Artistul emergent Codruț Zele (n. 1994, Negrești) a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj- Napoca, licență și masterat, cu specializare în sculptură. Interviul cartografiază parcursul său artistic, pornind de la primele sale interacțiuni cu arta, continuând cu experiența academică, tranziția de la sculptură la pictură, sursele sale de inspirație, și încheind cu planuri de viitor. În prezent, artistul Codruț Zele activează în Cluj-Napoca.

Angela Izvercian: Povestește-ne, te rog, despre primele tale interacțiuni cu arta. Care a fost contextul în care ai ales să te dedici unui parcurs artistic?

Codruț Zele: Primele mele conexiuni cu arta îmi sunt dragi și le amintesc cu nostalgie, deoarece s-au întâmplat la o vârstă fragedă. Îmi aduc aminte cum, încă fiind mic, refuzam cărțile de colorat obișnuite pentru copii și le ceream părinților caiete goale și creioane colorate pentru a le umple cu linii și forme pe care le inventam singur. Cred că atunci s-a produs primul meu act creativ, un moment care a marcat începutul unei pasiuni pentru artă.

Tot în copilărie, la începutul anilor 2000, am descoperit arta stradală și subcultura graffiti. M-am simțit imediat atras de acea formă de exprimare, iar în scurt timp am pus la cale primul meu proiect de artă stradală. Zis și făcut, am început să umplu pereții camerei mele cu desene și scrisuri, pe ascuns, desigur. Așa era esența graffiti-ului: să faci ceva ilegal, repede și fără a fi observat. După o săptămână, mama mea a descoperit „opera” mea murală, iar reacția ei a fost cu totul neașteptată. În loc să mă pedepsească, mi-a propus să continui să explorez această pasiune. Împreună cu primul meu mentor și profesor, Saitos Iosif, a decis să mă înscriu la Liceul de Artă din Baia Mare pentru a mă pregăti mai serios și a susține examenul de admitere.
Această experiență a fost momentul care a consolidat pasiunea mea pentru artă, iar sprijinul pe care l-am primit din partea părinților și al profesorilor m-a ajutat să îmi urmez drumul de a deveni artist.

A.I.: Ai absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj- Napoca, licență și masterat, cu specializare în sculptură. O perioadă de timp ai predat la Universitatea di Belle Arti din Bari, Italia. În ce măsură experiența academică te-a ajutat în evoluția artistică și mai ales în dezvoltarea unui stil personal?

C.Z.: Am absolvit secția de sculptură la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, atât la licență, cât și la masterat, și pot spune că experiența academică a jucat un rol esențial în evoluția mea artistică. Deși am realizat destul de târziu că pictura este vocația mea, iar în perioada studenției obișnuiam să pictez pe lângă temele impuse de școală, mediul academic mi-a oferit oportunități valoroase pentru a mă descoperi ca artist.
Unul dintre aspectele cele mai importante ale educației academice a fost întâlnirea cu profesori și colegi care au avut un impact semnificativ asupra formării mele. De la profesori care mi-au oferit atât informații teoretice despre stilurile care mi s-ar potrivi, cât și corecturi drastice ale studiilor după figura umană și natura, am învățat să mă autodepășesc constant. În plus, mediul universitar mi-a permis să cunosc oameni din diverse colțuri ale lumii, unii consumatori de artă, alții practicanți, iar aceste interacțiuni au fost esențiale în dezvoltarea mea profesională și personală.
În ceea ce privește dezvoltarea unui stil personal, educația artistică mi-a oferit nu doar informații tehnice, ci și un cadru în care am avut timp să experimentez, să greșesc și să învăț din aceste greșeli. Este imposibil să te formezi ca artist doar pe bază de talent; educația te învață să îți disciplinezi munca și să îți construiești fundamentul tehnic, care este esențial pentru a-ți exprima viziunea proprie.

A.I.: Mai este relevantă experiența academică?

C.Z.: Cred că experiența academică este încă foarte relevantă în contextul actual, chiar dacă în unele cazuri pare că arta poate fi creată în afara unui cadru formal. Educația te ajută să înțelegi istoria și teoria artei, să îți rafinezi tehnicile și, mai ales, îți oferă un spațiu sigur în care să îți construiești cariera artistică. În plus, profesorii și colegii devin parte dintr-o rețea de suport care nu se oprește la ușa școlii. Multe dintre relațiile formate în cadrul universitar continuă în viață artistică, în muzee și galerii, unde discutăm și colaborăm ca artiști și consumatori de artă. De aceea, educația academică este esențială, nu doar pentru formarea tehnică, ci și pentru construirea unei rețele de contacte și înțelegerea contextului artistic contemporan.

A.I.: Cum ai defini practica ta artistică? Ce anume te-a determinat să faci trecerea de la sculptură la pictură?

C.Z.: Practica mea artistică poate fi definită drept o formă de cercetare continuă, în care încerc să explorez și să înțeleg limitele și posibilitățile. Deși am început cu sculptura, în prezent mă concentrez pe pictura tradițională în ulei pe pânză. Aceasta este alegerea mea, deoarece consider că acest mediu îmi permite să experimentez într-un mod mai direct și intim cu formele, culorile și texturile, în timp ce păstrez o legătură puternică cu tradițiile și istoria artei.
Trecerea de la sculptură la pictură a fost un proces gradual. Mediul academic, prin diversitatea sa, mi-a oferit oportunitatea de a interacționa cu mulți artiști și profesori, dar și cu colegi din domenii diferite. Am avut șansa să mă apropii de pictori consacrați și să învăț de la ei, iar sprijinul lor a fost esențial. Acesta a fost, de asemenea, un moment de reflecție personală, în care am realizat că ceea ce îmi aduce mai multă împlinire nu este doar exprimarea tridimensională a sculpturii, ci și puterea imaginii.

În timp ce am învățat de la colegi mai mari și m-am implicat în discuții creative, am înțeles că nu sunt influențat de factori externi, precum așteptările școlii sau ale altora, ci de o chemare interioară de a lucra în pictură. A fost un pas natural și o alegere pe care am făcut-o cu convingere, iar astăzi, pe măsură ce continui să lucrez, realizez că aceasta este direcția pe care vreau să o urmez pe termen lung.

A.I.: Care ar fi avantajele și provocările fiecărui mediu de expresie în procesul creativ?

C.Z.: În procesul meu creativ, atât pictura, cât și sculptura oferă oportunități unice, dar și provocări specifice fiecărui mediu. În pictură, unul dintre avantajele majore este libertatea de a manipula culoarea și lumina. Pictura îmi permite să experimentez cu straturi de culoare, să caut tonuri predominante care să construiască atmosfera lucrării. De asemenea mă pot juca cu texturile pentru a adăuga adâncime și complexitate imaginii, iar tehnica de a picta în straturi îmi oferă posibilitatea de a crea treceri subtile între culori.

Pe de altă parte, sculptura presupune o relație mult mai directă cu materialul și cu spațiul. Un avantaj al sculpturii este faptul că lucrez în trei dimensiuni, ceea ce îmi oferă o libertate totală de a explora forma și volumul. În acest mediu, obiectul devine un pretext pentru a explora dimensiunile fizice ale lucrării, iar privitorul are posibilitatea de a percepe lucrarea din mai multe unghiuri, ceea ce adaugă o dimensiune interactivă procesului de creație. Fie că aleg o formă monolită, compactă, sau o structură mai deschisă, realizată din plăci bidimensionale, sculptura permite explorarea conceptelor de spațiu și echilibru într-un mod foarte direct.

A.I.: Te preocupă reinterpretarea anumitor picturi din istoria artei sau teme consacrate în istoria artei? Cum îți alegi subiectele sau figurile centrale din lucrările tale?

C.Z.: Da, mă preocupă în mod constant reinterpretarea unor lucrări iconice din istoria artei, dar și abordarea unor teme consacrate care au fost deja explorate de marii maeștri. În ceea ce mă privește, procesul de alegere a subiectelor este unul de explorare a ideii și a contextului, înainte de a ajunge la forma finală a lucrării. Totul pornește de la o idee – o viziune care poate fi inspirată dintr-o cercetare a istoriei artei, o anumită temă sau chiar o reacție emoțională la o lucrare existentă.

Un exemplu semnificativ este lucrarea „Grab the fish” inspirată din pictura lui Henri Matisse, „The Cat and the Red Fish”, o pictură ce exprimă bucurie prin tonuri vii și culori vibrante. Gestul simplu al pisicii care prinde peștii din acvariu transmite o idee jucăușă și plină de energie. M-am inspirat din structura compozițională a acestei lucrări, în special din utilizarea culorii galben pentru pisică. Am reinterpretat această idee într-un spațiu metafizic, mai abstract, diferit de interiorul familiar din lucrarea lui Matisse, transformând astfel scena într-un cadru în care realitatea se estompează și lasă loc imaginației.

În multe cazuri, începutul este mai mult intelectual – poate fi o temă sau o figură pe care am întâlnit-o într-un album de artă, într-o expoziție sau chiar într-un context istoric. Apoi urmează un proces mai instinctual: încep să schițez ideea pe hârtie, iar schițele respective sunt, de obicei, o reacție la acea primă impresie. Acest stadiu de „schiță” este în același timp un moment de reflecție, dar și unul de experimentare – pot să transform o figură cunoscută sau un subiect clasic în ceva nou, reinterpretându-l prin prisma unui stil personal sau al unui mesaj contemporan.
De exemplu, pot alege să lucrez cu o temă mitologică pentru că este o temă care a fost profund explorată în istoria artei și care conține un simbolism puternic. Totuși, aleg să o prezint dintr-o perspectivă diferită, aducând-o în contextul prezentului și a limbajului vizual modern.

Un alt exemplu este lucrarea „Tricky Monkey’s”, inspirată de lucrarea pictorului flamand Franz Snyders, „Mischievous Monkeys”. Deși mesajul lucrării rămâne același, și anume reprezentarea actului de furt, am încercat să umanizez personajele prin trăsături faciale și gesturi care să sugereze emoții și intenții mai profunde. Am făcut astfel o paralelă cu înșelăciunea și viclenia din societatea contemporană, accentuând prin expresia personajului principal o stare de alarmare, dat fiind că unul dintre semenii lui încearcă să-i fure un fruct. Această alegere subliniază proverbul românesc „hoțul strigă hoțul”, un dicton popular care scoate în evidență ipocrizia și adevărul din spatele acțiunilor ascunse, dar totodată atrage atenția asupra pericolelor asociate cu comportamentele manipulative.

Figurile centrale din lucrările mele sunt alese în funcție de mesajul pe care doresc să îl transmit. Uneori, aceste figuri sunt inspirate din mitologie sau din iconografie religioasă, fiind elemente cu o semnificație universală. Alteori, îmi aleg subiectele pe baza unei legături mai subtile cu realitatea cotidiană, transformând evenimente sau personaje comune în simboluri puternice. Indiferent de sursa inspirației, ce contează cel mai mult este ca acea figură sau acea temă să fie un vehicul potrivit pentru a exprima un mesaj personal, care poate rezona cu privitorul la nivel emoțional sau intelectual.

În concluzie, procesul meu creativ nu este unul rigid, ci un echilibru între cercetarea istorică și o libertate personală de a regândi și recrea. Alegerea subiectelor și figurilor centrale se face în funcție de nevoia de a explora și a reinterpreta, dar și de dorința de a face legătura între trecut și prezent.

A.I.: În completarea întrebării de mai sus, ce semnificație au aceste teme pentru tine și cum le integrezi în lucrările tale?

C.Z.: Pentru mine, temele pe care le aleg din istoria artei nu sunt doar pretexte pentru a crea, ci puncte de plecare pentru o cercetare vizuală. Aleg subiectele și figurile centrale pe baza interesului meu pentru semnificațiile lor, dar și pentru modul în care au fost abordate de-a lungul istoriei. De multe ori, aceste teme sunt un cadru prin care pot explora tehnici, stiluri și structuri formale. Înțelegerea profundă a unei teme sau a unui subiect, fie că este vorba despre o lucrare renascentistă sau o temă mitologică, mă ajută să stabilesc direcția lucrării.

Integrând aceste teme în lucrările mele, nu mă limitez la o simplă reconstituire a ceea ce a fost deja făcut. Dimpotrivă, încerc să reinterpretez subiectele, să le dau o formă proprie, să explorez felul în care aceste teme pot fi vizualizate și înțelese în contextul contemporan.

O altă lucrare intitulată Femeia de la operă, inspirată din celebra pictură a lui Édouard Manet „ Berthe Morisot cu evantai”, sugerează misterul și misticismul feminin, dar și o subtilă invitație erotică, evidențiată prin privirea enigmatică de după evantai. În această lucrare, am ales să explorez mai profund acea fereastră către dorință, redând detaliul provocator al privirii ascunse, dar revelatoare. Astfel, am realizat și o variantă nud a operei, accentuând în mod clar acest element de mister și atracție, punând în prim-plan gestul care trădează o intenție ascunsă, dar irezistibilă.

În acest sens, alegerea unui subiect este adesea un proces de decizie bazat pe o combinație de factori: relevanța istorică, simbolismul, dar și potențialul lor de a fi integrate într-o formă vizuală inovatoare. Subiectele pe care le selectez sunt adesea interconectate cu cercetarea anterioară, fie că provine dintr-o perioadă artistică specifică, fie dintr-un context mai larg al culturii vizuale. Integrarea acestora în lucrările mele este, astfel, o procedură mai mult analitică, în care fiecare alegere – de la compoziție, la tehnica folosită – este influențată de studiul prealabil al temei, dar și de dorința de a aduce o nouă perspectivă asupra subiectului respectiv.

În concluzie, temele pe care le abordez sunt, pentru mine, o oportunitate de a înțelege mai bine atât istoria artei, cât și cum pot contribui la evoluția acesteia, propunând un punct de vedere personal, dar ancorat într-o tradiție solidă. Fiecare lucrare devine un proces de cercetare și reinterpretare, iar subiectele pe care le aleg devin un punct de legătură între trecut și prezent.

A.I.: Ne poți dezvălui care sunt etapele procesului tău creativ? Ai un anumit ritual? Urmezi un proces strict sau te lași ghidat de intuiție și inspirație?

C.Z.: Procesul meu creativ începe de fiecare dată cu o idee. Fie că lucrez din imaginație sau dintr-o fotografie, primul pas este să desenez schița inițială. Acesta este un moment esențial, pentru că, indiferent de sursa de inspirație, trebuie să îmi clarific în minte structura lucrării. Schițele repetate sunt foarte importante pentru mine, deoarece mă ajută să înțeleg mai bine compoziția și să mă familiarizez cu fiecare element sau personaj pe care îl voi include în lucrare. Acest pas de pregătire mă face să mă simt mai încrezător și mai pregătit înainte de a începe să pictez.

După ce am schițat toate elementele, urmează procesul propriu-zis de pictură. Încep să pictez fiecare detaliu în parte, abordându-l individual, pas cu pas, până când simt că am reușit să realizez fiecare element în mod satisfăcător. Mă concentrez pe fiecare personaj sau obiect din compoziție și mă asigur că toate sunt plasate corect și armonios în peisajul general. Deși am un plan destul de clar în minte, procesul este destul de flexibil și intuitiv. În funcție de cum se dezvoltă lucrarea, pot să mă las ghidat de inspirație și să fac ajustări pe parcurs, pentru că uneori se întâmplă ca lucrarea să mă conducă într-o direcție neașteptată.
Astfel, deși am o abordare structurată, cu etape clare, îmi permit să mă las ghidat de intuiție în momentul respectiv, pentru a adăuga autenticitate fiecărei lucrări.

A.I.: Atmosfera romantică și solitară a interioarelor tale este un alt element definitoriu al practicii artistice. Aceste spații interioare reflectă o stare personală sau sunt, mai degrabă, un comentariu asupra condiției umane în general?

C.Z.: Atmosfera romantică și solitară pe care o creez în compozițiile cu interior reflectă, într-adevăr, o stare personală, dar și o dorință de a sugera un anumit tip de sensibilitate legat de spațiile respective. În aceste lucrări, încerc să transmit nu doar imaginea unui loc, ci și emoția pe care acel loc o trezește în mine. Mă concentrez pe captarea aerului, luminii și atmosferei acelor interioare, fiind mai mult un fel de „oglindire” a ceea ce am simțit acolo, decât o reprezentare pur obiectivă.

Nu este vorba neapărat de un comentariu direct asupra condiției umane, dar aceste spații pot sugera o anumită solitudine sau intimitate, care sunt, în mod inevitabil, legate de experiențe umane universale. Prin modul în care construiesc aceste interioare, încerc să redau o stare de spirit mai degrabă personală, dar care, în final, poate rezona cu privitorul, evocând o atmosferă universală de liniște, melancolie sau introspecție.

A.I.: Lucrările tale par să ghideze privitorul spre introspecție. Ce fel de experiență urmărești să oferi privitorului?

C.Z.: În lucrările mele, mă concentrez pe crearea unui spațiu care nu este doar fizic, ci mai degrabă metafizic – un spațiu care invită la reflecție și introspecție. Elementele precum aerul, lumina sau temperatura nu sunt doar componente fizice ale unui interior, ci metafore pentru o stare subiectivă, pentru o realitate proprie, în care privitorul se poate regăsi. Nu vreau să ofer un simplu loc sau peisaj, ci o viziune subiectivă, o atmosferă care să trezească o emoție sau un gând personal.

A.I.: Ce mesaj urmărești să îi transmiți privirorului și cum ți-ai dori să răspundă privitorul la contactul cu lucrările tale?

C.Z.: Mesajul pe care îl transmit este mai degrabă unul deschis, o invitație la o experiență intimă și reflexivă. Îmi doresc ca privitorul să simtă acea atmosferă delicată și misterioasă a lucrării, să fie inspirat să se conecteze cu propria sa introspecție. Nu mă preocupă atât un mesaj explicit, cât mai mult o deschidere către o experiență personală – o invitație de a „trăi” lucrarea, de a o simți, de a o interpreta într-un mod unic.

Îmi doresc ca răspunsul să fie unul de contemplare, poate chiar de liniște, în care să se regăsească, să reflecteze asupra propriei sale realități. Aș vrea ca privitorul să simtă că lucrarea nu îi oferă doar o imagine, ci o atmosferă, o viziune care îl provoacă să se întrebe, să mediteze, să își regăsească un loc interior. În final, îmi doresc ca întâlnirea cu lucrarea mea să fie o experiență de conexiune personală, mai degrabă decât una didactică sau explicativă.

A.I.: Ce planuri ai pentru viitor? Există proiecte noi sau teme neexplorate pe care vrei să le abordezi în viitorul apropiat?

C.Z.: În viitor, îmi doresc să continui să îmi extind prezența în instituțiile de artă naționale și internaționale, cu scopul de a avea expoziții care să mă pună în legătură cu un public mai larg. Un obiectiv major pe care îl am pentru viitorul apropiat este să organizez o expoziție solo.
Referitor la temele și tehnicile folosite, aș dori să aprofundez compozițiile ce includ personaje, deoarece consider că reprezintă o provocare constantă. Compozitia cu personaje este o temă fascinantă pentru că presupune nu doar provocări tehnice, dar și o oportunitate de a explora mai adânc natura umană și diversele stări ale acesteia.