Mircea Modreanu este artist vizual și creator de contexte și oportunități de expunere pentru comunitatea de artiști autohtoni. După absolvirea Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca a urmat un masterat la UNArte București, secția grafică.
Din 2018, de când a pus bazele proiectului E T A J artist-run space, a expus peste 200 de artiști în sufrageria apartamentului de pe strada George Enescu 43. De asemenea, Mircea Modreanu a fondat galeria mobilă Etaj on wheels.
În pandemie, a creat un canal de youtube – ETAJ TV – unde a prezentat o serie de interviuri video cu artiști români contemporani. A continuat cu Revista E T A J, o revistă lansată din dorința de a promova arta contemporană și artiștii locali. În 2021, a realizat cea mai mare pictură murală din România. Recent a expus la AnnArt Gallery și a făcut parte din expoziția colectivă „We Are Here to Stay”, organizată de MNȚRplusC.
Te naști sau devii artist? Tu când ai simțit că menirea ta este să fii artist? Ai fost ghidat în această direcție, ai avut modele în familie sau a fost o descoperire personală?
Devenim artiști. În cazul meu, am apucat arta pe când la îndemână erau de regulă urșii de pluș. Nu am avut modele în familie, am început să desenez ca să evadez din medii care mă nelinișteau. Nu știu dacă am simțit-o ca pe o menire, am desenat, am continuat la facultate, am descoperit un set de tehnici și medii pe care ulterior le-am însușit și introdus în temele sau ideile pe care le aveam, sau care m-au interesat dintotdeauna – arheologia, memoria, copilăria.
După absolvirea Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, te-ai relocat în București unde ai urmat un masterat la UNArte, secția grafică. Care dintre cele două experiențe academice ți-a influențat mai mult evoluția artistică și dezvoltarea unei identități artistice?
Când am intrat la Cluj, nu prea aveam noțiuni artistice, era mai mult pe bâjbâite, pentru că eu am terminat un liceu industrial în Petroșani. Apoi am făcut pregătire câteva luni înainte de admitere cu Radu Călin Solovăstru, un profesor pe care mi-l amintesc cu drag. În mod cert anii petrecuți la București, când deja eram mai stăpân pe cunoștințele mele, au fost cei care mi-au conturat o perspectivă artistică mai închegată. Dezvoltarea identității artistice nu se datorează într-o măsură atât de mare experienței academice, cât experiențelor trăite în paralel, conectate de altfel și de facultate, master.
Cum ai descrie arta ta și cât de important este pentru tine să transmiți un mesaj?
Într-un cuvânt? Fâșneață. Până acum nu m-am axat pe transmiterea unui mesaj. M-am concentrat pe autocunoaștere. Mesajul este, cred, unul greu descifrabil pentru public, pentru că în multe dintre lucrările mele este vorba doar despre propriile trăiri.
Care sunt etapele procesului tău creativ, de la idee până la lucrarea finală? Optezi pentru spontaneitate sau pui mai mult accent pe cercetare?
În ultimul an nu am reușit să-mi acord timpul necesar pentru unificarea unor serii de lucrări bazate pe cercetări asidue; unul dintre proiectele pe care mi-aș fi dorit să le scot la lumină era (și este, încă) realizarea unei expoziții pe care am gândit-o în urmă cu trei ani, axată pe una dintre comunitățile de locuitori din zona Văii Jiului – momârlanii – care ar fi trebuit să aibă loc la MNȚRplusC în toamna trecută, dar am amânat-o pentru un viitor apropiat.
În altă ordine de idei, am un proiect „spontan”, modreanu-n-cadere unde îmi folosesc fizicul ca element cheie într-un act performativ. În poziția “căzut pe spate” mi-am dat seama că pot să prezint expoziții, lucrări de artă, împrejurări prin care să fac trimitere la André Cadere, un artist care m-a inspirat prin aparițiile lui intruzive în diverse spații.
Așadar, “procesul meu creativ” constă atât în spontaneitate, cât și în cercetare. Însă sunt diferite paliere, pe care le parcurgi circumstanțial, nu este una sau cealaltă, sunt multe și mărunte.
Când știi că ai terminat o lucrare? Spune-ne mai multe despre întreaga experiență până când ești pe deplin mulțumit de rezultat.
Nu știu, în unele cazuri intuiesc că este aproape finalizată, iar în altele, cum a fost cazul ultimelor lucrări expuse la Atelier030202, obiectele sculpturale din seria “spontană” cu mine căzut, simt că sunt terminate pe măsură ce mă îndepărtez ușor și le vizualizez, iar ele se apropie de imaginea pe care am avut-o în minte când le-am început.
Putem considera artă orice face sau spune un artist? Ce anume transformă ceva în operă de artă?
Dacă artistul își asumă orice face sau orice spune, da. Dacă face o acțiune pe care o contextualizează și o dublează cu un statement care să o susțină, este artă. Dacă artistul își asumă că parcursul lui de viață este un act performativ, la fel, este artă.
Ești simultan artist vizual și creator de contexte și oportunități de expunere pentru comunitatea de artiști autohtoni. Care sunt cele mai fascinante și mai provocatoare aspecte ale activității tale de zi cu zi ca artist, manager de proiecte culturale și galerist?
N-aș spune fascinant, dar este satisfăcător, mulțumitor, să vezi artiști tineri care sunt sprijiniți și încurajați să meargă mai departe cu proiectele la care lucrează, și mai ales să le vezi evoluția și să le fii alături, fiindcă spațiul pe care îl coordonez este o rampă de lansare pentru un viitor responsabil.
Din 2018, de când ai pus bazele proiectului E T A J artist-run space, ai expus peste 200 de artiști în sufrageria apartamentului de pe strada George Enescu 43. Care a fost contextul în care s-a conturat acest proiect?
Lipsa spațiilor de expunere a fost principalul motiv care a stat la baza întemeierii spațiului. Împreună cu câțiva prieteni artiști am deschis o serie de evenimente în 2018, inițial destinate nouă, tocmai pentru că nu aveam unde să expunem, iar ulterior au apărut și alți artiști, apoi din ce în ce mai mulți, iar programul expozițional a devenit mult mai variat. Am avut performance-uri, solo show uri, expoziții de grup, chiar și retrospective, interviuri și nu în ultimul rând, o lansare de revistă – E T A J Magazine.
La fiecare 2 săptămâni aveți un nou artist pe simeze. Povestește-ne în linii mari cum se desfășoară întreg procesul, de la obținerea finanțării la stabilirea conceptului curatorial, alegerea artiștilor și cât de mult intervii în modul de expunere?
Finanțările au fost întotdeauna personale – cum am mai spus printre prieteni, sunt susținătorul culturii din bani proprii. Simezele nu există. Conceptul curatorial este stabilit de fiecare artist, împreună cu mine – este curatoriat colectiv, iar referitor la modul de expunere, în 99% din cazuri, artiștii au libertate deplină, încerc să nu intervin.
În ce măsură galeriile de artă sau spațiile de tipul artist-run space pot influența parcursul și succesul artistului pe scena de artă?
Depinde de la caz la caz. Galeriile de artă au rolul lor în ce privește piața de artă și influențează în mod cert parcursul unui artist – în mod normal îi stabilesc un profil, imaginea, cota, și lucrează la creșterea vizibilității lui și a vânzării lucrărilor.
Spațiile artist run, inițiativele colective, în ultimul timp, câștigă și ele teren, nu în detrimentul galeriilor, pentru că totuși vorbim despre o paradigmă bine definită a lumii artei, dar sunt mai prezente decât în urmă cu zece ani; un exemplu recent pe plan național este indexarea și documentarea într-un număr recent al Revistei ARTA, al cărui dosar coordonat de Gabriela Mateescu despre spațiile artist run păstrează în atenția publică aceste inițiative alternative, iar internațional, primul exemplu la care mă gândesc, la fel de recent, este documenta15, care a pus în lumină colectivele artistice independente.
Cum simți scena de artă românească în prezent? Cât de mult a evoluat? A crescut interesul publicului pentru artă?
Crește lent, dar sigur. Scena de artă își menține efervescența.
De foarte mai multe ori când intră într-o galerie de artă contemporană, publicul se confruntă cu celebra întrebare este asta artă?; De ce crezi că arta contemporană rămâne o provocare pentru privitor?
Pentru că publicul rămâne superficial și rezistent la o posibilă educare în domeniu. Mi se pare că arta este un subiect tabu în România.
În 2021, ai creat alături de colegul tău, Dumitru Gurjii, cea mai mare pictură murală din România. Lucrarea se întinde pe o suprafață de 2500 de metri pătrați, a fost lucrată cu peste 120 de nuanțe de vopsea lavabilă de exterior și a fost realizată într-o lună și jumătate. Cât de solicitant a fost acest proiect? Ai repeta experiența?
Suficient de solicitant, am lucrat de la 1 grad, pânã la 40 de grade Celsius. A fost, dincolo de un proiect artistic, unul de anduranță. Pot spune că ce a ținut de partea vizuală, de la desen, alegerea culorilor, la propunerea finalã, nu a fost decât o zecime din întreg ansamblul, fapt cauzat de anvergura proiectului.
Între timp am repetat experiența, nu la fel de mare ca dimensiune, dar am pictat alte trei blocuri însumând 5400mp. De data aceasta cu o echipă de trei prieteni.
Ești un artist extrem de activ, motivat și prezent pe scena de artă românească. Recent ai expus la AnnArt Gallery și te-ai implicat în proiectul „We Are Here to Stay”, inițiat de MNȚRplusC, în cadrul căruia alături de alți cinci artiști i-ai ghidat pe imigranții din țările din Orientul Mijlociu în diverse procese de lucru artistice și colaborative. Mai exact, ai creat un mural împreună cu un grup de copii și părinții lor pe zidul unei pensiuni din Predeal. Ce urmează? Există ceva ce ți-ar plăcea să experimentezi, dar încă nu a apărut contextul potrivit?
Urmează mai multe proiecte. Am încredere că anul acesta vor exista contexte care să-mi ofere ocazia să experimentez ce-mi va mai trece prin cap, iar dacă nu, voi încerca să le fac să se întâmple.
