„Gendered Blood”. Solo Show Magdalena Pelmuș la Galeria Új Kriterion

La Galeria Új Kriterion din Miercurea Ciuc s-a deschis recent expoziția Gendered Blood semnată de Magdalena Pelmuș, un demers artistic care investighează corpul, identitatea și violența simbolică înscrise în structurile de gen. Curatoriată de Adriana Oprea, expoziția propune o reflecție critică asupra felului în care sângele devine purtător de memorie, putere și vulnerabilitate, articulând tensiuni sociale și politice actuale.

Fragile Anatomy, obiectele paradoxale ale Magdalenei Pelmuș, continuă perfect coerent ce se întâmplă în pictura și performance-urile ei filmate. O și mai recentă subserie de lucrări a ultimilor ani pe care expoziția Gendered Blood le reunește, așează în centru tot corpul și natura, puse în relație fățișă acum cu țesuturi (organe corporale) și cu “țesături” (obiecte cusute), prin mediul unor unelte-arme-anatomii acoperite cu mărgele care localizează dual tematica artistei, s-ar putea spune, între biologie și bijuterie. Urmând un spirit mai degrabă untrue-to-material, armele și anatomiile autocontradictorii ale Magdalenei Pelmuș incită prin strania lor prețiozitate dură, la frică și atracție, fascinație și aversiune în același timp. Somptuoase și brutale totodată, lucrările creează o ambiguizare semantică și afectivă cu aer teatral, queer, deviant, cu care artista se jucase deja aducând în scenă accesorii lucioase, pete de sânge, fundaluri aurii, lacrimi, voaluri albe și negre – ingrediente vulgare și fastuoase deopotrivă ale proiectelor și seriilor ei de lucrări anterioare (Small Step. Falling, Identity Angst, Orizont).

Roșul sângeriu îmbracă lucrările într-o culoare primordială conotată mai curând negativ de-a lungul istoriei (ca avertisment și pericol, păcat și pedeapsă), fiind și el o mai veche prezență recognoscibilă în practica artistei care marchează în seria Fragile Anatomy, poate mai direct decât înainte, corpul ca o rană. Vehicol ambivalent al sufletului și al sacrificiului, “sângele” lucrărilor își etalează metaforic culoarea asociată vieții și puterii inspirând în același timp contrariul: moartea, infirmitatea, suferința și desfigurarea. Sângele uman generic, pe care obiectele cu mărgele roșii îl indică, semnalează totodată pragurile biologice ale corpurilor feminine, aducând și în acest caz o încărcătură mai mare decât a celelalte “umori” corporale fiindcă unește două criterii de diferențiere cruciale într-o singură realitate: pe de o parte, între genuri și pe de alta, între viață și moarte pur și simplu. Bodily fluid și bodily waste, în Fragile Anatomy sângele maternal învelește armele paterne, în același sens în care anatomiile corporale feminizate și artefactele forței și ale puterii masculinizate din Gendered Blood alimentează o aceeași dinamică polară între fuziune și separare, plăcere și frică, comuniune și dominare, sub o tematică frumoasă care promite să devină poate leitmotivul predilect al unei artiste pășind neezitant spre mijlocul carierei sale profesionale.” (text curatorial)
Adriana Oprea

Expoziția poate fi vizitată în perioada 16.12.2025 – 10.02.2026 la Galeria Új Kriterion, str. Petőfi nr. 4, Miercurea Ciuc.

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on pinterest

Îți place conținutul revistei și apreciezi demersul nostru? Donează!

empower-long-logo-final2

Descoperă noutățile din lumea artei!

Te abonezi si primești ultimele noutăți din lumea artei