„Premoniția unei catastrofe”| Expoziție Nadia Pronina la Arbor.art.room

Expoziția „Premoniția unei catastrofe” de Nadia Pronina, îngrijită de Ana Daniela Sultana, face parte din programul expozițional al Asociației pentru cultură și arte Arbor din 2023, intitulat „Window to Europe”, destinat artiștilor plastici originari din Republica Moldova care și-au început cariera în anii 1990, când s-au produs schimbări de mare impact în Europa de Est, iar unii dintre ei au ales drumul migrației.
Programul expozițional „Window to Europe” prezintă nu doar creația acestor artiști, în mare necunoscuți pentru publicul român, ci și biografia lor profesională și rețeta reinventării în țările de adopție.

Născută în 1956 la Kiev, Nadia Pronina a crescut încurajată de către părinții săi să urmeze un parcurs artistic. În copilărie, familia sa a fost transferată la Chișinău, astfel că a studiat la școli de artă atât din Kiev, cât și din Chișinău. În 1983 a absolvit Academia de Artă Industrială Stroganov din Moscova, secția de artă pe sticlă. După finalizarea studiilor revine la Chișinău, unde a activat în diferite domenii, de la artă aplicată și vitralii, la grafică de carte. De asemenea, a predat desen și pictură la Institutul de Arte din Chișinău, la Catedra de Grafică. În 2012 a câștigat Premiului I al Bienalei Internaționale din Forli (Italia), iar un an mai târziu se mută la Kiev. În prezent se dedică picturii și trăiește în Franța, țara în care s-a refugiat odată cu începerea războiului din Ucraina.

„Premoniția unei catastrofe”| Expoziție Nadia Pronina, Arbor.art.room, București, 2023. Prin amabilitatea galeriei.

Precum artiștii și scriitorii europeni care acum mai bine de un secol, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, au prevestit în lucrările lor marea conflagrație, tot astfel, Nadia Pronina, în expoziția de față ne oferă „premoniția unei catastrofe”.
Un cutremurător solo show al unei artiste cu o biografie fascinantă (născută la Kiev, crescută la Chișinău și stabilită în prezent în Franța, unde s-a refugiat după primele săptămâni de război din Ucraina, pe care le-a petrecut în Kievul asediat), „Premoniția unei catastrofe” prezintă o serie de lucrări de pictură și animație video, pe care Nadia Pronina le-a realizat chiar înainte de invazia rusă fiind, totodată, și singurele pe care le-a luat cu ea când a părăsit meleagurile natale.

Un detaliu subtil din pictura artistei care poate susține ipoteza a ceea ce Jung numește în „Cartea roșie” o „precogniție a unui eveniment colectiv” poate fi felul în care sunt dispuse personajele din lucrările sale expuse la București; acestea se regăsesc în mod exclusiv în grupuri, sunt ansambluri umane aflate în diferite ipostaze, în interacțiune, în cădere, culorile predominante fiind roșul și negrul. Mai concludentă, însă, decât această impresionantă serie de pictură în ipoteza precogniției este animația video care, cu ritmurile și versurile sale imprimate de cei de la Radiohead (Ful Stop), ne dau măsura unei imense tragedii colective și personale. Ana Daniela Sultana, curator

Expoziția „Premoniția unei catastrofe” de Nadia Pronina poate fi vizitată la Arbor.art.room (str. Transilvaniei 11, sector 1, București), spațiul expozițional al Asociației Arbor.
Perioadă de vizitare: 06.10.2023 – 05.11.2023
Închis │ luni – marți
17:00 – 19:00 │ miercuri – vineri
12:00 – 18:00 │ sâmbătă – duminică

***

Asociația pentru cultură și arte Arbor, înființată în 2017, este binecunoscută publicului pentru efortul constant desfășurat în promovarea dialogului între publicul din România și artiștii basarabeni, cu scopul dezvoltării mobilității culturale între cele două țări de pe malurile Prutului.
Activitatea Arbor vizează mai multe domenii artistice. Astfel, Arbor a organizat peste 30 de expoziții de artă, atât în spațiul pe care îl deține, Arbor.art.room, cât și în galerii private, centre culturale, biblioteci sau muzee din Republica Moldova și România. De asemenea, asociația a inițiat proiecte educative, de promovare a culturii scrise și a artei spectacolului, precum „Cultura Bus”, „Arbor Master Class”, „Romanul românesc din stânga Prutului”, „Povești abandonate”, „Menajeria de sticlă”.
Proiectele Arbor sunt realizate în parteneriat cu instituții publice și private, cum ar fi Muzeul Municipiului București, Muzeul Național al Literaturii Române din Chișinău și din Iași, ARCUB, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Teatrul Alexei Mateevici, unteatru și altele.
În pandemie Arbor a lansat prima platformă de artă în realitate virtuală (VR) din România și Republica Moldova: www.theopen-art.com, unde pot fi accesate lucrările unor artiști români și moldoveni, dar și expoziții ale muzeelor din Chișinău. Arbor a editat „Cartea poveștilor abandonate” (2022) și cinci albume de artă – „Ghenadie Popescu”, „Mark Verlan” (2019), „Valentina Rusu Ciobanu. 100 de ani de la naștere” (2020), „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni” (2022), „Valentina Rusu Ciobanu. Catalog raisonné” (2023). Nu în ultimul rând, asociația face donații și sponsorizări instituțiilor de învățământ și culturale, ONG-urilor, teatrelor și artiștilor.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei