Paula Flores este o artistă contemporană, care locuiește în prezent la Viena și care s-a născut și a crescut în orașul de frontieră Tijuana, Mexic. Este licențiată în arte vizuale la Universidad Autónoma de Baja California și are un master în artă și știință la Angewandte (Universitatea de Artă Aplicată din Viena). Lucrările sale se extind în diverse medii, cum ar fi pictura, instalația, performance-ul etc.
Paula este interesată de complexitatea naturii și este preocupată de cunoașterea sau ignoranța noastră față de aceasta, precum și de relația noastră cu ea. În lucrările sale, Paula își explorează propria moștenire culturală, pe care o abordează în diferite moduri. În instalațiile sale sculpturale, artista reunește obiecte găsite și reciclate, atât naturale, cât și sintetice, pentru a reda flora și fauna indigene din regiunea San Diego/Tijuana – un peisaj continuu care este definit, divizat și alterat de intervenția umană.

Marina Paladi: Lucrările tale sunt construite în jurul propriei tale culturi. Cum ai început să lucrezi cu moștenirea ta culturală și cum o integrezi în arta ta?

Paula Flores: Cred că nu este vorba doar de faptul că integrez cultura în lucrările mele. Pentru mine, cultura este punctul de plecare. Vin dintr-un oraș de graniță, un oraș care este destul de tânăr, are doar 135 de ani cam așa. Dar bunicii mei au venit din centrul Mexicului, dintr-un loc mult mai vechi. Iar când oamenii se gândesc la tradițiile și cultura mexicană, se raportează mai mult la centrul Mexicului și nu la noi, cei de la graniță. Așa că, prin intermediul bunicilor paterni, am ajuns să învăț și să trăiesc cultura mexicană, dar și cultura indigenă de la graniță, prin bunicii pe cale maternă.
Identitatea culturală a fost, încă din copilărie, foarte importantă pentru mine și toate gândurile mele au pornit de acolo. Nu cred că este un strat pe care l-am adăugat mai târziu în lucrările mele, ci a fost întotdeauna un punct de plecare, fie dintr-o poveste, fie dintr-un ritual sau o practică sau chiar mâncare. Sunt foarte interesată de modul în care moștenirea noastră culturală este legată de viața noastră de zi cu zi și de modul în care această istorie ne modelează. Este important pentru mine să cunosc istoria a tot ceea ce ne înconjoară și să conștientizez faptul că toate practicile noastre au o poveste în spate.

M.P.: Mi se pare interesant modul în care combini elementele culturale cu natura. De obicei, cultura și natura sunt prezentate ca fiind separate, dar tu le aduci împreună și le prezinți ca un tot întreg.

P.F.: Într-adevăr, cultura și natura sunt întotdeauna prezentate ca fiind opuse și există, de asemenea, această impresie că oamenii încearcă să se îndepărteze de instinctele animalice și încearcă să aibă mai mult control, construind civilizații. Dar pentru mine, cultura provine în mod clar din natură. Odată ce afli mai multe, vezi că natura este conectată cu tot, chiar și cu viața noastră prezentă, deși avem această distanță față de ea acum, prin faptul că ne izolăm în orașe. Dar, chiar și tot ceea ce mâncăm are o istorie lungă și complexă legată de cultură și de natură. Cu toții provenim din natură, chiar dacă unii oameni nu se raportează la ea. Nu văd nicio separare între natură și cultură.

M.P.: Și cum crezi că s-a produs această separare?

P.F.: Cred că a început prin încercarea noastră de a scăpa de latura animalică din noi, de a deveni mai raționali și de a avea mai mult control. Astfel că în timp, natura a devenit mai puțin importantă decât cultura, iar cultura a fost dintotdeauna considerată un produs al minții noastre, ceva care ne face speciali. Dar, de fapt, cultura noastră a fost construită prin interacțiunea cu natura. În această încercare de a controla totul și de a ne asigura supraviețuirea pentru a putea avea totul pentru totdeauna, ne îndepărtăm de natură. De asemenea, natura se bazează pe ciclul dintre viață și moarte, în timp ce cultura este văzută ca un timp și istorie liniare, ca progres. Astfel, se consideră că, cu cât ești mai aproape de natură, cu atât mai primitive ar trebui să devină lucrurile.

Natura sfârșește întotdeauna prin a fi ”cealaltă”, pentru că simțim că nu ne aparține, natura este tot ceea ce nu am făcut noi. Din punct de vedere biologic, știm că noi suntem natură, dar încă persistă ideea că suntem în afara ei. Pe când, în realitate, bineînțeles că nu suntem. Noi depindem de natură. Și acum putem vedea, de fapt, cum ne afectează ignoranța noastră în raport cu ea.

M.P.: Această simbioză între natură și cultură se regăsește în unul dintre cele mai mari proiecte ale tale, „Party of a Lifetime”, curatoriat de Marcello Farabegoli. Care este povestea din spatele acestei expoziții?

P.F.: Prima mea idee a fost să aduc un omagiu și să vorbesc despre practicile culturale și religioase, dar și despre ritualurile și cunoștințele despre plante și ciuperci pe care le avea Maria Sabina. Prin acest proiect, am încercat să recuperez memoria Mariei Sabina, o vindecătoare mazatecă foarte importantă, și să vorbesc mai mult despre rolul ei în explorarea ciupercilor. Acum, ciupercile au devenit foarte faimoase și mainstream, dar ea este rareori menționată pentru că a contribuit la această descoperire. Cred că este foarte important să recunoaștem munca altor persoane. Maria Sabina a jucat un rol esențial și, datorită ei, ciupercile ritualice au fost expuse în întreaga lume și au început să fie folosite pentru vindecare.

În procesul de lucru cu moștenirea Mariei Sabina, am început să văd cum toate interesele mele actuale, legate de relațiile dintre om și natură, provin din copilărie, de la poveștile și experiențele pe care le-am moștenit de la bunicii mei. Bunica mea iubea să povestească. Era o povestitoare foarte bună și ne spunea mereu povești despre lumi fictive și fantezii, dar și povești din vremea ei, care i-au fost spuse de părinții și bunicii ei. Și multe dintre aceste povești erau pline de nume de animale sau plante pe care eu nu le cunoșteam. Bunicii mele i s-a părut întotdeauna curios faptul că nu înțelegeam acele cuvinte, pentru că pentru ea era limba pe care o vorbea și singura limbă pe care o cunoștea.

Când m-am maturizat, mi-am dat seama că în discursul nostru de zi cu zi lipsesc cuvinte legate de natură, că ne îndepărtăm tot mai mult de ea, iar această distanță se simte și prin limbajul nostru. Bunicii mei au crescut într-o zonă rurală din centrul Mexicului și pentru ei actul de a se conecta cu natura era o îndeletnicire zilnică, dar pentru mine și pentru restul familiei mele care s-a născut și a crescut într-un oraș, natura nu mai era atât de aproape. Așa că, prin intermediul lor, am învățat practica povestirii și am identificat nevoia de a mă reconecta cu natura.

Această expoziție este un omagiu adus bunicilor mei și Mariei Sabina, precum și tuturor celorlalți strămoși din diferite familii care ne-au conectat și care încă ne conectează la natură, pentru că acum, din păcate, suntem deconectați. Trăim și creștem în orașe, dar, uneori, orașul nu ne permite să avem timpul sau spațiul sau chiar mijloacele necesare pentru a ne apropia de natură sau pentru a fi în natură pe o perioadă mai lungă de timp, astfel încât să putem dezvolta aceste relații.

„Party of a Lifetime” este un tribut adus complexității vieții umane în cadrul naturii, tuturor lucrurilor prin care a trebuit să trecem generații după generații, și, de asemenea, conștientizării faptului că trebuie să găsim noi moduri de conectare cu natura. Trebuie să chestionăm propriul nostru limbaj pe care îl folosim în fiecare zi, care are din ce în ce mai puține referințe la natură sau analogii și metafore pentru aceasta, și faptul că nu mai din mai cunoaștem nume de plante și animale și schimbări care se întâmplă în natură.

M.P.: În lucrările tale, experimentezi cu o mulțime de materiale și medii. Cu ce mediu te simți mai confortabilă sau cu ce îți place să lucrezi mai mult?

P.F.: Îmi place să explorez diferite tipuri de materiale, de la materiale artistice la materiale de construcție și chiar alimente, și îmi place să le folosesc în diverse moduri. Mă interesează foarte mult materialul în sine și istoria pe care o are, pentru că, pentru mine, acestea reprezintă alchimia pe care umanitatea o generează de mult timp. De asemenea, mi se pare foarte curios cum de la utilizarea materialelor pur organice am ajuns la punctul în care avem materiale pur sintetice. Sincer, mă simt foarte atrasă de ambele și de tot ceea ce se află la mijloc. Îmi place să văd cum lucrurile putrezesc, se degradează și se descompun, dar și cum cresc și înfloresc. Și îmi plac, de asemenea, calitățile și culorile materialelor foarte sintetice pe care nu le poți obține din natură. Pentru mine, materialele arată pur și simplu întreaga istorie a lumii, a modului în care lucrurile au evoluat, a ceea ce am învățat să manipulăm sau nu și a ceea ce gândim despre lucruri.

De asemenea, în lucrările mele folosesc întotdeauna o combinație dintre materialele organice și sintetice, pentru că au semnificații diferite pe care nu le poți alterna. Așa că nu mă limitez cu adevărat la niciun material. Dacă ar trebui să aleg, aș spune că pictura este mediul meu preferat, de la folosirea acrilului la vopsea de ulei și până la pigmenți. Uneori folosesc și mâncare pentru a picta. Nu îmi limitez creația la niciun material, pentru că îmi place să învăț să manipulez lucruri noi. Acum explorez mai mult chiar și lumea digitală, ceea ce înainte, pentru mine, era foarte dificil pentru că nu puteam simți materialitatea lucrurilor cu care lucram. Crearea pur digitală a fost o provocare, dar am putut să-mi găsesc propriul traseu și am început să lucrez cu performance și video. Așadar, munca mea a luat acest nou parcurs și sunt nerăbdătoare să explorez mai mult.

M.P.: În calitate de artistă din Mexic care s-a mutat la Viena, care sunt provocările unui artist emergent aici?

P.F.: Cred că, deși majoritatea scenelor artistice funcționează în același mod, există totuși unele diferențe. Acolo de unde vin eu, nu există o scenă artistică mare. Este mică și toți ne cunoaștem sau știm unii despre alții. Dar venirea la Viena a însemnat pentru mine venirea într-un loc nou, cu o limbă și o cultură diferite. Așa că am avut nevoie de timp să învăț și să înțeleg variate moduri de interacțiune. Dar, în același timp, este o scenă foarte bogată, internațională și diversă. Provocarea într-un astfel de loc cu o istorie atât de lungă și cu o scenă artistică mai bine aglutinată este să te faci cunoscut de instituții, de galerii și de oameni și să ajungi să îi cunoști și tu la rândul tău. De asemenea, trebuie să înțelegi subiectele discutate pe scena culturala locala, să afli ce este mai relevant pentru acest spațiu specific și în ce fel este abordat.

M.P.: Care sunt obiectivele tale viitoare ca artistă?

P.F.: Obiectivul meu ca artistă este să fiu prezentă în continuare pe scena internațională. Dar, de asemenea, în ceea ce privește munca mea, aș vrea să fac instalații mult mai mari. Încerc să-mi dau seama de unde să încep, pentru că e complicat din cauza finanțării insuficiente și, de asemenea, a puținelor spații care sunt potrivite pentru instalații din materiale organice, cum ar fi ciupercile.
Mi-ar plăcea, de asemenea, să am libertatea de a putea construi astfel de instalații în instituții. Vreau să cultiv ciuperci mult mai mult decât am făcut-o până acum și mult mai multe tipuri. Și să le explorez ca materiale și cum interacționează cu mine în anumite spații. Vreau să continui să explorez relațiile interspeciale în cadrul grupurilor, în dinamici mai complexe. Dar o lucrare mă duce la cealaltă. Și chiar dacă am planificat deja mai multe expoziții pentru anul acesta, nu știu niciodată exact ce voi face în continuare, pentru că explorez în mod constant. Așa că sunt foarte deschisă la noi domenii și la noi materiale.

https://paulafloresart.com/

Marina Paladi locuiește și activează la Timișoara, unde a urmat un master în Patrimoniu, Istoria Artei și Curatoriat în Artele Vizuale la Facultatea de Arte și Design, UVT. A activat ca mediator cultural la evenimentele și expozițiile organizate de Asociația Contrasens, Fundația Art Encounters și Asociația Simultan în perioada 2020-2022. În prezent, colaborează cu galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara, în calitate de asistentă curator și mediator cultural.

Acest material jurnalistic a fost realizat în cadrul programului Power Station++ | Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural. Mobilitatea face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Power Station++, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.