INSECT(AI)RIUM. Solo Show Adrian Grecu la Centrul Multifuncțional Bastion din Timișoara

INSECT(AI)RIUM, expoziția de artă digitală semnată de Adrian Grecu, prezentată în spațiul Centrului Multifuncțional Bastion din Timișoara, în perioada 1–14 august 2025, reprezintă continuarea unei teme expoziționale, începută de artist în anul 2017, sub titlul Kit incomplet de supraviețuire. Atunci au fost realizate și prezentate o serie de lucrări, cu insecte, lucrări realizate cu tehnica C.G.I. (Computer Generated Images), o tehnologie de prelucrare digitală a imaginii în format 3D. Văzute atunci, dintr-o perspectiva kafkiană, ,,insectele” reprezentau interpretări a unor stări și reacții personale la realitățile înconjurătoare.

În INSECT(AI)RIUM, tema evoluează către imagini distopice, cu trimiteri la absurdul situațiilor conflictuale dintre oameni și dintre țări, situații în care aceste insecte devin drone, instrumente ale distrugerii. Lucrările din această nouă serie sunt o reacție la evenimentele zbuciumate ale prezentului, semne ale incertitudinii și ale schimbărilor pe care le trăim. Realizată cu ajutorul programelor de inteligență artificială și prin aplicarea de intervenții multiple, într-un dialog complex om – computer, întreaga expoziție fiind o remodelare vizual-expresivă a conceptelor imaginate prin cuvânt.

Expoziția, curatoriată de Horațiu Cristea, este structurată pe două paliere, unul edenic și altul conflictual. Edenicul este prezentat aidoma picturilor lui Hieronymus Bosch, iar starea conflictuală își găsește resursele în lucrările de artă grafică pe care le întâlnim la Goya în seria Dezastrele Războiului. Cei doi mari artiști constituie de fapt reperele artistice și ideatice ale expoziției lui Adrian Grecu.

Artistul își valorifică amprenta personală prin exactitatea indicațiilor compoziționale, cromatice și formale ale indicaților transmise către computer. Această metodă de lucru reproduce procesul mental al realizării în maniera tradițională, punând în evidență actul creației ca proces de natură mentală, imaginativă. Inteligența artificială oferă, în acest caz, un mediu abstract și mai mult decât atât, scurtează drumul între imaginar și transpunerea lui în imagini reale.

Oscilând între abstract și figurativ, între poetic și analitic, lucrările expuse sunt imagini-gând, expresii ale conștientizării unui prezent distopic.” (text curatorial)

Adrian Grecu (n.1969, Cluj-Napoca), este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, dar și a Facultății de Fizică din cadrul Universității Babeș-Bolyai. A avut expoziții personale în România, la Cluj și București, Germania, Italia și SUA. A participat cu lucrări la diferite festivaluri internaționale de grafică în Polonia, Japonia, Coreea, Belgia. Actualmente, este cercetător la Universitatea de Artă și Design din Cluj – Napoca, fiind în curs de finalizare a unui doctorat în cadrul aceleiași universități.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei