Vineri, 19 august, începând cu ora 18:00, are loc deschiderea expoziției White Imprint la Galeria Mobius, aflată pe strada Dumbrava Roșie, din centrul Bucureștiului. Evenimentul expozițional prezintă rezultatul unui proces îndelungat, de circa 10 ani de co-creație și inspirație reciprocă a unui grup de șapte artiști: Alexandru Berceanu, Constantin Basica, Grigore Burloiu, Sebastian Comănescu, Dorin Cucicov, Denis Flueraru și Andrei Mitișor.
Lucrările expuse în cadrul White Imprint sunt realizate în maniere neconvenționale, mediile de creație clasice fiind completate de cele oferite de noile tehnologii, cum ar fi banda magnetică sau robotul conversațional, ce are la bază Inteligență Artificială. Publicul este invitat să privească perspectiva duală de producere a lucrărilor, de la tradițional la inovativ, precum și modul în care fiecare artist explorează trasarea semnelor prin intermediul mediului de creație ales.
Conceptul expozițional abordează imprintul, procesul prin care experiența este întipărită în biologic, urmând să aibă consecințe rapide în comportament. Aceste efecte se manifestă sub forma unor semne, care în cadrul acestei expoziții sunt surprinse într-o manieră afectivă. De asemenea, este pusă problema Inteligenței Artificiale generate de om și a formei în care aceasta va lăsa semne în viitor.
Artiștii incluși în expoziție prezintă formări și modalități de exprimare autentice unele față de celelalte. Alexandru Berceanu este regizor în medii mixte activ în utilizările noilor tehnologii și media în arte performative, precum și autorul unor instalații cu expunere națională și internațională. Constantin Basica este un compozitor a cărui activitate actuală se concentrează pe relațiile simbiotice dintre muzică, video și performeri, având la bază utilizarea computerului. Acesta s-a bucurat, de asemenea, de vizibilitate națională și internațională, lucrările sale fiind interpretate la festivaluri și conferințe din Europa, America de Nord și Asia. Grigore Burloiu este lector în departamentul Animație și Interactivitate al UNATC, unde coordonează programul de master Tehnologii interactive pentru arte performative și media (ITPMA) și predă programare creativă și sisteme muzicale interactive. Andrei Mitișor, de formație arhitect, se afirmă în zona de New Media, realizând prin motion design coregrafia robotului Kuka în spectacolul Who am I? și instalații precum Grid, expusă la RADAR. Sebastian Comănescu este Designer Computațional și Artist New Media ale cărui lucrări, precum Butterflies et.al, Sowing Futures, Pak-Pak, și Quantum Polytypes au fost expuse la festivaluri din țară și din străinătate. Dorin Cucicov este artist și coder cu un interes autentic pentru explorarea relației om – tehnologie, pe care îl transpune prin sculpturi fizice, proiecte digitale și new media în cadrul expozițiilor locale și internaționale. Denis Flueraru este un artist new media ale cărui interese gravitează în jurul conectării artei sunetului și vizualului cu tehnologia. Prin lucrările sale, acesta încearcă să stimuleze interactivitatea.
Expoziția va putea fi vizitată până la data de 11 septembrie 2022, Galeria Mobius fiind deschisă de joi până vineri între orele 14-20 și de sâmbătă până duminică între orele 16-20. Vernisajul va avea loc în intervalul 18-22, pe 19 august.