Despre condiția existențială a omului în vremurile prezente se discută în expoziția „Să vezi în zbor de pasăre” din Cluj, în care se regăsesc lucrările artistului Marin Gherasim.

În anul 1968 Marin Gherasim scrie în jurnalul său despre „Spectrul civilizației de consum”, dând unui desen acest titlu. Am putea vorbi aici despre testamentul unui testament. O lume de mâine care lasă să i se întrevadă direcțiile, liniile de forță, omul său tehnologic, cel ce determină din ce în ce mai mult vremurile de acum în balansul lor către un viitor virtual, hiper-tehnologizat, în care carnea realității nu este decât un punct de pornire.

În lucrările sale din perioada anilor ’60 -’70 și mai ales în jurnalele cu desene și texte, regăsim la Marin Gherasim acest ochi lucid, critic, cu o privire deseori revoltată, o undă de neliniște în toate, o îngrijorare pentru destinul fragilei făpturi care este omul. În lucrarea „Captivi” (1967), piesă emblematică pentru acea perioadă cu multe accente figurative din creația artistului, autorul enunță, cu un suflu suprarealist, tema omului sufocat de societate, însingurare, de suferința, izolarea și absurdul unei pseudo-comunicări. Într-un desen din jurnalul său găsim o schiță a acestor „Captivi” lângă care este scris „Omagiu lui Beckett”, referindu-se la piesa de teatru „O, ce zile frumoase!”. Găsim tot acolo și un alt posibil titlu al lucrării: „Natură moartă cu soț și soție”.

Iată câteva fragmente din jurnalul ținut de Marin Gherasim în 1968: „Un gest neînțeles, un semn neînțeles, de dincolo, afundat în cenușiu, simt că eliberez, un om trist, tors chinuit, suferința, strigătul, supliciul. De profundis. Miserere. Sensul care ne scapă. Sensul care se refuză. Tors tragic. Solitarii. Scena lumii.”
Arta pictorului din anii ’60 – ’70 stă sub semnul unei uriașe retorte alchimice. Teme inițiate, teme subliniate, teme recurente, teme izolate, cum ar fi, spre exemplu, „Dansul fluturilor noctambuli”, „Inscripții pentru mai târziu”. Suprarealism, accente de expresionism, teme puternice care ar putea încadra natura artistului într-un filon post-romantic, un romantism al exacerbărilor, semnalând și un existențialism în care omul, despărțit de divinitate, își poate deveni sursa propriei devorări.

Tema torsului tragic are mai multe izvoare, sacrificiul lui Icar, memoria eroilor, energia christică, suferința celor oprimați în anii duri ai comunismului. O altă temă importantă este cea a orașului, urbea ce sufocă, supune omul unui supliciu liniar și-l depersonalizează transformându-l într-un decupaj / șablon ce se replică la infinit. Aici se regăsesc unde din poezia lui Émile Verhaeren, mai ales din opera sa „Orașele tentaculare”. Nu putem să nu sesizăm faptul că toate aceste gânduri ale lui Marin Gherasim se potrivesc și zilelor în care trăim acum, izolarea, tehnologia accelerată, locul omului în cușca timpului său, singurătatea, angoasele, dar și speranța care există ca o protecție și ca un legământ divin, ca o vedere în zbor de pasăre.

Lui Marin Gherasim îi plăcea să menționeze faptul că nu venim de nicăieri, arătând în cercetările sale o adevărată lume cu adevăruri comune împărtășite, adevăruri stilistice și opțiuni morale. În jurnalele din anii ’68-’69 îi pomenește pe Graham Sutherland, Arshile Gorky, vorbește despre libertatea tensiunii la De Kooning, despre Samuel Beckett, Eugen Ionescu, Ion Barbu („Uvedenrode”), André Breton, Chagall, Matta, Masson. (text curatorial)

Expoziția este deschisă până pe data de 7 decembrie 2025 la Relicvar Art Space (strada Târnavelor, nr. 4, Cluj-Napoca).