Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta Turnu-Severin inaugurează vineri, 21 iulie 2023, proiectul “Apa din instalaţii”, ce se va desfăşura la Castelul Artelor, fost Turn de Apă.
Expoziția din cadrul proiectului, “Toată apa era deja acolo”, include o serie de intervenţii din zona artei contemporane într-un spaţiu muzeal dedicat patrimoniului local şi îşi propune să adauge un nou strat de conţinut cultural care să completeze expoziţiile deja existente în acest edificiu istoric al oraşului.
Cinci artiști cu care colaborează Galeria Posibilă din Bucureşti: Bogdan Gîrbovan, Denise Lobonţ, Dan Perjovschi, Ghenadie Popescu şi Miruna Radovici, vor concepe o serie de lucrări în tehnici mixte, audio-video, fotografie, desen, instalaţie, urmărind crearea unui dialog cu clădirea monument din Drobeta Turnu Severin, a cărei memorie istorică este legată indisolubil de apă.
Bogdan Gîrbovan (născut în Drobeta Turnu Severin) este un fotograf cunoscut prin proiectele sale, în special prin “10/1” atrăgând prin felul în care acelaşi tip de apartament este locuit şi manipulat în tot atâtea moduri, fiind totodată achiziţionat de instituţii culturale relevante precum Muzeul Naţional de Artă Contemporană din România şi colecţii private. Temele şi motivele culturale abordate de acesta în proiectele sale fotografice deschid perspective noi asupra felului în care înţelegem diverse categorii sociale, spaţiile locuite şi evoluţia lor în timp.
Lucrările sale au fost expuse, în străinătate, la Gallery 400 din Chicago, Kunsthalle Winterthur şi în cadrul ViennaFair.
Denise Lobonţ este o artistă vizuală care lucrează, cu precădere, în mediul fotografiei şi foloseşte formatul documentării oferind contra-naraţiuni în care constructele sociale stabilite sunt expuse şi puse sub semnul întrebării. Practica ei este motivată de abordarea unor subiecte precum identitatea de gen, incluziunea minorităţilor şi ecologia. Recent, a participat la o rezidenţă la Muzeul de Artă Contemporană Urban Nation din Berlin şi într-o expoziţie de grup la galeria de artă a Institutului Cultural Român din Berlin.
Dan Perjovschi, unul dintre artiştii cei mai acuţi şi reactivi în interpretarea temelor sociale şi politice actuale, la nivel internaţional, desenează critic cu umor direct pe pereţii instituţiilor de artă din toată lumea – aşa cum o va face şi la fostul Turn de Apă.
El a avut expoziţii personale la Tate Modern Londra, MoMA New York, Macro Roma, Kunsthalle Hamburg, Nasher Museum Duke University ş.a., şi expoziţii de grup la Centre Pompidou Paris, Tate Liverpool, MoMA San Francisco, MUAC Mexico ş.a.. A participat la Documenta 15 şi la bienalele de artă în Istanbul, Veneţia, Sao Paulo, Moscova, Sydney, Lyon, Dublin, Iaşi, Timişoara şi Jakarta. În 2022, Galeria Posibilă a organizat o expoziţie retrospectivă dedicată cărţilor lui de artist.
Ghenadie Popescu este un artist moldovean, interesat de particularităţile locale (post-comuniste) ale viziunilor comune despre identitate, tradiţie şi amestecul geopolitic. Folosind diferite forme de expresie precum performance-ul, arta video şi animaţia, el face referire la absurditatea lumii în care trăieşte şi lucrează. Din 2012, este implicat în principal în proiecte personale de animaţie stop-motion. Din 2019 a făcut parte dintr-un amplu proiect de cercetare al galeriei Posibilă dedicat utilizării peisajului şi a participat în expoziţii de grup în România şi Republica Moldova.
Miruna Radovici este o artistă care investighează dezvoltarea unui univers pe măsură ce lucrările pun în scenă nucleul evoluţiei sociale: interacţiuni, limbaj, atingere, apariţia şi dispariţia organică a emoţiei. Activitatea ei artistică în varii medii (desen, pictură, ceramică, sunet, instalaţie, video) a fost expusă în ultima perioadă în Bucureşti, la Appartere (parte din Romanian Design Week), Târgul de artă Romanian Art Dealers, Atelierele Malmaison şi la Galeria Posibilă şi în Iaşi, la Romanian Creative Week, Galeria Artep.
Toate lucrările realizate în cadrul acestui proiect vor deveni parte din colecţia monumentului şi vor fi arhivate online şi accesibilizate pe website-ul casteluldeapa.com.
Scurtă descriere a contextului în care se va realiza proiectul cultural
Proiectul propus de Galeria Posibilă se află la intersecţia dintre artele vizuale şi patrimoniul cultural, motiv pentru care îl vom considera unul tipic de intervenţie artistică care are ca scop valorificarea unui obiectiv de patrimoniu industrial iconic al oraşului Drobeta Turnu-Severin (vechiul Turn de Apă), devenit un muzeu-hub cu spaţii expoziţionale (pe 4 inele) şi colaborative (un inel).
Instalaţiile celor 5 artişti vor fi plasate aici şi gândite în legătură organică cu elementele din expoziţiile tematice aflate pe 4 din cele 5 inele ale turnului, toate realizate de către Zeppelin Studio, câştigător al premiului european DASA 2020, acordat de European Museum Academy, pentru cel mai inovator concept expoziţional (Casa Memorială Anton Pann, Bucureşti).
Nevoia principală a proiectului este aceea de a schimba peisajul cultural local şi de a oferi în sfârşit un spaţiu de manifestare şi de expunere a artei contemporane.
Coordonator proiect: Palatul Culturii “Teodor Costescu” Drobeta Turnu Severin
Proiect realizat cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional
Partener: Galeria Posibilă din Bucureşti
Galeria Posibilă, înființată în martie 2003, într-o casă cu curte din Bucureștiul vechi, detaliu care i-a marcat identitatea, a pornit la drum stimulată de dorința de a crea un mediu de lucru și interacțiune corect, etic și sustenabil între artist, public și colecționar, fie el public sau privat. În ultima decadă, Posibilă s-a concentrat pe subiectul “utilizării peisajului”, într-o înțelegere contemporană a termenului, printr-o continuă deconstruire și problematizare, creând interacțiuni transdisciplinare cu antropologi, artiști, biologi, ecologi și peisagiști. Un alt subiect recurent pentru galerie este sustenabilitatea tânărului artist, reușind astfel prin programul Master, să vină în sprijinul celor mai dinamici artiști emergenți alături de care, în ultima perioadă, a început să descopere și alte subiecte largi de cercetare.
Posibilă este o instituție de promovare și diseminare a artei locale, atentă și interesată de o contextualizare dincolo de spațiul geografic local, românesc.