Interviu realizat de Mihai TOTH

Mirela Stoeac-Vlăduți este o prezență pe scena de artă contemporană cu un traseu dinamic, având un background în filozofie, un master în istoria artei și care pornește din arealul jurnalistic, culminând apoi prin a se dedica exclusiv artei contemporane prin susținerea artiștilor și prin propulsarea unui șir continuu de proiecte care completează substanțial discursul scenei de artă atât local, național, cât și la nivel internațional prin deschiderea și inițierea de colaborări cu diverse entități cultural-artistice. Mirela Stoeac-Vlăduți este curator, manager cultural al Asociației META Spațiu și co-fondatoare a spațiului de artă contemporană MV sci-art, un loc destinat intersecției dintre artă și știință, amplasat la parterul căminelor MV din cadrul Universității Politehnica Timișoara.

Mihai Toth: Luând în considerare implicările tale diverse pe scena de artă contemporană, care sunt principalele roluri în care te regăsești în contextul activității tale?

Mirela Stoeac-Vlăduți: Ai intuit foarte bine că scena pe care mă desfășor îmi oferă posibilitatea de a mă regăsi în diverse roluri, în funcție de necesitățile organizației noastre, META Spațiu. Primul, și cel mai important aș zice, este cel de inițiator, de persoană care se află mereu în slujba unei idei, a unui concept, a unei perspective care se cere analizată, privită, gândită. Iar aceste idei vin tocmai din interacțiunea cu arta și artiștii, este ceea ce se numește surprinderea estetică.

Din această surprindere se nasc nevoi, iar nevoia de a împărtăși cu alții, cu publicul, cu iubitorii de artă, de cultură, se traduce în expoziții. De aici, rolul numărul doi. Cel de manager cultural, de organizator de evenimente de artă contemporană. Iar acest rol se dovedește, de cele mai multe ori, și cel mai ingrat. Pentru că intrăm în sfera finanțărilor, a bugetelor subdimensionate nevoilor reale, a pregătirii fiecărui element pentru a asigura reușita proiectului.

Am lăsat la urmă ce e mai frumos. Cel de curator sau, uneori, de mediator între public și artă, între artist și spațiul de galerie, între obiectul artistic și textul scris, între simbol și semnificație. Este rolul care îmi oferă cele mai mari satisfacții profesionale și personale, care îmi conferă cel mai mare confort, însă nu aș putea să îl “joc” cu atât de multă libertate, dacă nu aș deține și rolurile unu și doi. Este, deci, un privilegiu pe care mi l-am creat, de care mă bucur și pentru care muncesc exact cât pentru trei roluri (a se citi “joburi”).

M.T.: Ai putea enumera pe scurt pașii pe care i-ai urmat de-a lungul timpului pentru poziția în care te afli astăzi, respectiv curator, manager și antreprenor cultural? Ce anume consideri că implică o astfel de poziție? Dacă ar fi să alegi, cu care din cele trei posturi rezonezi mai mult sau consideri că fiecare dintre acestea se completează?

M.S.V.: Neavând “o rețetă” sau un parcurs predefinit, așa cum se întâmplă în cadru instituționalizat, cred că pașii urmați au fost cei specifici sectorului independent. Am început în 2014, alături de artista franceză Josépha Blanchet, aventura META spațială, și continuăm și astăzi tot împreună, dar într-o formulă mai extinsă (Loredana Nedelcu, Dan Stoeac, Olga Torok, Cristi Vicol, Marina Paladi, Benjamin Bledea, Miruna Ciura ș.a.) din care fac parte și alți colegi minunați, profesioniști fără de care nu am reuși să realizăm tot ceea ce avem de făcut. Am pornit la drum cu idei, cu resursele proprii de care am dispus fiecare dintre noi, atât profesional, cât și financiar și blindate cu multă răbdare și perseverență, care au rămas la fundația organizației noastre.

De asemenea, un pas important a fost înregistrarea juridică a organizației în anul 2016, care ne-a permis accesarea fondurilor pentru desfășurarea unor proiecte de anvergură. Poziția pe care o am acum, așa cum spuneam și mai devreme, este una creată ca urmare a unui cumul de roluri pe care mi le-am asumat și pe care le-am conturat, fără vreo rețetă prestabilită. Aș zice, mai degrabă, în opoziție cu. În opoziție cu funcțiile publice în care ești numit sau în care câștigi un concurs care ți-este oferit cu dedicație. Acesta a fost mereu pentru mine un model de “așa nu”. Și pentru că nu am identificat o poziție de “așa da” cu care să mă simt compatibilă, mi-am oferit posibilitatea unui traseu propriu și personal, într-un domeniu care este, prin excelență, democratic și meritocratic, chiar și în afara, sau mai ales în afara establishment-ului.

M.T.: Care a fost primul moment sau factor care te-a impulsionat la început de drum să îmbrățișezi un traseu pe scena de artă contemporană?

M.S.V.: Povestea este una destul de lungă și ține, desigur, și de influențele din sfera personală. Însă, pe foarte scurt, ține de educația culturală de care am avut parte din copilărie și pentru care le sunt recunoscătoare mamei și bunicii mele. Am știut, foarte clar și destul de timpuriu, că sunt atrasă de estetică, de literatură și de filosofie. Și de artă. Dar din această perspectivă și anume a înțelegerii ei, a decriptării sensului, nu de a o crea. Și, în continuare, nu am nicio ambiție în această direcție, nicio frustrare sau handicap în sensul de fi artistă vizuală. Iar acest lucru cred că îmi conferă un foarte mare echilibru în relațiile profesionale cu artiștii, în crearea expozițiilor, întrucât singura mea dorință este de a promova arta lor, de a o pune în valoare cât mai bine, de a o populariza la o scară cât mai mare, de a descoperi talentul, erudiția și unicitatea și de a le ajuta să fie apreciate la justa valoare. Că tot a venit vorba de justețe, îmi amintesc că, în clasele gimnaziale și chiar în primii ani de liceu, mă gândeam că o carieră de avocat mi s-ar potrivi, deoarece aveam un simț accentuat al dreptății, ca mulți dintre copiii de vârsta aceea aș presupune. Însă când am înțeles că, de fapt, justiția e tot un sistem – lucru de care am avut mereu o aversiune – am renunțat la aceea idee și m-am îndreptat spre domeniul cultural, în care paleta de tonuri este mult mai amplă, în care perspectivele sunt mult mai largi, iar adevărul și dreptatea pot fi, etimologic vorbind, la poli opuși. […]*

*Interviul poate fi citit în integralitate în primul număr tipărit al revistei Empower Artists disponibil spre achiziție online aici sau fizic în librăriile Cărturești din toată țara și în librăria La Două Bufnițe din Timișoara și la galeria de artă contemporană META Spațiu.

Cover photo: Mirela Stoeac- Vlăduți. Credit imagine: Amalia Gaiță.