DIPLOMA Show devine pentru a noua oară locul de întâlnire și punctul de lansare și promovare a noilor talente, într-un eveniment unic în care artiștii își pot prezenta lucrările publicului larg și profesioniștilor din lumea artistică din România.
DIPLOMA Show 2022 se va desfășura luna aceasta în intervalul 7 și 16 octombrie în spațiul de la Combinatul Fondului Plastic (Băiculești, 29).
Cea de-a IX-a ediție își propune să ofere publicului larg o experiență completă de artă contemporană.
Expoziția DIPLOMA Show 2022 prezintă un univers creativ complex care reunește lucrările de diplomă a 128 de artiști, arhitecți și designeri români. Proiectele artistice participante au fost selectate de un Board Creativ format din peste 40 de profesioniști din industriile creative. Lucrările vor fi prezentate în 5 pavilioane expoziționale: Galeria Senat, Spațiul The Institute, Galeria IOMO, Galeria ArtSafe și spațiile conexe ArtSafe.
Ediția de anul acesta va fi completată de:
• o serie de Workshop-uri, realizate împreună cu echipa Asociației De-a Arhitectura.
Seria de workshop-uri de arhitectură este susținută de Globalworth și își propune să contribuie la educarea și înțelegerea mediul construit înconjurător, prin exerciții de analiză și observație, folosind proiectele absolvenților de arhitectură regăsite în expoziție drept repere și studii de caz în procesul de dobândire a cunoștințelor de bază de arhitectură și planificare urbană.
• OPEN DOORS, un eveniment recurent la Combinatul Fondului Plastic, în care galeriile ce promovează arta contemporană și atelierele artiștilor consacrați ce activează în incinta clădirii sunt deschise publicului larg pentru o seară, va avea loc joi, 13 octombrie.
• Petreceri în primul și al doilea weekend de festival ce reunesc un mix de stiluri muzicale și DJ-i.
Curtea spațiului va fi amenajată de echipa de arhitecți și urbaniști BAZA. Deschidem Orașul și animată în perioada 7-9 octombrie și de instalația Synesthesium prezentată de IQOS și studioul H3, devenind un magnet pentru interacțiunea dintre comunitatea artistică locală și public, precum și locul de petrecere în cele două weekenduri ale festivalului.
Program festival:
L-V: 16:00–22:00
S-D: 10:00–22:00
Locație: Combinatul Fondului Plastic (Galeria Senat, Spațiul The Institute, Galeria IOMO, Galeria ArtSafe și spațiile conexe ArtSafe).
Creatorii nominalizați pentru DIPLOMA Show 2022 sunt:
Animație
Alexandra Andreea Ștefan, Alina Ghoerghe, Călin Gherghevici
Arhitectură
Ada Stefana Fartais, Andrei Cîra, Daiana Togoe, Dariush-Vlad Afrasiabi, David Baciu, Dumitru-Eduard Slabu, Farkas Kinga, Flavius Busuioc, Ioana-Elena Vlas, Iuliana Mihalcea, Miruna Buza, Miruna Mihaela Marincaș, Miruna Stroe, Sebastian – Cosmin Ciulei, Silvia Marina Guguloi
Arhitectură de interior
Ana Ștefania Ioniță, Andreea Sandu, Anton Galina, Mihai Birtu, Mîrza Alexandra Ștefania
Artă grafică
Adria Ilonca, Adrian Buda, Bianca Papuc, Cosmina-Ionela Sandu, Ioana Cociș, Iulia Alexandru, Lucian Barbu, Mădălina Lucșoreanu, Matei Udriște, Miruna Dragne, Răzvan-Cristian Uță, Rucsandra Enache
Artă murală
Alexa Lincu, Alin George Popa, Alin Mihai, Delia Cîrstea, Elena Dinga
Artă textilă
AnaMaria Cozneac, Andreea Laura Pricope, Gabriela-Iuliana Leu, Sarah-Maria Olteanu, Yimiao Pan
Ceramică-sticlă-metal
Ana-Maria Stroie, Bianca T. Peter, Cristina Iorga, Enikő-Réka Szabó, Matei-Alexandru Siminic, Otilia Efros, Petru-Alin Grangure, Ruxandra Matei
Design grafic
Alexandra Dumitrana, Andrei Albu, Bianca Milea, Daria Cojocar, Florin Enache, Ioana Petcu, Valentin Lazăr
Design industrial
Alexandra Blașcu, Mădălina Elena Munteanu, Rad Paul
Design de produs
Anca-Ionica Bâtica, Andrei-Constantin Dilă, Ingrid Stoica, Lucreția Laura Nicolau, Maria Izabel Preșmereanu , Mihaela Maria Neguă, Radu Tudor Medan, Sebastian-Andrei Conțu
Fashion
Ana Olingheru (KASAI), Anamaria Mihaela Vișovan, Andrada Petrariu, Bogdan Gabriel Laurențiu Boruz, Carina Hărșan, Claudiu-Raul Pașcalău, Eszter Péntek, Flaviana Isachi, Florin Darius Breje, Iulia Gabriela Vlejoangă, Jessica Durco, Mara Popa, Maria Ioana, Medeea Lupșa, Raluca Mihai, Ramona Bizbac, Remus Andrei Moldovan, Roberta Miloș, T H E C A B I N, Teodora Frîncu
Foto-video
Alexandra Costea, Andrei Predescu, Hunor Tóth, Mihai Smeu, Nadina Stoica, Rad Abel, Tavi Angheluș, Toma Ștefănescu
Interactive new media
Dragoș Dogioiu
Pictură
Adrian Cojocaru, Ana Cristina Lupu, Ana Eudochia Pop, Andreea-Georgiana Măciuca, Cristian Florin Anghel, Daniel Semenciuc, Flavia-Maria Tritean, Maria Dumitriu, Oana Maria Henciu, Ștefan Curelici, Valeriu-Ionuț Petrache
Scenografie
Cosmin Stancu & Miruna Croitoru, Ioana Groza, Ionuț Răcoreanu, Sarah Cristel, Șteff Chelaru
Sculptură
Ambrus Apor-Nimbert, Andreea Grigoraș, Carmen Sămărtean, Dan-Petru Cojocneanu, Iuliana Grădinaru, Petre Gabriel Arhire
DIPLOMA Show este un festival dedicat promovării noii generații creative organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank. Mai multe detalii despre festival pe pagina de Facebook a comunității DIPLOMA, aici
Universități participante: Universitatea Națională de Arte din București, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, Universitatea Politehnică din București, Universitatea de Artă și Design din Cluj, Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Univ. Tehnică din Cluj-Napoca), Facultatea de Arhitectură „George Matei Cantacuzino” (Univ. Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași), Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte și Design (Universitatea de Vest din Timișoara), Facultatea de Arhitectură și Urbanism (Universitatea Politehnică Timișoara).
Echipa de creație: Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren
Design expozițional: BAZA. Deschidem Orașul.
Producție pavilion expozițional de scenografie: Adrian Damian
Prezentat de: UniCredit Bank
Parteneri: IQOS România, Globalworth, Art Property City, Art Property Development
Susținut de: Liliac, Red Bull
Eveniment organizat cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București alături de ARCUB
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Parteneri instituționali: Combinatul Fondului Plastic, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Asociația de-a Arhitectura
Parteneri media strategici: Rock FM, Radio România Cultural
Parteneri media: aiciastat.ro, Arhitext, ArtEncounters, Curatorialist, Designist.ro, Fashion Premium Magazine, FEEDER.ro, Festivalier, GLAMOUR, Igloo, IQads, Modernism.ro, Molecule F, Munteanu, News.ro, Propagarta, Revista Arta, Revista Atelierul, Spotmedia, Zeppelin, Zile și Nopți, The Woman, Teen Press, WEEKEND Adevărul












































