a descoperit talentul pentru desen. A fost apoi admisă la Liceul de Arte și l-a absolvit cu cele mai mari note. După absolvire, în 1999, a urmat un curs de administrație publică.
În 2000 s-a mutat la București, unde a participat la un curs de jurnalism și s-a specializat în fotografie de presă. Ulterior, a lucrat la un ziar din București, „Curierul Național”, și ca pictoriță la studiourile de film Buftea. A absolvit Facultatea de Sculptură din cadrul UNARTE București. Lucrările ei au fost prezentate în expoziția „Paradisul pierdut” din Pavilionul I Roma, curatoriată de Timea Junghaus pentru cea de-a 52-a Expoziție Internațională de Artă La Biennale di Venezia, în 2007.

Când ți-ai descoperit direcția către arte și la confluența căror idei faci ceea ce faci?

Cred că de mică mi-a plăcut să desenez. Îmi aduc aminte faptul că încă din clasa a V-a, una dintre materiile mele preferate era desenul, când doamna profesoară ne dădea o temă, eu făceam în loc de un singur desen, trei sau chiar patru. Chiar dacă desenele mele erau mult mai bune decât ale colegilor, primeam o notă mică, de obicei opt. Apoi, în clasa a VIII-a, m-am înscris la Palatul Copiilor la cursul de pictură, unde domnul profesor Vieru Valerică, care preda la acel moment, m-a întrebat la ce liceu vreau sa merg și i-am spus că la unul economic, cu profil de gastronomie. La acea vreme, mă visam bucătar, dar se pare că soarta pentru mine pregătise alt viitor pentru că domnul profesor Vieru mi-a spus că trebuie să merg la Liceul de Artă. Astfel, am mers împreună acolo, unde am fost supusă unui test rapid de desen și s-a dovedit că eram chiar mai bună decât copiii care erau prezenți la ora respectivă de atelier. Așa am reușit, cu ajutorul domnului profesor, să încep pregătirea gratuită pentru admiterea la Liceul de Artă din Craiova. Am ajuns să termin o facultate de profil, urmată de un masterat în domeniul artei.

Protectorul Somnului, Mihaela Cîmpean Credit foto: Cristian Farcaș
Lucrare prezentată în expoziția colectivă “Chronic desire-Sete cronică”, parte din proiectului RomaMoMa, Timișoara 2023

Prin lucrările pe care le fac, ating subiecte care mă apasă atât pe mine cât și pe cei din jurul meu. Chiar dacă nu consider că fac parte dintr-un curent artistic, eu creez pentru că așa simt, pentru că așa îmi transpun trăirile și gândurile.

Artistă și mamă – cum reușești să le îmbini? Ambele necesită timp și dedicare.

Este adevărat. Să fii mamă și artistă chiar necesită foarte mult timp și consider că a fost destul de greu să le îmbin. Acum, că cei trei au crescut, am timp și pentru mine. Am revenit treptat după o pauză destul de lungă și acum voi putea creea la capacitate maximă.

Participi cu o instalație artistică în cadrul expoziției de grup “Lockout Stereotypes. Counter-cliché”, eveniment expoziționat ce reunește 6 artiste din România și Norvegia, ale căror practici și discurs vizual urmăresc să combată mentalitățile stereotipale și segregarea socială rezultată din prejudecățile împotriva femeilor rome, precum și a altor grupuri minoritare. Cum a început colaborarea pentru proiect?

Totul a început cu un simplu apel telefonic în legătură cu posibilitatea de a aplica pentru această expoziție. În urma selecției, am fost acceptată și m-am bucurat că am luat decizia de a mă înscrie. Este prima colaborare cu Andreea Capitanescu, curatoarea expoziției și cu asociația Ames.

Lucrarea ta comunică într-un mod atât de viu cu vizitatorii. Care este esența acestui santa sangre al instalației? Ce te-a inspirat? Spune-ne ceva din procesul nevăzut al lucrării.

Mă preocupă întotdeauna să știu că vizitatorul poate să interacționeze cu lucrările mele pentru a creea o legătură și să transmit privitorului, consumatorului de artă, sentimentele și mesajul transpuse în lucrare.

De foarte mult timp aveam această idee întipărită în minte, cum că toți suntem la fel, indiferent de aspectul exterior, însă nu găsisem ocazia potrivită de a o realiza. Această idee este într-o continuă evoluție și îmi doresc să o port cât mai departe. Dacă dăm la o parte tot ceea ce ne face să fim diferiți, tot acest ambalaj/pielea care susține tot ce este în interiorul nostru, găsim o întreagă rețea de vase sangvine care ne menține în viață. Acest lichid care curge prin ele este cel care ne unește, prin faptul că nu ține cont de aspect, rasă, etnie, orientare sexuală, religioasă etc. Spre exemplu, atunci când este nevoie de o transfuzie de sânge, nu contează cine este donatorul, ce meserie sau etie are. Culoarea lui este aceeași indiferent dacă pielea sa este albă sau neagră.

Maternitate, Mihaela Cîmpean

Lucrările expoziției sunt diverse, însă au aceeași voce. Cum ai descrie colaborarea cu celelalte artiste și mai ales, care este punctul comun cu Margaret Abeshu?

Mă bucur tare mult că una dintre lucrările mele face parte din cadrul acestei expoziții și că am avut ocazia să-mi expun ideea. Indiferent de gen, naționalitate, orientare, la interior suntem la fel pentru că în venele noastre curge același lichid roșu.

Lucrările expoziției, chiar dacă sunt diferite, au o legătură puternică prin faptul că sunt create de femei, care s-au confruntat cu discriminarea din mai multe privințe. Fie pentru că sunt de acest gen, că au o etnie diferită de ceea ce este acceptat în societate, că au un anumit aspect sau că au o altă orientare sexuală.

Poți să ne dai un exemplu de situație când ai fost discriminată pe plan profesional sau personal, atât pe criterii de etnie, cât și de gen? Cum ai făcut față? Practic, expoziția țintește să combată astfel de mentalități toxice de discriminare.

Oh, sunt multe situații în care am fost și sunt în continuare discriminată.

În primul rând, prin prisma faptului că aparțin unei alte etnii, apoi faptul că sunt femeie. Cu toate acestea, cel mai rău doare acel tip de discriminare când cei de aceeași etnie nu te acceptă pe motiv că petrec prea mult timp cu românii – ca și cum aș fi renunțat la rădăcinile mele. Apoi, când românii îți spun că nu ai ce căuta printre ei și să te duci unde îți este locul.

Prima dată când am experimentat ce înseamnă să fii discriminat a fost în liceu, încă din prima zi. Am încercat să ignor și să trec peste, muncind foarte mult pentru a dovedi că sunt mai bună decât ei, mai ales mai bună decât băiatul care m-a insultat și care, până la urmă, mi-a fost coleg în toți anii de liceu.

Au fost momente în care la muncă, eu fiind profesoară de Studiul desenului în cadrul unui liceu de specialitate din București, intram în cancelarie și se lăsa liniștea. Prin muncă și respect le-am demonstrat că sunt o persoană integră. A trebuit să muncesc de două ori mai mult pentru a reuși să mă impun și să fiu respectată ca atare.

Strigătul mut, Mihaela Cîmpean
Lucrare prezentată în expoziția colectivă “Chronic desire-Sete cronică”, parte din proiectului RomaMoMa, Timișoara 2023

Poate arta sa schimbe lumea în mai bine?
Da, cu siguranță arta poate schimba lumea în mai bine, chiar dacă în ziua de azi este mai greu.

Expoziția inaugurată în spațiul WASP din București este expusă în prezent la Muzeul de Artă din Ploiești, putând fi vizitată, în mod gratuit, până pe 25 iulie 2023. Cu ce atitudine le recomanzi vizitatorilor să privească lucrarea ta, cât și expoziția?

În primul rând, vizitatorul ar trebui să se transpună în pielea altcuiva și să înțeleagă faptul că acea persoană este la fel ca el. Apoi să încerce să se dezbrace, ipotetic vorbind, de tot ce are pe el, inclusiv de piele și de mușchi, și să descopere o inimă care pompează 24/24, sângele de culoare roșie, ce se regăsește la fiecare om, indiferent de aspectul său fizic, de apartenența etnică, religioasă, sexuală, politică etc. Ar trebui să își ia un moment și să realizeze că sângele nu ține cont de toate cele enumerate mai sus.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei