Un interviu realizat de Gloria BERCEANU
Pe Mihaela Coandă am întâlnit-o într-o zi de septembrie, unde altundeva decât într-o galerie de artă. Am descoperit o prezență diafană, elegantă, ce cucerește încă de la prima privire, asemeni personajelor din lucrările ei, ființe imaginare realizate într-o tușă puternică, fermă, care contrastează fundalul pastelat, aproape estompat. Este o artistă într-o continuă căutare, explorare și dezvoltare a sinelui artistic.
Pornind de la elementul predilect al artei sale, ferestre ce par a duce spre nicăieri, a început un dialog „dincolo de necunoscut”.
Gloria Berceanu: Cine ești tu, Mihaela Coandă?
Mihaela Coandă: M-am născut în anul 1999 într-o seară de mai în orașul Craiova, tot aici am crescut și am urmat artele plastice la liceul de artă “Marin Sorescu”, după care am părăsit sudul și m-am orientat spre nord-vest, urmând să studiez cinci ani de pictură la Universitatea de artă și Design din Cluj-Napoca. În prezent sunt artist emergent, iar practica mea vizuală se conturează în jurul picturii, momentan.
G.B.: În ce măsură consideri că experiența academică ți-a influențat practica artistică? A fost alegerea universității un moment crucial pentru dezvoltarea stilului tău?
M.C.: Da, a fost un moment crucial. Știam despre fenomenul școlii de la Cluj, că este foarte vizibil pe scena internațională a artei contemporane. Așadar, nu a contat că aveam să fac drumuri lungi cu trenul Cluj-Craiova, îmi doream tare mult să obțin o anumită rețetă de pictură, să zic așa. Ah, și trebuie să recunosc…mă îndrăgostisem tare de orașul Cluj-Napoca. Cât despre dezvoltarea stilului, a fost greu să îmi găsesc un stil. Cred că plaja e plină de influențe în facultate (în general), iar profesorii au un mare aport în toată treaba asta, la fel și colegii de atelier. Consider că studentul la arte are nevoie de diversitate, are nevoie să facă reproduceri după marii artiști, are nevoie să meargă la expoziții bune și deloc bune.

G.B.: Privind retrospectiv ți-ai dori să schimbi ceva?
M.C.: Nu mi-am dat interesul prea mult, acesta e singurul lucru pe care l-aș schimba. Deși îmi plăcea să consum istoria artei și mă uitam în fiecare zi la picturi, eu parcă așteptam momentul în care să mă apuc serios de treabă.
G.B.: Tu ai ales pictura sau pictura te-a ales pe tine?
M.C.: Cred că pasiunea pentru frumos a fost din totdeauna. Am crescut la casă, lângă pădure, aveam o curte mare și o grădină de care mama avea grijă în mod temeinic. Eu analizam toate florile și „goangele”, îmi imaginam grădina că este un fel de univers oniric, că florile devin femei frumoase cu rochii voluptoase și colorate. Și bineînțeles că desenam, ca orice copil. Sora mea mai mare desena foarte mult, eram mereu împreună, voiam să fac și eu ce face ea, iar desenatul ajunsese să fie pentru noi cea mai importantă activitate.
După ce mai crescusem, începusem să desenez haine, aveam caiete dictando pline de idei pentru creații vestimentare. Țin minte că până să intru la liceu, asta îmi doream să fiu, creator de design vestimentar.
Mai țin minte și cu câtă hotărâre spuneam că am să fiu artist, neștiind ce înseamnă cu adevărat, bineînțeles. Cred că circumstanțele din viața mea au fost de așa natură încât să nu renunț la dorința de a face artă, indiferent de forma ei. Deci, pot să îți spun că ne-am vrut una pe cealaltă. Sper să nu ne mai certăm sau mai rău, să divorțăm una de alta.
G.B.: Ce mesaj dorești să transmiți prin arta ta? Privitorii ar trebui să înțeleagă ceva despre tine, despre ei, sau mesajul este mai degrabă unul cu caracter personal?
M.C.: Recurg la intuiție și sensibilitate, pentru mine este o călătorie în sine și o să fie o călătorie destul de lungă. Aș lăsa, totuși, câteva cuvinte cheie la care mă gândesc atunci când pictez:
Optimism, formă, culoare, amorf, visare, stare de veghe, viață, moarte, bine, rău, necunoscut, metafizic.
G.B.: În timpul procesului creativ te întrebi cum vor fi lucrările tale interpretate de public?
M.C.: Artistul are o responsabilitate față de privitor, doar că acest gând m-ar inhiba în procesul creativ. Atunci sunt preocupată de tehnica și dezvoltarea abilității de a picta și la ceea ce simt sau vreau să exprim, fără a mă gândi la interpretările publicului. Până atunci trebuie să fii doar tu și lucrarea de artă. Când așez lucrările împreună, finalizate sau nu, atunci mă gândesc la asta.


G.B.: Adaugi adesea figuri bizare sau ființe imaginare în lucrările tale. Care este semnificația lor și cum se integrează acestea în lumea pe care o creezi?
M.C.: Acuarela mi-a deschis drumul către aceste ființe imaginare, eram în anul trei de licență. Era un joc spontan pentru mine, exploram acuarela și îmi antrenam creativitatea.
Mai târziu, figura animalieră ajunge să domine terenul aproape în fiecare pictură dar ca un intrus. Ce caută la fereastră? Ce caută după vază? Ce caută pe mână? Nu este, oare, ceva de care fugi, vreo frică? Poate ești chiar tu, metamorfozat și într-o continuă stare de veghe.
G.B.: Ce rol joacă emoțiile și stările interioare în creația ta? În ce mod le transmiți prin pictură?
M.C.: Depinde ce pictez. Unele dintre portretele pe care le-am făcut sunt cele mai încărcate de emoții, de aceea le pictez rar. În timpul procesului încerc să am grijă de persoanele pe care le fac, pentru că sunt persoane la care țin foarte mult.
G.B.: Artistul contemporan dispune de un număr nelimitat de medii din care poate alege. Pentru tine, pictura în ulei pare să fie mediul fundamental în care alegi să te exprimi. De ce?
M.C.: Toate mediile de pictură sunt speciale în felul lor, dar depinde de pictor cum le manipulează. Am început să pictez prima dată în ulei tocmai când am început facultatea, adică în 2018, de atunci nu m-am mai despărțit de culorile în ulei, cred că pentru felul spontan prin care pot crea anumite efecte opace sau transparente. Pictura în ulei e alunecoasă și misterioasă, nu știi până unde ajungi cu ea. Dar îmi place și mirosul, pentru că îmi amintește de mine în relație cu pictura, de atelierul facultății din parcul central, de acel nou început din viața mea de care îmi amintesc cu drag și dor. Am declinări și către teritoriul acuarelei, pictura în acuarelă nu are greutate, iar figurile animaliere îmi ies mai delicate.

G.B.: Unde începe conceptul unei noi lucrări, de la idee sau sursă de inspirație până la finalizarea lucrării?
M.C.: Atunci când vreau să încep o lucrare nouă, îmi iau inspirația de la celelalte lucrări ale mele, de cele mai multe ori. Și e bine așa, se crează o legătură armonioasă între ele, iar eu mă simt mai stabilă. În facultate îmi era greu să mențin un așa ritm.
G.B.: Când știi că ai terminat o lucrare?
M.C.: Nu mă mulțumesc prea ușor când e vorba de lucrările mele. Asta nu e nici bine, nici rău. Intuitiv, îmi dau seama care sunt gata și care nu. Sunt picturi pe care le abandonez un timp ca să le pot vedea altădată cu alți ochi, pentru că știu că le mai lipsește ceva și nu vreau să insist asupra lor dacă în momentul acela nu am ce sa le ofer. Încep alte lucrări până atunci, apoi revin la ele. Mă mai ajută să fiu departe de ele, fizic. Înainte să merg într-o scurtă sau lungă călătorie, le fac poze și le analizez când sunt în tren sau avion, mai beau o cafea, îmi mai vine o idee.
G.B.: Cum îți găsești inspirația atunci când te confrunți cu blocaje creative?
M.C.: Am învățat să nu mă mai forțez să pictez dacă nu simt să o fac. Din punctul meu de vedere, perioada aceea blocată e una semnificativă, e ok să le mai avem, dar nu perioade foarte lungi. Inspirația poate să apară cu o forță incredibilă după un blocaj, însă eu ca să mi-o găsesc, aleg să merg la o expoziție sau să petrec câteva ore într-un muzeu de artă, trecând prin filtrul istoriei mă ajută tare mult. Deasemenea, călătoriile îmi încarcă foarte mult bateriile, mai ales dacă am petrecut timp prețios și dedicat documentării.
G.B.: Care sunt planurile/opțiunile tale pentru viitor în ceea ce privește cariera artistică? Lucrezi la vreun proiect specific în acest moment?
M.C.: Prezentul dictează viitorul, așa că, ceea ce contează pentru mine acum este să-mi văd de treaba mea din atelier. În prezent pregătesc o serie nouă de lucrări pentru un Solo Show care va avea loc la Galeria Himera din Timișoara.


