Empower Artists a pătruns în lumea jovială și ludică, dar totodată serioasă și sobră a Irinei Dragomir, o voce importantă a noii generații de artiști ce se află în plină ascensiune. Prima expoziția personală a artistei Irina Dragomir, “Roșu, galben și albastru”, curatoriată de Alexandru Rădvan mai poate fi vizitată până pe 7 august în cadrul Art Safari, unul dintre cele mai importante evenimente de artă din România.

Roșu, galben și albastru – o expoziție personală despre culoare și putere în întreg Pavilionul contemporan în cadrul Art Safari. Cum ai descrie această experiență?

E copleșitor, amețitor și frumos. Când intru în Palatul Dacia-România de pe Lipscani și mă uit spre scările din stânga, mă uimește în continuare să văd numele meu scris acolo sus. Mi se pare ireal. Încă procesez și încerc să integrez ce se întâmplă și faptul că am o expoziție integrală la Art Safari.

Expoziția ta se intitulează “Roșu, galben și albastru”. Ce semnificație au pentru tine aceste culori?

Folosesc cu precădere aceste culori, pentru că îmi plac claritatea și forța efectului cromatic pe care ele îl creează. Este o chestiune care ține strict de gust (de gustul meu) și este un contrast cu care rezonez în această perioada a vieții mele. În plus, îmi place să amplific și mai mult efectul cromatic adăugând alb, negru și auriu. Asemănarea cu drapelul național este pur întâmplătoare.

Lucrările de la Art Safari provin din colecții private, iar unele sunt create special pentru această expoziție. Poți să ne povestești despre etapele procesului tău creativ? Cât a durat să pregătești totul?

Îmi petrec foarte mult timp încercând să dau sens și explicații raționale felului în care trăim, ceea ce uneori poate fi o misiune imposibilă. Consumul meu nu e totuși zadarnic, pentru că așa apar ideile. De cele mai multe ori le notez sau fac o schița rapidă și, dacă mi se mai par bune și peste o săptămâna-două, le pun în practică. În legătură cu timpul, nu mi se pare corect să cronometrăm pornind de la momentul în care am pus mâna pe creion sau pensulă, în condițiile în care lucrarea are, pe lângă componentă de execuție, și componentă narativă. Uneori, subiectul poate fi unul pe care îl ruminez ani de zile, înainte să ajung la transpunerea lui pe pânză. Apoi, mai trebuie să luăm în calcul și toți anii pe care i-am petrecut antrenându-mă , încercând să îmi perfecționez tehnica, să devin mai bună și mai rapidă în execuție. Este o muncă de o viață pe toate planurile.

Când știi că ai terminat o lucrare? Spune-ne mai multe despre întreaga experiență prin care treci până când ești pe deplin mulțumită de rezultat.

Este o experiență intimă, extrem de personală. Îmi planific destul de bine pașii și, în general știu unde vreau să ajung cu lucrarea, dar drumul nu este întotdeauna lin. Dacă privesc pânza și sunt mulțumită în proporție de 99%, înseamnă că nu este gata.

Din poziția ta de artist, cum a decurs relația ta cu Alexandru Rădvan, curatorul expoziției și fostul tău profesor?

Una dintre cele mai importante lecții pe care le-am învățat de la Alexandru Rădvan, profesorul meu de la UNARTE, a fost „să duc lucrurile până la capăt” (am citat exact din cuvintele lui), să mă forțez mai mult. Mi-a ridicat standardele și m-a făcut să fiu foarte pretențioasă cu ceea ce fac. Este un luptător care încearcă să trezească și în elevii săi „vulcanii latenți”. Toți oamenii care au făcut sau fac parte din viață noastră lasă o amprentă în noi, însă există câțiva care ne schimbă în profunzime, care ne modifică granițele , iar el este un astfel de om pentru mine.

Suntem ființe conservatoare, neiubitoare de schimbări, însă uneori este necesar să ne supunem procesului, ca să evoluăm. Am avut mereu încredere că tot ce face domnul Rădvan este spre binele meu, chiar dacă primul impuls era să fug, să mă întorc în zona mea confort. Ca și curator, lucrurile au decurs lejer și firesc pentru că deja ne cunoșteam și ne respectăm universul și viziunile. Sunt onorată că a acceptat acest rol și cred că este cea mai potrivită ființă care putea să aibă grijă de expoziția mea.

Cum ai descrie relația ta cu mediul artistic?

Mă duc la expoziții când am timp și, în mare parte, mă pun la curent cu ce se întâmplă în lumea artei prin intermediul rețelelor sociale. Așa cum e și normal, am artiștii mei preferați pe care îi admir din umbră, dar am și câțiva cu care nu rezonez. Relațiile și colaborările mele profesionale sunt gestionate de Sineva, ceea ce mă ajută să aloc mai mult timp și energie muncii de atelier.

Cât de important este pentru tine să transmiți un mesaj prin arta ta? De ce?

Îmi propun ca pictura mea să ofere plăcere vizuală, dar și să povestească despre ceva ce mi-a trecut prin minte sau prin inimă la un moment dat. Mă bucur mult atunci când oamenii îmi spun că s-au regăsit în imaginile mele – înțeleg că avem ceva în comun și asta îmi face bine. Cred că și lor.

Cum a început colaborarea cu Art Safari?

În anul 2019, am terminat facultatea și a avut loc expoziția de licență. Cu această ocazie, Ioana Ciocan, General Manager la Art Safari, a văzut lucrările mele și m-a contactat, invitându- mă să particip la ediția din acel an. În 2 luni de la terminarea facultății, Red Queen, una dintre picturile mele, era imaginea de promovare a pavilionului Supercontemporan, și apărea peste tot – pe autobuze, pe clădiri, în reviste etc.

Ce urmează după Art Safari? Cu ce galerie de artă contemporană ți-ai dori să colaborezi?

Nu știu ce urmează. Bănuiesc că alte lucruri spectaculoase și incredibile. Îmi doresc să lucrez cu oamenii care cred în mine, care înțeleg și apreciază muncă mea așa cum trebuie și să pot participa la expoziții în locuri surprinzătoare!