Autor: Luminița Apostu Toma

În perioada 3 octombrie – 30 noiembrie 2024 galeria Borderline Art Space din Iași a găzduit expoziția Astea nu sunt desene a lui Dumitru Gorzo. În calitate de curator invitat să preiau un proiect aparent enigmatic (inițiativa de a face un Continuous Studio marca Gorzo la Iași, transformată, din lipsa unui spațiu agreat de toate părțile, într-o expoziție obișnuită) am avut surpriza să descopăr un om și un artist care mi-a schimbat mult perspectiva asupra felurilor de a lucra și expune.

Ca să marcăm închiderea expoziției în același ton cu anunțarea ei (amplul interviu din Suplimentul de Cultură din care a ieșit la iveală cufărul cu monștri instituționali), ne-am așezat câteva minute să recapitulăm experiența colaborării neplanificate și a dublei premiere (primul solo show al lui Gorzo la Iași, prima expoziție a sa exclusiv pe hârtie).

Luminița Apostu Toma: Dumitru, cum te-ai simțit după ce expoziția ta de stencil-uri de la Iași a fost gata de arătat publicului?

Dumitru Gorzo: Ca după aproape fiecare expoziție, ciudat. Te simți ca o tentativă, ce fel de tentativă nu e foarte clar. Fiind vorba de lucrări noi, de un proiect nou, nu mă miră. Autorii au și ei nevoie de un timp petrecut cu trăsnăia abia ieșită în lume. Dar tu, Luminița, cum ai trecut prin povestea panotării, a construcției pe care am făcut-o din aproape în aproape?

L.A.T.: A fost exact panotarea la care mă așteptam, deși, sincer, nu știam la ce să mă aștept. Știam că expoziția asta nu avea un plan, singura mea teamă era că nu or să ne ajungă pereții. Mi-am asumat surpriza numărului uriaș de lucrări cu care ai venit în galerie. Înainte de deschidere eu nu am simțit că expoziția era gata, ci mai degrabă că era doar una dintre infinitele posibilități care ar fi funcționat poate la fel de bine dacă mai aveam încă zece galerii și încă tot atâtea zile de montat.

D.G.: Și eu văd expozițiile ca pe niște propuneri asumate dintr-o suită de posibilități care ar putea fi și ele asumate dacă s-ar găsi un timp al lor.

L.A.T.: Cum te-a găsit situația de a vernisa expoziția trei zile la rând, o dată la preview, o dată la vernisaj și apoi încă o dată ad-hoc? Te întreb asta pentru că expoziția ta s-a nimerit în programul Nopții Albe a Galeriilor și a coincis și cu seria de conferințe din proiectul Lumi ale artei organizat de George Pleșu, fapt care a amestecat într-un mod amuzant, dar cumva și obositor, publicul de specialitate cu publicul larg.

D.G.: Am luat-o ca pe o provocare, provocare pentru care eram pregătit. Unul dintre proiectele mele, cel mai amplu, dacă nu și cel mai serios, Continuous Studio, constă în plimbarea atelierului personal prin cât mai multe orașe, unde lucrez între una și șase luni cu ușa deschisă, interacționând cu toate felurile de public, de la copii la pensionari. Pot spune că am parte de multiple niveluri de specializare culturală. Deja am trecut prin șase ediții, ultima făcută împreună cu Lina Țărmure la Bistrița, unde au fost mai bine de zece evenimente în care a trebuit să vorbesc, explic și, într-un fel, să mă caut cu fața spre public.

L.A.T.: Înseamnă că a fost bine așa. Acum îmi vine în minte să te întreb ceva ușor existențial: Cum își trăiește Gorzo, de obicei, propriile expoziții?

D.G.: Nu le prea trăiesc. Expozițiile sunt un mediu de lucru aparte, îndreptat în special spre ceilalți. Eu o șterg repede în atelier, unde mă apuc de altele sau continui.

L.A.T.: Îmi amintesc că am muncit o după-amiază întreagă la un perete, pentru ca a doua zi să dăm jos toate lucrările și să le aranjăm încă o dată, complet diferit. Se întâmplă des să faci asta când montezi expoziții?

D.G.: Mai fac uneori asta. Când ceva pare că se termină, poți fi sigur că revine. Nici o colaborare nu seamănă întru totul cu alta și nici panotările nu se repetă. A fost o operație pe proiect deschis, făcută la patru mâini, din care a rezultat o expoziție, și aș fi curios să aflu prin ce a trecut capul la care erau atașate celelalte două mâini.

L.A.T.: Capul meu adică? (întreb pentru că vorbim de o expoziție cu zeci de capete)

D.G.: Da, capul tău.

L.A.T.: Capul meu a trecut prin multe ruminații curatoriale. Ne asumaserăm într-adevăr că tot set-up-ul va fi dictat de momentum, că nu va fi ceva prețios, că hârtiile se vor curba în timp și că, în primul rând, vrem să ne placă nouă. Lucrările tale veniseră cuminți, împachetate cu grijă, ca să-și revendice câte un loc în fața publicului. Unele au sfârșit decupate sau dezmembrate, chiar ca niște stencil-uri, puse pe perete aproape ostentativ. Zi drept, ție chiar ți-a plăcut?

D.G.: Am să-ți răspund ca popa Susu atunci când a fost întrebat de episcop dacă îl iubește pe Dumnezeu: „Cre’ că da.”

L.A.T.: Ce faci acum cu sutele de stencil-uri rămase în atelier? Am înțeles că ai vrut să-ți dedici lucrului cu hârtia și tehnicii stencil cele câteva luni cât ai lucrat la Astea nu sunt desene. Dar simți că ai explorat destul subiectul? Îl vei relua?

D.G.: Unele stencil-uri vor fi distruse, altele transformate în lucrări noi. Câteva, un număr destul de mic, vor fi bine ascunse și prezentate când le va veni timpul. Am vrut să exploatez această tehnică până la epuizare. Nu s-a întâmplat asta, așa că o să mai revin la ea.

L.A.T.: Dar la Iași ai să revii?

D.G.: Precis.

—

Expoziția Dumitru Gorzo: Astea nu sunt desene a avut loc la galeria Borderline Art Space din Iași în perioada 3 octombrie – 30 noiembrie 2024, curatoriată de Luminița Apostu Toma