Matei Emanuel este un artist vizual emergent care studiază și lucrează în București. Practica lui artistică presupune formularea unor ironii sociale prin intermediul unor obiecte realizate din materiale si tehnici variate. Artistul mizează pe introducerea unor lucrări cu estetică de produs în serie într-o lume a artei în care valorile și așteptările sofisticate discreditează aprecierea unei atitudini comice. În luna septembrie, Matei și-a continuat demersul artistic de surprindere firească a cotidianului început anul trecut în rezidență. Întors în „atelierul de cioplitorie” din fata porții, aprecierea senzorialitătii pietrei pe parcursul a două ediții de rezidență nu a însemnat doar recunoașterea atributelor tactile și cromatice ale pietrei, ci și recunoașterea calităților ei sonore din timpul prelucrării.

Anul acesta lucrările lui Matei Emanuel au putut fi văzute în diverse expoziții organizate în București și în țară dintre care amintim: “Mulberries and Elderflower”, Pharmakon, București, 2024; “Les fleurs du mal” Muzeul de Artă Constanța, Constanța, 2024; “Squeeze your eyes”, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, Bistrița, 2024; “Should you let me cross the border?”, 1 Metru Pătrat de Artă, Eforie Sud, 2024; “A heap of broken images”, Leilei Gallery, București, 2024; RAD fair 2024, reprezentat de Galeria Catinca Tăbăcaru și de Galeria Cazul 101, București, 2024; „Garden of Forking Paths”, Sector 1 Gallery, București, 2024; „Cei noi / Graduate Curated”, Muzeul de Artă Recentă, București, 2024; „Proud to be a Human Animal”, Cazul 101, București 2024;

Aceste șapte întrebări au fost concepute pentru a scoate la suprafață modurile în care interacțiunile cu mediul natural și cu localnicii unei comunități rurale au influențat creația și perspectivele interdisciplinare ale unui tânăr artist participant în cadrul Rezidenței de Artă și Antropologie din Luncavița (Tulcea).

Dana Pârvulescu: Spune-mi câteva cuvinte despre tine, practica ta artistică și procesul tău artistic din rezidență.

Matei Emanuel: Sunt artist vizual și îmi desfășor activitatea în București. Practica mea artistică presupune formularea unor ironii sociale prin intermediul unor obiecte realizate din materiale și tehnici variate. Eu mizez  pe introducerea unor lucrări cu estetică de produs în serie într-o lume a artei în care valorile și așteptările sofisticate discreditează aprecierea unei atitudini comice.

D.P.: Care au fost așteptările tale înainte de a începe rezidența și cum s-au schimbat ele pe parcurs?

M.E.: Participând și la prima ediție a rezidenței, aveam o oarecare idee despre dinamica proiectului și despre ce îmi doream să realizez în perioada respectivă. Acest lucru m-a ajutat mult în procesul artistic. Cunoscând deja elementele cheie nu am fost luat prin surprindere, ci am reușit să aprofundez anumite particularități legate de viața în Luncavița și totodată să duc până la capăt procesul meticulos de producție al unei lucrări din piatră.

D.P.: Ce impact a avut comunitatea locală asupra artei tale? Ai interacționat cu localnicii sau ai integrat elemente din proximitatea lor cotidiană în lucrările tale?

M.E.: Am interacționat cu localnicii și am experimentat diverse activități specifice locului împreună cu aceștia, dar fără a integra în mod direct aceste aspecte în lucrarea mea. Totuși, sculptura pe care am realizat-o în cadrul rezidenței este inspirată de atitudinea față de animale pe care am putut să o observ la unii localnici. Costică, cocoșul din curtea rezidenței, este subiectul acestei lucrări deoarece trăiește liber de amenințarea că cineva se va gândi la gustul cărnii lui și îmbătrânește alături de companioanele sale din grădină fără a fi privit ca o resursă.

D.P.: Ce ai învățat din interacțiunile cu flora și fauna Dobrogei? Există vreo poveste sau întâmplare care te-a marcat și pe care ai transpus-o în lucrările tale?

M.E.: În rezidența din anul 2023 am rămas cu impresia că odată cu distrugerea bălții din Luncavița prin îndiguirea Dunării a luat sfârșit și activitatea pescuitului, practicată până atunci de către majoritatea localnicilor. Anul acesta am explorat mai mult acest fenomen și am ajuns la concluzia că, deși efectele secării bălții au fost devastatoare în privința abundenței peștilor, activitatea pescuitului este încă prezentă în rândul localnicilor. Împreună cu unul dintre vecini am înfruntat drumurile neprietenoase pentru a ajunge la locurile de pescuit cunoscute de acesta și, chiar dacă rezultatele nu au fost pe măsura eforturilor noastre, am rămas hotărât să mă întorc pe malul Dunării cât de curând.

D.P.: Care este sursa interesului tău pentru proiectele interdisciplinare?

M.E.: În practica mea artistică abordez adesea subiecte politice și sociale, iar acest lucru aduce de la sine interesul meu pentru interdisciplinaritate. Prin proximitatea cu diferiți antropologi, proiectul de față m-a ajutat să mă apropii mai mult și să înțeleg procesul de gândire al acestora.

D.P.: Cum ți-a schimbat această experiență perspectiva asupra rolului artistului într-un spațiu rural?

M.E.: Această experiență mi-a demonstrat faptul că, deși fenomenul cultural este puțin prezent în spațiul rural, oamenii din aceste comunități sunt dornici să descopere și să înțeleagă arta contemporană. 

D.P.: Cum te vei folosi de experiențele din rezidență în viitoarele tale proiecte artistice?

M.E.: În viitoarele proiecte artistice doresc să abordez teme legate de atitudinea de stăpânire a naturii și a universului încă prezentă în societatea contemporană. Astfel, fenomenul de îndiguire a Dunării, împreună cu efectele observate în cadrul rezidenței din Luncavița vor reprezenta exemple relevante pentru demersul meu artistic.

D.P.: Ce planuri ai pentru toamna asta? Urmează să te vedem pe undeva și dacă da, unde?

M.E.: În prezent, principala mea preocupare este realizarea proiectului de disertație pe care îl voi susține la finalul acestui an universitar.

Cover photo: Matei Emanuel. Credit imagine: Matei Rădulescu.