Expoziția Eco-cultural tides (Submerged narratives of the Danube and Oslo Fjord), deschisă la finalul lunii ianuarie la galeria de artă META Spațiu din Timișoara, aduce în prim-plan o colaborare interdisciplinară între artiști și curatori din România și Norvegia și, totodată reprezintă rezultatul unui proiect internațional care îmbină cercetarea artistică, ecologia și patrimoniul cultural al Fiordului Oslo și al Clisurii Dunării.
Printr-un model interdisciplinar de colaborare, proiectul a fost dezvoltat în parteneriat cu artiști și curatori din Norvegia și România. Cei cinci artiști – Marina Oprea (RO), Alex Mirutziu (RO), Cosmin Haiaș (RO), Kristin Bergaust (NO), Alexis Parra (Pucho) (NO/CU) – prezintă lucrări realizate prin metode interdisciplinare, ce propun o reflecție asupra relației complexe dintre natură și cultură, abordând totodată teme ecologice și de conservare a patrimoniului natural și imaterial.
Proiectul Eco-cultural tides (Submerged narratives of the Danube and Oslo Fjord) s-a dezvoltat pe parcursul mai multor etape, incluzând cercetări de teren desfășurate în arealul Clisurii Dunării și o rezidență artistică în Oslo. Activitățile au implicat colaborarea între artiști și specialiști din diverse domenii, punând în prim-plan un model de interacțiune transdisciplinară între artă și știință. Pe parcursul proiectului, echipele româno-norvegiene au explorat teme precum impactul ecologic asupra peisajelor naturale, păstrarea memoriei colective și modul în care apa poate deveni o metaforă artistică pentru conexiunea dintre oameni și mediul înconjurător.
Expoziția, curatoriată de Mirela Stoeac-Vlăduți, își propune să prezinte rezultatele acestor cercetări, care includ lucrări de artă new media și un jurnal vizual detaliat al procesului curatorial și artistic. Aceste materiale reflectă atât specificul local al Clisurii Dunării, cât și perspectiva internațională oferită de Fiordul Oslo, contribuind la o înțelegere mai profundă a interdependenței dintre cultură și natură.
Expoziția include activități complementare precum artist talks, workshops, tururi ghidate și sesiuni interactive de mediere culturală, menite să faciliteze un dialog între public și artiști. Prin aceste inițiative, expoziția promovează sustenabilitatea și conștientizarea ecologică, subliniind potențialul Dunării și al Fiordului Oslo de a acționa ca lianți culturali internaționali.
Inițiativă bilaterală finanțată prin Granturile SEE și Norvegiene 2014 – 2021 prin Fondul Național Bilateral în cadrul PROGRAMULUI RO-CULTURA.










