Simultan cu activitatea desfășurată într-o instituție financiară a Uniunii Europene, în 2017, Victoria Nagy Vajda a fondat Asociația pentru cultură şi arte Arbor, proiect prin care promovează cultura basarabeană în România.

A organizat peste 30 de expoziții de artă în spații instituționale și galerii private, printre care și prima expoziție personală în România a pictoriței Valentina Rusu Ciobanu, o artistă consacrată din Republica Moldova – „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere”, la Muzeul Municipiului București, în paralel cu „Valentina Rusu Ciobanu. Un veac de singurătate”, la Arbor.art.room. 

În pandemie a venit cu o soluție în contextul restricțiilor impuse care au afectat în mod special sectorul cultural prin blocarea accesului la expoziții și evenimente culturale, și a lansat prima platformă de expoziții în Realitate Virtuală ( www.theopen-art.com) dedicată artiștilor din Republica Moldova și România, dar și muzeelor care au dorit să expună în VR (Virtual Reality).

Tot în pandemie, a inaugurat spațiul expozițional Arbor.art.room, situat pe strada Transilvaniei, la numărul 11, foarte aproape de Sala Radio. 

Simultan cu activitatea desfășurată într-o instituție financiară a Uniunii Europene, în 2017, ați fondat Asociația pentru cultură şi arte Arbor, proiect prin care promovați cultura basarabeană în România. Care a fost contextul în care s-a conturat acest proiect? S-a întâmplat spontan sau a fost o decizie analizată îndelung?

Da, așa este. Exist pe două fronturi, un front profesional, unde fac munca la care am aspirat din timpul liceului – să lucrez într-o instituție internațională, și altul pasional, care ține de proiectele mele culturale.
S-ar zice că de mai bine de 5 ani lucrez în două ture, 8 ore de birou, și un timp furat, după lectura de seară cu copiii mei, până la miezul nopții, pentru planurile dedicate artiștilor pe care vreau să le fac să devină realitate.

Deci Arbor vine dintr-un șir de vise puse în așteptare, iar în momentul în care am simțit că am toată energia și resursele necesare pentru a le da viață, a început această călătorie a cărei destinație finală este promovarea culturii, fie că e vorba de artă plastică, teatru, literatură sau educație artistică. 

Sunt născută în Basarabia și văd că lipsesc organizațiile care să promoveze constant arta basarabeană în România, așa că Arbor umple acest gol și aduce în dialog valorile culturale comune de pe cele două maluri ale Prutului. 

Ce înseamnă Asociația ARBOR pentru dumneavoastră? Există o poveste sau o întâmplare referitoare la alegerea numelui ARBOR?

Mi-ar fi plăcut ca Arbor să fie un institut de cultură care activează în toate sferele culturale, de la arte vizuale, la teatru, educație artistică și literatură. De aici vine și alegerea simbolului copacului, care se ramifică, se înalță și, totodată, își adâncește rădăcinile. E vorba de o speranță că proiectele pe care le realizez au impact și rămân în memoria colectivă. La alegerea acestui simbol am ajuns împreună cu copiii mei, cu care discut aproape tot, de la teme de interes, până la evenimente și artiști pe care-i promovez. Discuțiile noastre devin atât de serioase încât unii din ei ajung personaje în jocurile lor.

Care sunt cele mai fascinante sau cele mai provocatoare aspecte ale activității dvs. de zi cu zi ca antreprenor cultural?

Cele mai fascinante mi se par ideile care se aprind ca niște luminițe și care se transformă treptat în proiecte cu rezultate tangibile. Iar provocarea cea mai mare, care e aceeași pentru majoritatea operatorilor culturali independenți, este obținerea sprijinului financiar. Până acum cele mai multe proiecte le-am dus la capăt din fonduri proprii, fie că a fost vorba despre expoziții sau de producerea unei piese de teatru.

În curând se împlinesc 6 ani de când activați în sfera culturii, interval în care ați dezvoltat numeroase proiecte culturale. În pandemie ați lansat prima platformă de expoziții în Realitate Virtuală ( www.theopen-art.com) și ați deschis galeria Arbor.art.room. Cum ați descrie întregul parcurs?

Am trăit intens acea perioadă, iar munca s-a făcut din casele celor implicați, fie că erau la București, Tg. Mureș, Chișinău sau Berlin. Ne-a mers destul de bine cu lucrul la distanță, s-a mulat perfect pe partea de cercetare în cazul proiectelor cu Republica Moldova. Cel mai mult a contat că am avut alături oamenii potriviți și instituțiile partenere foarte dedicate muncii comune.

În aceste condiții, în ultimii 5 ani am realizat peste 30 de expoziții de artă în spații instituționale și galerii private, am construit galeria VR de pe www.theopen-art.com care găzduiește 12 expoziții VR. Mai mult, am transpus în realitate virtuală atelierul pictoriței Valentina Rusu Ciobanu. Nu vă pot descrie bucuria artistei, care la 100 de ani, a intrat punându-și ochelarii VR, în atelierul ei. Am editat 4 cataloage de expoziții, o carte de povești pentru copii, am inițiat un program de promovare a prozatorilor basarabeni, am realizat podcasturi și materiale video. Nu în ultimul rând, am produs spectacolul „Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, la Teatrul Alexei Mateevici din Chișinău, în regia unui reputat regizor, Iosif Shats, de care sunt mândră.

Cum au fost primite proiectele de comunitatea artistică din Republica Moldova și din România? Dar de publicul interesat de frumos și creativitate?

Faptul că propunerile de colaborare sunt acceptate de artiștii și instituțiile culturale din Republica Moldova arată cât de necesare și binevenite sunt. În România, o spun cu toată răspunderea, trebuie să luptăm contra unui fel de a privi cultura noastră comună în capitole separate. Urmăresc pe internet ce rezonanță au paginile culturale  pe care le administrez, și constat că peste 80 la sută din aprecieri vin din Republica Moldova, deși proiectele noastre țintesc publicul din România.

În aceeași notă discriminatorie sunt și comentariile evaluatorilor la concursurile de finanțare, când obiectează că programele propuse n-ar fi relevante pentru publicul din România. Sunt obstacole pe care am învățat să le depășim, în timp proiectele Arbor au obținut tot mai multă credibilitate și mai mult public. Sunt recunoscătoare instituțiilor finanțatoare transparente, instituțiilor media care ne-au sprijinit, radioului și televiziunii publice care au arătat mereu deschidere pentru promovarea culturii de peste Prut. 

Cum simțiți piața/scena de artă în prezent? Cât de mult a evoluat din 2017- momentul în care ați demarat o serie de proiecte culturale – până în prezent?

Îmi este foarte greu să răspund la această întrebare. Știu doar că oferta culturală este foarte consistentă în România, însă interesul nu e pe măsură. Ține de un întreg lanț al educației și al calității vieții comune, pe care trebuie să-l îmbunătățim. Poate că ne-au afectat și restricțiile pandemice, publicul prea încet revine în sălile de spectacol, din păcate în galeriile de artă și mai lent.

Trăim într-o societate care pune accent pe producție, consum, profit și succes. În ce măsură vă influențează procesul de selecție al artiștilor din portofoliul galeriei Arbor.art.room sau al lucrărilor expuse?

Asociația pentru cultură și arte Arbor este o organizație non-profit. Toate proiectele sunt gândite prin prisma valorii lor artistice. Niciodată în procesul de selecție nu s-a pus accent pe profit sau pe succesul comercial. Știm din istorie că nu de puține ori marii creatori au mers contra gustului epocii lor.

Vă ocupați personal de selecția lucrărilor. Expuneți doar piesele care vă plac?

În cazul expozițiilor de artă sunt des omul care face de toate: aleg, panotez, construiesc traseul de expunere, curatoriez, scriu prezentările. Dar există și proiecte în care am simplul rol de administrator sau sponsor, pentru că am încredere în profesionalismul colaboratorilor cu care lucrez.

Ați întâmpinat situații în care artistul programat să aibă o expoziție nu a creat tipul de artă compatibil cu viziunea și standardele Galeriei Arbor.art.room? Cum ați reacționat?

Din fericire, nu s-a întâmplat pentru că toți artiștii pe care i-am invitat aveau niște profile de activitate care îmi erau foarte bine cunoscute. Incongruențe am avut foarte puține cu unii curatori. Dar, pe parcurs, am învățat să dezvolt relațiile cu echipa proiectului, astfel încât să fie clari de la început termenii, condițiile și principiile proiectului.  

Ca manager cultural sunt responsabilă pentru mesajele artiștilor pe care-i expun și care ajung la public prin intermediul Arbor. Prin urmare, trebuie să fie vorba despre mesaje care nu discriminează și care sunt în acord cu valorile noastre comune.

Putem considera artă orice face sau spune un artist? Ce anume transformă ceva în operă de artă?

Este o întrebare capcană și nu știu cine ar putea răspunde la ea în termeni definitivi. Pentru mine e artă atunci când universul construit propus e coerent, se impune de la sine. Dar admit că în expozițiile pe care le organizez îmi place să pun în evidență mărturia artistului. E o punte utilă de legătură cu publicul. 

Care este relația cu artiștii pe care îi promovați? Îi vizitați la atelier? Le împărtășiți opiniile dvs. cu privire la stilul lor de lucru, la abordarea artistică?

În cele mai dese cazuri este o relație deschisă, cu sprijin emoțional și financiar, când este cazul. Îmi place să merg în atelier ca să selectez lucrările, iar când e vorba de un artist cu reședința în străinătate și nu pot călători, atunci aleg pe baza fotografiilor, adăugând mereu câteva tablouri de rezervă, în cazul în care impresiile pe viu mi s-ar schimba.

Niciodată n-o să vin cu verdicte față de creațiile artiștilor. Critica unei opere de artă trebuie făcută de persoane care au o pregătire profesională în domeniu. Ce pot spune e că atunci când artistul expune la Arbor, înseamnă că se bucură de aprecierea mea în calitate de manager cultural, iar atunci când îmi permit să le cumpăr câte o lucrare, înseamnă că au și aprecierea mea ca iubitoare de artă.

Ce expoziție se poate vizita în acest moment pe simezele galeriei Arbor.art.room?

Pe 2 martie se va deschide expoziția „Stări abstracte” de Alina Cociere, o artistă cu origini basarabene, stabilită în Franța. Este o expoziție pe care mi-am dorit-o de mai mulți ani și care va fi prima din seria intitulată „Window to Europe”, cu artiști care și-au început cariera la sfârșitul anilor ‘80, când s-au produs schimbări de mare impact în spațiul nostru. În 2019 m-am întâlnit cu un artist, care mi-a povestit că atunci când a plecat din Moldova, a înțeles că nu știa nimic despre arta contemporană și că a trebuit să reia „studiul” de la zero pentru a fi competitiv pe noua scenă care l-a găzduit. M-a impresionat foarte mult acest caz și iată că, în 2023, Arbor.art.room își va dedica spațiul promovării acestor creatori „migratori”.

Cum arată 2023 pentru Asociația Arbor?

Anul 2023 va fi un alt an dedicat Valentinei Rusu Ciobanu, pentru că lucrăm la editarea catalogului raisonné menit să contribuie la redescoperirea artistei ca o figură feminină majoră în arta contemporană românească. Proiectul înseamnă în primul rând o muncă impresionată de cercetare, cu documente de arhivă și analiza la zi a tuturor lucrărilor ei, inclusiv a celor care se găsesc în muzee și colecții private din afara granițelor. Catalogul va fi lansat în cadrul a două conferințe, care se vor ține la Iași și Chișinău, orașele unde s-a format ca artistă Valentina Rusu Ciobanu. 

La Arbor.art.room am amintit deja seria “Window to Europe”. Un alt proiect frumos e din zona educației artistice, se desfășoară în parteneriat cu Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” și se referă la mitologie ca sursă de inspirație artistică.

Mai multe despre proiectele Arbor invit urmăritorii Empower Art& Artists să acceseze site-ul nostru www.arborinstitute.eu , iar expozițiile VR se pot vizita virtual pe www.theopen-art.com .