În perioada 9 septembrie – 9 noiembrie 2026, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, găzduiește în Sala de Artă Contemporană expoziția grupului artistic Grădina Ideilor – Rewilding. Curatoriată de muzeografa Nicoleta Popa Grigore, expoziția aduce împreună șase artiste: Chob, Ioana-Teodora Duță, Oana Mazarache, Maia Ștefana Oprea, Oana Tudose, Ramona Șlug.
Vernisajul expoziției va aveo loc miercuri, 9 septembrie 2026, de la ora 16:00.
„Grădina Ideilor propune expoziția colectivă REWILDING, o întâlnire între șase artiste și un teritoriu în care natura este privită ca spațiu al memoriei, al transformării și al interdependenței.
În Munții Făgăraș, locul în care Grădina Ideilor își desfășoară activitatea, rewilding-ul este deja o realitate: zimbrul a fost reintrodus în habitatul său natural, în timp ce specii precum aspretele, dependent de ecosistemul râului Vâlsan, rămân extrem de vulnerabile. Teritoriul păstrează, de asemenea, o biodiversitate remarcabilă de plante, mamifere, păsări și nevertebrate protejate.
Într-un context global preocupat de restaurarea ecosistemelor și refacerea biodiversității, rewilding-ul nu este înțeles ca o întoarcere la o natură idealizată, ci ca recuperare a unor relații și procese care permit lumii vii să continue, să se transforme și să își regăsească echilibrul.
Lucrările prezentate pornesc de aici, fără a ilustra însă un discurs ecologic. Prin limbaje și materiale diferite, ele construiesc un teritoriu comun în care apar animalul și habitatul, cuibul și arborele, pământul și vegetația, dispariția și revenirea, memoria și posibilitatea regenerării. De la „Dramă de pădure” și „Maeștrii naturii”, la „Puls subteran”, „Peisajul își amintește”, „Specie fără habitat”, „Cuibul” și „Amuleta reîntoarcerii”, lucrările propun perspective distincte asupra unei întrebări comune: ce rămâne și ce poate reveni atunci când naturii îi este redat spațiul?
Pictura, instalația, sculptura și textilele, formele figurative, simbolice sau sugestive nu caută o unitate formală, ci construiesc un spațiu al întâlnirii, în care diferențele dintre lucrări devin parte din sensul ansamblului.
Privitorul este invitat să participe la această întâlnire fără răspunsuri definitive. Unele lucrări pot fi citite, altele mai degrabă simțite. Între imagine, materie și memorie se deschide o comunicare discretă cu ceea ce există dincolo de privirea umană.
REWILDING devine astfel nu doar o temă, ci o invitație la schimbarea perspectivei: de la natură ca decor către natură ca partener de existență.” (text expozițional)
Grădina Ideilor este un demers inițiat de artista Maia-Ștefana Oprea.