În expoziția artistului Bogdan Vlăduță ,”Întunericul din albul luminii”, deschisă la Relicvar Art Space, asistăm la o fascinantă explorare a relației subtile dintre sacru și profan, dintre tradiție și contemporaneitate.
Despre selecția de lucrări reunite în expoziție, artistul Bogdan Vlăduță mărturisește: “Lumânările sunt aștri pomenilor. Ele luminează bucățile de mâncare sfințite. Dar, ochii mei au vazut cum unei femei purtându-și lumânarea în fața altarului, albul lumânării i-a aprins părul într-o văpaie, atunci când rugăciunea spunea “trupul Tău, Doamne, foc este care aprinde pe cel necuvios, când se împărtășește!”
Scurtele mele aserțiuni sunt oglindite în picturile “Carțile Vechi 2” și “Casa pomană” unde câteva lumânări ard, ca în cazul ofrandelor pe care le sfințește părintele, pe masa din fața altarului.
Intâmplarea cu părul arzând al femeii m-a avertizat că lumina purtată de candidul bețigaș frumos mirositor și de ceară galbenă, se poate face slujitor al asprimii Cerului, judecând scurt și prompt pe cel care se apropie fără cuviință de darurile Domnului.
Prin urmare, flacăra lumânării poartă lumina dar și amendează, făcându-se purtătoare a unui dublu înțeles, contradictoriu și bine asumat simbolic. Lumina nu este doar sursa beatitudinii dar și prilej al dojanei Creatorului.
Un alt exemplu trăit de mine vine din marea biserică a Sfintei Înțelepciuni a Constantinopolului unde frapantă este deschiderea cercului prin care cupola cuprinde corpul uriaș al naosului, un rotund stricat, ca desenat de un compas defect, tremurând marginile.
Felul curent în care imaginăm desăvarșirea Lui Dumnezeu tinde să închidă cercul într-un mod înalt, neîntrerupt și fără abateri. Sfera și cubul, geometriile pure care se compun fără rest, întruchipează, printr-o deplinătate matematică a formei, lumea Lui Dumnezeu.
Poezia și pictura, exprimă bine teologicul, semantica sfinților, viața și semnalmentele Împărăției. Însă felul în care poemele sau icoanele o fac poate părea o îndepărtare de la acuratețea ca de oglindă a felului în care realitatea se reflectă în luciul catoptric. Ne poate părea ca o expresie neîmplinită sau o abatere de la ficțiunea gândului nostru despre cele ale Bisericii. Dar omul e sfânt doar dacă are măsura căderii. Iubirea își desface floarea doar dacă e amenințată de talpa urii, iar Domnul se înalță doar călcând peste moarte. Toate aceste paradoxuri închid forma într-o reprezentare antinomică, de natura lui “Numai în locuri cu noroi, pe fund, cresc nuferi “.
Aici încerc să-mi fixez și eu termenii picturii, între aceste limite care par ireconciabile, deși se atrag și nu pot trăi una fără de celalaltă.
Picturile alese pentru expoziția din galeria Relicvar sunt, o buna parte dintre ele, lucrări făcute cu multi ani în urmă dimpreună cu altele proaspete, recent elaborate. Dar, ceea ce particularizează spațiul aceastei galerii subsol este felul în care biserica se asează peste ea ca o cloșcă răbdând ouăle să se desfacă. Prin urmare, picturile care se vor arăta între pereții din josul bisericii vor încerca să fie ca notele ce lămuresc sensul textului scris deasupra.”
“Obținerea, cu impetuozitate venită din matur meșteșug, a unei eleganțe vizuale lipsite de edulcorare, sugerarea cu subtilitate, dar fără excesiv și steril echivoc, a sacrului din mundan și relația imaginii picturale cu timpul par a fi coordonatele cele mai importante ale artei sale. Din perspectiva celei din urmă, picturile lui Vlăduță amintesc de ruinele de imitație ale unora dintre grădinile englezești (dar deseori prezente și în grădinile continentale) din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea. Aceste artificiale ruine erau edificii fragmentare, astfel construite pentru a semăna unor vestigii antice: nu doar aspectul lor, ci însăși structura vizuală lor erau vechi, conotînd o vechime prestigioasă și o relevanță estetică dovedită de testul timpului, din chiar momentul în care, noi, apăreau în ansamblul peisagistic la modă, altfel spus întrutotul actual. Or, tocmai o măiestrie aparte în stăpînirea unui anacronism paradoxal, o manevrare a acestuia care nu îl anulează, nici nu îl atenuează excesiv, dar îi permite totuși să fie roditor de sens și în actualitate, pare să fie forma cea mai elevată de sofisticare întrupată febril în pictura lui Bogdan Vlăduță.”, a descris Bogdan Iacob arta creată de Bogdan Vlăduță.
Expoziția poate fi vizitată până pe 10 noiembrie la galeria Relicvar din Cluj-Napoca.
