Interviu realizat de Evantia BARCA

Mircea Modreanu este unul dintre cei patru artiști români care emigrează simbolic în America pentru a examina, dintr-o perspectivă artistică, noile înțelesuri ale vechilor mituri, pornind de la promisiunea succesului material sau mobilitate socială, spre nuanțe contemporane, cum ar fi noile idealuri comunitare sau libertatea de a-ți alege propriul mod de viață.
Într-un road-residency spre America, Mircea Modreanu, Ilina Schileru, Lucian Sandu Milea și Răzvan Năstase, artiști din colectivul independent E T A J artist-run space, vor crea pe străzi, în metrou, în gări și în aeroporturi, pentru a expune la capătul drumului, în Galeria Durden and Ray din Los Angeles.

Mircea Modreanu este artist vizual, manager de proiecte culturale și galerist. A urmat cursurile Facultății de Arte Plastice din cadrul UAD Cluj, și imediat după finalizarea licenței, și-a reconfigurat traseul către București. În 2014 a terminat masterul la departamentul de grafică al UNArte și, un an mai târziu, a înființat un ONG, reprezentând debutul său ca manager de proiecte culturale.
Din 2018, de când a luat naștere proiectul E T A J artist-run space, a organizat expoziții în spațiul din București, de pe strada George Enescu 43, unde a avut invitați până în prezent peste 200 de artiști. În lockdown, ca formă de documentare și arhivare, a început să filmeze interviuri cu artiștii pe care le-a urcat pe canalul de youtube ETAJ TV; este coordonatorul Revistei E T A J, o publicație lansată din dorința de a promova arta contemporană și artiștii locali.

Sunteți patru artiști care pleacă din România, simulând condițiile limitate, cu resurse minime, pe care adesea migranții le au de înfruntat de-a lungul procesului nomad. Care sunt planurile, provocările, speranțele sau grijile pe care le au acești călători și care sunt etapele în care le vor reconstrui cei din echipa voastră?

Planul este să ajungem la destinatie cu bagajul de cală și, mai important, cu bagajul vizual pe care il vom împacheta încă din aeroport. Provocarea noastră, ca echipă, cât și individual, este să adunăm “din mers” compoziții dublate de impresii ale individului în mișcare – migrantul.

Procesul proiectului pune accent pe realitatea migrației din punct de vedere socio-cultural, artistic și o plasează într-un cadru politic. Poți explica această relație?

Cred că legăturile care se creează în jurul acestui proces duc la apariția unui dialog complex, iar aspectele menționate de tine cu siguranță vor fi subiecte de discuție cu cei patru artiști americani, alături de care vom expune la Durden & Ray. Într-un fel, aceste experiențe, dincolo de opiniile și credințele personale, aduc în fața noastră un set comun de trăiri și percepții.

Crezi că există pattern-uri în valurile de imigrare condiționate circumstanțial sau în funcție de categoriile de migranți? De la poveștile de demult ale celor care fugeau din țară ascunși prin porumb și sperând să fie primiți în lagărele din Vest, până la cei care merg la căpșuni și sparanghel sau, alt segment, care caută oportunități de a pleca detașat de o multinațională? Cum se emigrează acum și de ce?

Nu am studiat fenomenul imigrărilor dar, din ce am observat până acum în cercul relativ restrâns al scenei artistice din România, am remarcat că cei care pleacă sunt în mare parte, de două tipuri. Sunt cei care vor să creeze în continuare, să activeze ca artiști sau operatori în țara-gazdă, în timp ce se ocupă de un domeniu care include, sau este în strânsă legătură cu arta ca meșteșug (în cazul galeriilor – de spații, în cazul artiștilor – de job-uri/comenzi). Aceștia se deconectează parțial de țara de origine și de ceea ce are ea de oferit.
Mai sunt cei care se duc, văd, bifează câteva evenimente, expoziții, și colaborări, și se întorc. Aici, de exemplu, poate să fie și cazul meu. Am fost, pe când eram student la master, cu o bursă Erasmus+ în Italia, la Macerata, unde am petrecut 6 luni și am încercat să fac tot ce se putea, de la desene pe stradă (pe care le ofeream trecătorilor) până la cursuri de care n-am avut parte la UNArte sau intervenție în spațiu public și, spre final, o expoziție personală. Cu alte cuvinte, am luat „tot ce-i mai bun” dintr-o țară care nu era „acasă”.

Se mai emigrează în America? Cum va fi inclus acest concept în performance-ul vostru itinerant?

Cred că se mai emigrează în America. (râde) Am văzut la ambasadă un număr considerabil de oameni, printre care și niște doamne, să zic, octogenare la prima impresie. Referitor la cine sunt cei care emigrează, experiența de la ghișeele pentru viză mi-a demonstrat că, precum în cazul membrilor ETAJ, „nu există un pattern convențional”. Până acum, pentru mine, orice teritoriu neexplorat merită măcar vizitat și cred, cu atât mai mult, că dacă un grup de artiști cu viziuni comune te cheamă în America, ar trebui să te duci. 

Au generațiile tinere încă visul american? Până la urmă, este vorba de o marcă lansată prin anii ‘30, care le promitea libertate, drepturi egale și prosperitate bunicilor noștri. Aceștia le-au transmis părinților noștri și probabil că s-a manifestat cel mai puternic după evenimentele din ‘89, când, tot probabil, artiștii incluși în acest proiect nu erau născuți. Cum arată visul american contemporan? 

Nu știu dacă acel American Dream mai are însemnătate în ziua de azi. În schimb, am auzit sintagma „tărâmul tuturor posibilităților” mai des decât „visul american”, și în momentul de față înclin spre a verifica mai degrabă tărâmul decât visul. 

Duceți povestea din Europa de Est către Los Angeles, unul dintre cele mai importante centre culturale în lume, unde, pe lângă rolul de centru al cinematografiei mondiale, funcționează peste 190 de galerii de artă. O aglomerare care sporește calitatea, dar și caracterul competitiv. Care dintre poveștile Los Angeles-ului te inspiră pentru acest performance?

Poate suna bizar, dar în realitate nu m-am lăsat inspirat de mitologiile Los Angeles-ului, ci de poveștile mele, pe care îmi doresc să le ofer mai departe celorlalți. Lucrarea mea se va baza pe ideea din spatele proiectului Modreanu-n Cădere, de a „invada” spații diverse, folosindu-mă de ce găsesc prin L.A. (gunoaie, plastice, cartoane, bețe etc.) ca să creez lucrarea Site-specific with a twist 🙂 

La sosirea în Los Angeles, veți construi, alături de alți cinci artiști americani, o expoziție colaborativă în spațiul galeriei Durden and Ray – cu rezultatele proceselor creative din timpul călătoriei – schițe, desene, și alte forme (artă audio și video, eseu scris sau altele). Sigur că vei vedea ce te inspiră pe măsură ce se întâmplă, însă, de regulă, există un orizont de așteptare. Cum vezi lucrurile? Schițezi profilul unui călător din avion, notezi un fragment de conversație?

Exact. Cu mențiunea că în avion voi schița nu un portret, ci un plan al lucrării mari (care va fi compusă din mai multe elemente). De asemenea, cred că tot în timpul zborului voi desena mai multe modele de pattern-uri cu care, ulterior, voi ornamenta peretele pe care va sta agățată lucrarea. 

“iMigrate. The Biology of Transition” – includerea ideii de biologie în titlul acestui performance este o simplă licență poetică sau are un fundament? 

Cred că biologia este folosită cu sens metaforic. Ilina Schileru, colega noastră, a reușit să pună în cuvinte ce am discutat toți patru în diverse etape. Ideea generală face referire la migrație și la inevitabilele transformări care apar în decursul acestui proces comun de explorare (turistică, artistică, socio-culturală).  

Care este contribuția ta în acest proiect? Ce ai gândit pentru Los Angeles?

Ideea de la care plec în conceperea lucrărilor își are rădăcinile într-un proiect început în 2019. Este vorba despre poziția ‘căzut pe spate’ pe care am lansat-o odată cu proiectul Modreanu-n Cădere. Voi face o serie de lucrări din ipsos, folosindu-mă de obiecte culese de pe stradă, ambalaje, bețe, cartoane, concentrate în jurul poziției menționate anterior. Ansamblul va fi construit din plăci de ipsos cu îmbinări interioare neregulate, asemenea unor piese de puzzle.

Este o nouă provocare pentru mine, în special pentru continuitatea experimentelor din ultimii ani, cu ipsosul ca material de bază. O parte din lucrări vor fi realizate în avion și vor pregăti acțiunea propriu-zisă de asamblare și turnare, prin schițarea și colectarea de imagini în mișcare.
Pun accent pe zbor ca etapă incipientă, pe drum (tren, autobuz) ca etapă intermediară și pe spațiul galeriei, ca etapă finală a realizării lucrărilor. Traseul București – Los Angeles va marca desfășurarea etapelor, evidențiind specificitatea locurilor pe care le-am traversat cu mâinile, picioarele și privirea.

V-ați propus să chestionați coordonatele socio-culturale ale practicilor artistice în sezonul (post)pandemic punând multiple probleme cu care se confruntă astăzi întreaga lume (a artei). De fapt, cum ne va afecta această nouă distorsiune socială pe termen lung, întrucât inflația și diversele limitări ale consumatorilor încep să ne impună tuturor ca societate globală?

Pentru mine personal, pandemia a fost o perioada de odihnă în care am reușit să derulez două proiecte. „Măcar o dată pe lună” s-a numit seria de colaje digitale, realizate de artiști pentru a fi expuse în ETAJ on wheels; și cel de-al doilea, Log Out 2.0, consta în proiecția unor filme semnate de artiști, pe geamul unei camere din apartament care are vedere la stradă, pe George Enescu. Post-pandemie lucrurile au revenit la normal – drumuri, proiecte, activități în comunitate, evenimente, expoziții, comenzi etc.