empower-long-logo-final

OPEN CALL: Rezidență artistică 110. Formare și mentorat în practicile curatoriale.

Asociația Galeria Artep lansează în 2023 două rezidențe artistice dedicate curatoriatului și provocărilor cu care se confruntă tinerii care activează în domeniul artelor vizuale și care vor să aprofundeze această temă.

Rezidența artistică 110 este un demers dedicat dezvoltării artelor cu predilecție în zona Moldovei. Această primă ediție derulată în 2023 se axează pe curatoriatul artistic și vizează dezvoltarea competențelor specifice la tinerii preocupați de acest domeniu.

Tinerii curatori sau artiști vizuali interesați de curatoriat se pot înscrie la două cursuri intensive, derulate la Iași de curatoarele Larisa Oancea (Veneția) și Berit Fischer (Berlin), respectiv:

  • Noțiunea de montaj în practicile interdisciplinare de cercetare” cu Larisa Oancea, 26-28 mai 2023. Înscrieri până pe 5 mai AICI.
  • Towards a Post-Representational Practice” cu Berit Fischer, 8-10 iulie 2023 (curs derulat în limba engleză). Înscrieri până pe 10 iunie AICI.

La fiecare sesiune de training informal pot participa maximum 10 persoane. Cursurile vor fi urmate de sesiuni de mentorat derulate online în perioada iulie-septembrie 2023.
Participanții vor fi selectați pe baza aplicației personale de o comisie dedicată.

Larisa Oancea este istoric de artă și cercetător independent. Din 2016 locuiește la Veneția, unde colaborează cu numeroase instituții de cultură. Este doctor în istoria și teoria artei (Universitatea Națională de Arte din București) cu o teză despre influențele artei renascentiste asupra cinematografiei europene, de la Serghei Eisenstein la Peter Greenaway și Lech Majewski.
Formată atât ca istoric de artă, cât și ca antropolog, Larisa s-a dedicat constant cercetării dialogului dintre pictură și film, precum și relației dintre cinematografie și antropologie.
Este autoarea cărții „Nancy Spanier. The Arc of a Dancing Life” – o monografie despre coreografa și artista performativă Nancy Spanier, publicată de Performance Inventions în decembrie 2021.
În ultimii ani a lucrat ca: cercetător la Siam’s Guy Books, Yogurt Magazine și Performance Inventions; asistent muzeal la Fondazione Prada, Triennale di Milano, Biennale di Venezia, Fondazione Pino Pascali; curator a numeroase expoziții și sesiuni tematice de film.
În prezent colaborează cu Pavilionul României și Pavilionul Germaniei la Bienala de la Veneția, iar din 2021 este studio manager și cercetător în cadrul colecției private de cărți de artist Tiane Doan na Champassak.

Larisa Oancea va fi prezentă la Iași în rezidență artistică în perioada 21-31 mai, timp în care va intra în contact cu viața artistică din regiune și va derula atelierul special dezvoltat cu acest prilej.

Berit Fischer este un profesionist transdisciplinar cultural: curator, savant, artist, scriitor și editor. Lucrează la nivel internațional din 1999. A locuit în New York și Londra (1997–2009), iar acum lucrează din Berlin. Deține un doctorat de la Winchester School of Art/Southampton University, Marea Britanie.
În practica sa și în cercetare, se concentrează pe formarea cunoștințelor experiențiale și pe practica post-reprezentațională, pedagogiile socio-ecologice, practicile urbane și spațiale critice.
Inspirată de pedagogiile feministe și radicale, de tehnicile de ascultare activă și comunicare corporală, Berit caută activ să medieze întâlnirile afective, zonele de acțiune și de intervenție pentru implicarea și analiza critică, și este preocupată de învățare ecosistemică, și ecologia durabilă a comunității planetare a vieții.
În 2016, a fondat Radical Empathy Lab, un laborator de cercetare socio-ecologică nomad pentru formarea cunoașterii experiențiale. Este fondatoarea și curatoarea Festivalului (Re-)Gaining Ecological Futures de la Floating University, Berlin.

Berit Fischer va fi prezentă la Iași în rezidență artistică în perioada 7-16 iulie, timp în care se va familiariza cu peisajul local și național și va derula atelierul special dezvoltat cu acest prilej.

Din 2018, Galeria Artep aduce publicului ieșean, cu predilecție, cei mai apreciați artiști vizuali români, în instalații de pictură, sculptură și fotografie coordonate de curatori pasionați, instalații corelate cu film de autor, cercetare și o abordare convergentă asupra domeniului. Galeria Artep a propus publicului ieșean o serie impresionantă de artiști vizuali, precum: Felix Aftene (2018, 2020) Ștefan Câlția (2019, 2020, 2021, 2022), Virgil Scripcariu (2019), Mark Verlan și Ghenadie Popescu (2020), Matei Bejenaru (2021), Nicu Ilfoveanu (2021), Claudiu Ciobanu (2022, 2023 la ICR Viena), Miruna Radovici (2022), Sorin Ilfoveanu (2022/2023).

Organizator: Asociația Galeria Artep

Proiect cultural co-finanțat de: Administrația Fondului Cultural Național

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Leave a comment

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei