Expoziția Auto-Portret. Nicolae Comănescu se deschide sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 18:00, la Casa Maria Lahovary, transformând spațiul de pe Calea Dorobanți 39 într-un cadru de reflecție asupra identității artistului ca practică, gest și construcție continuă. Expoziția, realizată de MARe / Muzeul de Artă Recentă în parteneriat cu Galeria H’art și Spațiul de Artă Contemporană (SAC), reunește lucrări semnate de Nicolae Comănescu și propune o incursiune în autoportret ca teritoriu instabil, traversat de memorie, acumulare și rescriere. Curatoriată de Charles Moore, cu asistența curatorială a Elenei Est, expoziția activează un dialog între imaginea de sine și stratificările sale culturale și biografice, într-un parcurs vizual care reconfigurează ideea de prezență artistică.

„La 25 de ani de la sfârșirea grupării Rostopasca (1997-2001), Nicolae Comănescu (membru co-fondator) abordează un moment istoric care a consacrat gruparea prin acțiunea-maraton Non Stop Painting din 1998. Aflat în atelierul propriu, Comănescu reia, individual, într-o cheie ironizatoare, tema portretului şi stârneşte printr-o reacție în lanț, participarea a sute de apropiați, cunoștințe și persoane din lumea artei într-o acțiune performativă. În zilele de 2 și 3 noiembrie, în intervalul 12:00-00:00, artistul a propus o schimbare de paradigmă în psihologia receptării portretului – subiectivitatea fiind un demers de identificare inevitabil cu propriul Eu. Portretele sunt intitulate „374 de ecografii dezbrăcate”, iar materialul cu care Comănescu operează este haina, un element antagonic „dezbrăcării”, dar care, în viziunea lui, poartă semnificația unei devoalări mai complexe de sens: „un bagaj de informație metafizică, imprevizibilă, surprinzătoare” (Nicolae Comănescu în revista ArteVezi, 2004).

„Autoportretul poziționează portretistica ca acumulare mai degrabă decât ca reprezentare. Prin sute de întâlniri cu ceilalți, Nicolae Comănescu construiește o imagine dispersatǎ a sinelui care se formează în timp. Feluri/figuri se dizolvă în suprafețe stratificate, alcătuite din materiale textile, suporturi găsite și câmpuri dense de vopsea, fiecare lucrare acumulând o urmă a unei întâlniri. Un portret și un fragment formează un autoportret colectiv și o arhivǎ socialǎ modelatǎ de timp și prezență. Aici, identitatea nu este singulară, dependentă de context, ci se extinde printr-o imagine în evoluție mai degrabă decât să se rezolve într-una singură. (…) Lucrările rezistă narațiunilor singulare, conservând în schimb multiple realități, adesea contradictorii, în tensiune. Politicul și banalul coexistă, fiind încorporate în același câmp material. Afirmându-se într-un peisaj în continuă schimbare al României de la sfârșitul secolului XX, Comănescu a dezvoltat o practică adaptată la contradicție.

(…) Această tensiune persistă în Autoportret, unde acumularea funcționează atât ca metodă de ancorare, cât și ca mijloc de evadare. Lucrările sunt dense, adesea copleșitoare prin prezența lor materială, dar rezistă închiderii. Nu există o imagine finală, nicio declarație definitivă de identitate. În schimb, expoziția propune o înțelegere diferită a eului, nu ca o entitate coerentă sau singulară, ci ca ceva format prin relație și timp.”— Charles Moore / Curator

„Comănescu privește tema ‘oglindirii pictorului în portret’, atât de dezbătută în istoria artei, printr-o răsturnare de clișeu, atât din punct de vedere al mizanscenei, cât și din cel al instrumentelor folosite, subiectul devenind parte dintr-un ‘program complex de autoreferențialitate cu multiple înfățișări’. În final, Comănescu își realizează, ca un trickster, autoportretul în timp ce modelul ‘pozează’. — Elena Est / Asistent curator”