Programul La pas prin atelierele UAP din România 2023 include expoziții, dezbateri și circuite ghidate de profesioniști din industriile creative în clădirile Uniunii Artiștilor Plastici din București, Râmnicu Vâlcea, Arad și Timișoara. Iubitorii de artă au prilejul să întâlnească zeci de artiști excepționali în universul lor creativ: Atelierul. După expozițiile vernisate în București, Râmnicu Vâlcea și Arad, evenimente urmate de vizite în atelierele locale, programul continuă la Timișoara, în perioada 15-16 iulie.

Gabriela Mateescu, coordonatoarea proiectului a discutat cu câțiva dintre artiștii din Arad și Timișoara implicați în proiectul La pas prin atelierele UAP, despre cât este de important atelierul pentru ei, cum s-au descurcat după facultate fără atelier, ce înseamnă stabilitatea și un spațiu de creație închiriat și frica pierderii acestuia. S-a discutat despre disciplină și anxietate. Printre artiștii care s-au destăinuit este și Radu Pandele, care închiriază un spațiu de atelier în clădirea ISAF din București și Edith Torony care are atelierul acasă.

ARAD
Cosmin MOLDOVAN: “Nevoia de a avea un atelier a apărut în liceu la sfârșitul clasei a XII-a, când mă pregăteam pentru admiterea la facultate, când modelam portrete ronde-bosse în bucătăria părinților de la bloc, iar mai apoi le turnam în uscătoria de la etajul 4.“

Tot acest proces era un spectacol pentru vecinii care făceau ședințe în spațiul respectiv, care era îmbâcsit cu fum de țigară și danf de țuică, unde spre finalul sedințelor anlizau și portretele din ipsos în stilul caracteristic muncitorului din fabricile comuniste, care se pricepea la tot, de la legat cu sârmă carburatorul Daciei 1300 din parcare la culoarea și modelul cu care zugrăveau casa scării…
În primii 2 ani de facultate pe lângă activitatea din atelierul de la facultate, care era mic și impropriu, mai sudam lucrări din tablă în tinichigeria ACR-ului unde lucrau părinții mei. Aici am întâlnit din nou tot felul de experți în arta contemporană, care îmi recomandau cum să folosesc metalul, cum să-l curăț și să-l vopsesc cu grund (pe lângă că arată bine nici nu ruginește zicea Scânteie, porecla sudorului).

La sfârșitul lui 1996 era un moment bun pentru investiții imobiliare, așa că ai mei au decis să cumpere un teren cu o casă veche, pentru a construi un atelier. Am zăbovit în spațiul construit de ei până în 2002, când m-am mutat într-un alt spațiu tot cu destinația atelier auto, pe care l-am folosit până în 2019, deși, în 2014, am primit un atelier de la UAP care arăta deplorabil. În momentul în care a fost pus pe picioare spațiul respectiv a fost demolat pentru a face loc monumentului Marii Unirii în 2018, monument care nici până acum nu a fost montat.
La finalul anului 2020 ne-am mutat în noile ateliere construite de la zero, după un demers îndelungat al conducerii Filialei Arad a UAP din România.

Laurian POPA și Diana SERGHIUȚĂ: “Atelierul este pentru orice artist întregul său univers, iar pentru noi doi nu face excepție. Nevoia de atelier este una absolută. Fie că a fost vorba de un spațiu mare, o cameră sau un colț al unei camere, amândoi am avut mereu nevoie de o zonă clar definită în care să ne desfășurăm, un loc în care să facem artă.“

Dimensiunile pe care le-au avut spațiile în care am lucrat de-a lungul timpului au fost diferite și am fost nevoiți să ne adaptăm mereu la ele. Dimensiunile și caracteristicile acestor spații au influențat direct pictura noastră, chiar și atunci când încercam cu orice preț să facem abstracție de lipsa unui spațiu adecvat.
Am venit în Arad în 2007, când eram studentă în anul 4 și, de atunci, împart spațiul de lucru cu Laurian Popa. Am lucrat împreună în camera pe care o folosea el pe post de atelier timp de 5 ani și, deși a existat încă de la început o comunicare foarte bună între noi și am căutat mereu să ținem cont de nevoile individuale și specifice ale fiecăruia, spațiul de 3×3 m a fost în tot acest timp neîncăpător pentru amândoi.

Am lucrat în camera pe care Laurian a folosit-o pe post de atelier încă din liceu. Aveam amândoi un singur perete disponibil pentru a picta, restul fiind ocupați de lucrările depozitate. Nu de puține ori sprijineam lucrarea pe care o pictam în acel moment peste cele depozitate și lucram așa, mai ales în momentele când trebuia să lucrăm amândoi în același timp. Lucrările noastre se revărsau inevitabil prin holuri și prin alte camere, fiind toate stivuite în așa fel încât să existe doar un culoar strâmt prin care se putea trece.

In 2013 am primit, după 6 ani de așteptare, primul spațiu, un atelier de la UAP Filiala Arad care a venit ca un colac de salvare. Tot în 2013 s-a născut și prima noastră fetiță, iar camera de acasă și-a recăpătat destinația de spațiu de locuit. Nu înseamna că nu lucrăm și acasă, ci doar că spatiul de lucru s-a redus la un birou de dimensuni generoase unde continuăm să ne desfășurăm activitatea, dar pictura în ulei am început să o practicăm doar la atelier. Am iubit amândoi atelierul de pe strada Mircea Stănescu, bloc ½, un spațiu de 45 mp, la etajul 1, în zona centrală a orașului. A fost pentru amandoi primul spațiu destinat picturii, un spațiu care avea doar această destinație și exista doar cu acest scop.

În momentul în care am preluat atelierul, condițiile de acolo nu erau tocmai cele mai bune. Atelierul era debranșat de la utilități, iar interiorul era neîntreținut. Am investit, ne-am rebranșat la utilități, am schimbat instalatiile, am zugravit și am folosit spatiul ca atelier de pictură timp de 8 ani. După 8 ani s-a ivit posibilitatea să intrăm într-un atelier nou, într-o cladire nouă, tot a UAP Arad, și ne-a fost extrem de greu să ne despărțim de atelierul pe care îl aveam deja, chiar dacă era vorba de mutarea într-o clădire nouă, pentru că eram foarte acomodați cu “atelierul nostru”.
Despărțirea de acel atelier nu a fost una ușoară, dar, fiind perioada de după pandemie, detaliul care ne-a convins să îl părăsim a fost terasa noului atelier. Pe lângă această terasă superbă există și alte motive pentru care suntem norocoși să ne aflăm în acest spațiu. Spre deosebire de atelierul anterior care era în regim de asociație de locatari, unde avem un singur vecin artist, aici întreaga clădire este destinată artiștilor și simțim că facem parte dintr-o comunitate. În plus spațiul de aici este suficient de generos ca amândoi să avem zone de lucru bine definite. E imposibil să nu te raportezi la spațiul pe care îl ai la dispoziție atunci când faci o lucrare. Atunci când lucrezi pe anumite dimensiuni trebuie să te gândești, nu doar la spațiul pe care îl ai la dispoziție să faci lucrarea când o produci, ci și la detaliile legate de traseul pe care îl va avea aceasta după finalizare. Pe măsură ce a trecut timpul și am lucrat în diferite spații și am experimentat, am tras anumite concluzii, iar acum luăm o mulțime de decizii raportându-ne direct la spațiul pe care îl avem la dispoziție și la locația atelierului.

Laurian lucrează pe dimensiuni mari și cel mai probabil ar lucra pe dimensiuni și mai mari dacă nu ar fi nevoit să ia în considerare toate detaliile legate de logistică. Având în vedere că amândoi suntem activi și preocupați de practica noastră individuală suntem nevoiți să ținem cont de cantitatea de lucrari care urmează să fie depozitată în atelier în perioada imediat următoare și de modul în care această depozitare ne-ar putea influența negativ. Nu este vorba doar despre lucrări în sine, ci și despre modul în care sunt înrămate și mai ales despre cutiile construite special pentru transportul lucrărilor care sunt foarte voluminoase. Pentru aceste cutii construite din lemn și placaj create special pentru transportul a trei-cinci lucrări de dimensiuni generoase soluția a fost să fie concepute pentru a fi dezasamblate pentru depozitare. Aceste cutii sunt o necesitate, nu un moft , având în vedere că amândoi expunem foarte des în afara Aradului și nu de puține ori lucrările noastre au fost deteriorate în timpul transportului.
Relația noastră cu atelierul este așadar una cât se poate de strânsă. Nu ne punem doar noi amprenta asupra lor, ci și ele își pun amprenta asupra noastră. Toate aceste spații au făcut și continuă să facă parte din noi și din practica noastră.”

Radu PANDELE: “Niciodată nu prea am putut s[ lucrez la facultate, datorită faptului că era înghesuială foarte mare în ateliere, haos, petreceri. În liceu îmi amintesc că rămâneam singur mereu peste program până noaptea. M-am simțit destul de confortabil să pictez și acasă însă, niciodată nu a fost asta o scuză să nu lucrez.”

În Cluj, în 2015, am închiriat un spațiu, care s-a transformat în spațiul Launloc, unde făceam expoziții în ateliere cam la fiecare doua luni. Era într-un conac vechi, în Gruia, cu vreo 6 camere înalte, din care trei erau ateliere. Activitatea acolo a continuat și după ce m-am retras eu dar, ulterior, s-a sfârșit când a vândut proprietara locul.
În Franța, în 2016, când am plecat cu Erasmus, la facultate era tare, pentru că era liber mereu, nu prea lucra nimeni acolo. Când m-am întors înapoi în București împreuna cu niște prieteni ne-am închiriat ieftin un atelier într-un spațiu care se numea Elisabeta. Era foarte dinamic, mereu evenimente, era o comunitate foarte faină acolo.
În atelierul meu actual închiriat în clădirea ISAF din București, am investit enorm, era într-un stadiu foarte nasol, am pus sistemul de electricitate, vopsit pereții, podea, am pus ușa, geamuri duble, încălzirea etc. Mi se pare normal să investesc într-un spațiu în care îmi petrec mai mult de jumate de viață, dar anormal ca suntem singura categorie socială care își plătește locul de muncă.
Atelierul este situat într-o clădire industrială abandonată în ’89, devenită în prezent un micro centru cultural periferic, unde sunt multe ateliere de artiști, galerii, birouri de animație, de fotografie, de arhitectură. Am atelierul acolo din 2018 și, cu toate că este scumpă chiria, mă bucur de o priveliște optimă și suprafața mult mai mare. Ce apreciez foarte mult este faptul că pot face gălăgie la orice oră din orice zi. Acum, după 4 ani m-am atașat tare de locul acesta, mai ales că am realizat că m-am născut vis-a-vis, la Maternitatea Giulești. Din cauză că proprietarul clădirii mă cam ține în suspans când vorbim despre viitor, îmi lipsește stabilitatea și mi-aș dori un loc pe care să îl știu al meu pe o perioadă îndelungată.

Timișoara
Edith Torony: “Sacrificiile pe care le faci ca artist pentru a avea un spațiu de lucru le-am simțit încă din copilărie. Tatăl meu este pictor și am crescut în atelierul lui, pe care de altfel îl împărțeam. Din cele 2 camere ale apartamentului din blocul în care locuiam în Timișoara, una trebuia să fie a mea, dar devenise atelier din motive financiare, așa că practic dormeam cu părinții și mă jucăm în atelier. Era fascinant.”

Țin minte că mi-am construit o căsuță din cutii de detergent acolo cu toate că spațiul era deja prea mic. Pe măsură ce am crescut și aveam nevoie de mai mult spațiu, ne-am mutat lângă Timișoara, în Ghiroda, la casa bunicilor care nu era terminată. Aici îndeletnicirile noastre nu erau prea apreciate de restul familiei, deși spațiul ne permitea, așa că am ajuns să am atelierul într-o baie nefinisată. Pe urmă ne-am mutat pe hol, unde făceam cu rândul la șevalete cu tatăl meu, sau eu mai pictam în camera mea, unde stropeam toată mobila și covorul.

Când am ajuns la facultate era vis, nu mai dădeam pe acasă, lucram mult acolo pentru că aveam lumină bună, nu mă bruia nimeni, spațiu era destul și nu conta dacă murdăream pe jos, iar pe acasă mai dădeam doar seara târziu, când era ultimul autobuz.
După masterat primisem un spațiu lângă casa mea de la o mătușă, așa că timp de câțiva ani am lucrat acolo. Pentru că aveam spațiul respectiv, pentru care nu trebuia să plătesc decât curentul, nici nu m-a mai interesat să obțin altceva. În timpul ăsta am început să lucrez cu galerii, să expun și să vând. Acela a fost primul meu atelier adevărat, o experiență de neuitat. Aici am putut să mă desfășor în întregime, să cresc, să experimentez. Să fiu singură. Era liniște. Una dintre ferestrele atelierului dădea spre grădina noastră comună și era o priveliște superbă, îmi plăcea să stau acolo să fumez, să observ transformările grădinii sub fiecare anotimp sau zi. Îmi amintesc și acum mirosul și sunetul furtunilor de vară de la geamul cu vopsea scorojită al primului meu atelier.
În zilele de vară lăsam ușa deschisă și intrau rândunicile ce-și aveau cuibul la streașina casei. Mi se așezau pe lucrări și stăteam așa pentru un timp uitându-ne unele la altele. Timp de șase ani între 2013 și 2019 am lucrat în acest spațiu pictând aproape cinci serii destul de ample de lucrări, acest spațiu mi-a permis să mă desfășor pe pânze de dimensiuni mari. Nu a fost un atelier al întâlnirilor, prea puțină lume i-a călcat pragul. A fost un spațiu foarte intim, în care am lucrat mult și în care am apreciat enorm tăcerea.

Pe măsură ce am început să vând, mi-am transformat două încăperi mari din casă în atelier și depozit de lucrări. Astfel că, din vara lui 2019, am putut să mă mut, și să lucrez în noul atelier.
Apoi în 2020 am moștenit casa și am transformat aproape toată anexa în atelier. Acest spațiu e cel în care lucrez și în prezent. La început arăta ca o galerie de artă. Era impecabil și foarte luminos, având două vitrine laterale, una care duce spre grădină și una spre curte. Un vis devenit realitate, aveam încălzire și aer condiționat, dar nu mă puteam acomoda. A durat ceva timp până am putut învinge obstacolul acelui alb imaculat și steril, al noului.
Sunt momente în care acopăr vitrina ce dă spre grădină cu un banner dintr-o expoziție de-a mea, pentru că mă fura priveliștea. Când lucrez caut lucruri în interior, exteriorul mă bruiază deși inițial mă inspir de acolo. Dacă nu ai disciplină, atelierul de acasă poate deveni orice altceva, dar mai puțin atelier.
În noul meu spațiu mă bucur de răcoarea dimineților și cafea privind grădina transformându-se mereu sub lumina unui nou răsărit, dar și de nopțile de vară în care lucrez la reflectoare îmbăiată de lumina puternică având, de o parte și de alta, două ferestre întunecate pe unde intra răcoarea și muțenia nopții. Spre deosebire de vechiul atelier, aici mă simt mai expusă, sunt și observator, dar și cea observată. De aceea cred că cel mai bine lucrez noaptea când pe ferestrele mari nu pot desluși aproape nimic de întunericul impenetrabil, e ca și când un întreg univers te privește.

Marius JURCA: “În 2014, imediat după finalizarea studiilor de doctorat, am simțit necesitatea unui atelier și am decis împreuna cu artista Livia Mateiaș să închiriem un spațiu în fosta fabrică Azur din Timișoara. Tot aici am creat in 2018 platforma Digital:Canvas\, un spațiu alternativ dedicat artei digitale și creatorilor de conținut digital în care de-a lungul timpului am realizat numeroase expoziții de tip One Day Show cu artiști atât din țară cât și din străinătate.”

Motivul pentru care am creat platforma Digital:Canvas\ a fost lipsa posibilităților de expunere pentru artiștii care generau conținut digital în perioada 2014-2018, atât în Timișoara, dar și la nivel național, cu foarte mici excepții. Prin urmare, având deja strânse o serie de echipamente (monitoare, televizoare, proiectoare etc.) am decis să le montăm direct în spațiu astfel încât să oferim în special tinerilor artiști din zona artei digitale, posibilitatea de a-și expune proiectele într-un spațiu dedicat și fără grija echipamentului tehnic necesar. Mai mult decât atât, ne-am ocupat și designul și promovarea evenimentelor unde a fost necesar).

În toamna anului 2021, la doisprezece ani după depunerea unei cereri, am primit de la conducerea UAP filiala Timișoara un spațiu de atelier în zona Iosefin, pe care îl împart cu Livia Mateiaș, soția mea, amândoi artiști. Până în prezent am reușit să-l restaurăm și să-l igienizăm astfel încât să-l putem folosi în mod corespunzător pentru proiectele noastre individuale.

Pentru noi este foarte important acest atelier, pentru că ne permite să ne dezvoltăm în continuare demersul artistic și, în același timp, să folosim celălalt spațiu pentru organizarea evenimentelor și susținerea tinerilor artiști pasionați de arta digitală.

Suzana FÂNTÂNARIU: “Atelierele liceului de artă „Octav Băncilă” din Iași erau spațioase marcând locul de vis al devenirii noastre ca viitori artiști. Pentru elevii cu har, profesorul și directorul Liceului, Paul Ghiligor acorda accesul suplimentar de lucru în aceste râvnite spații.”

Studentă fiind la Institutul de Arte Plastice și Decorative „Ioan Andreescu” din Cluj, secția grafică dispunea de un atelier de gravură bine dotat în care viața de ucenic gravor plasat între prese, cerneluri de tipar, băi de acizi, pietre litografice, prindea contur un gen de artă explorator pe termen lung. Profesorul Feszt Ladislau a fost maestrul ideal.

În 1975 ca absolventă și profesoară la Liceul de Artă din Craiova am dispus de un atelier inadecvat, la parterul unei clădiri vechi de pe strada Gheorghe Doja. După doi ani am primit un studio în clădirea atelierelor Filialei UAP construite de Peter Jacoby, spațiu împărțit cu alți doi colegi.

În 1986, după un an de la transferul meu de la Craiova la Timișoara am primit din partea Filialei (președinte Victor Gaga) un atelier într-o clădire istorică, str. Gh. Lazăr, nr. 4, la ultimul etaj, fără lift, fără încălzire, dar care pe parcursul celor 35 de ani l-am îmbunătățit prin finanțare proprie. Coridorul și grupul sanitar este împărțit cu alți doi colegi: Constantin Catargiu și Alexandru Jakobhazy. Aici am realizat câteva proiecte individuale: „Studio Life”(expo.) „Atelier deschis” în cadrul Bienalei Art Encounters 2022, etc.

În anul 2006 am câștigat prin concurs național bursa Constatntin Brâncuși la Cité internationale des arts Paris, cu proiectul „Ateliere deschise”. Am lucrat și locuit în atelierul destinat României timp de cinci luni, o experiență care a marcat una din etapele cele mai prolifice din cariera mea artistică.

Scurte biografii artiști:

Marius Jurca, cunoscut și sub pseudonim de 13m10j, este artist multimedia interesat de conexiunile dintre artă, tehnologie și știință. În 2008 a absolvit Facultatea de Arte și Design din Timișoara, secția grafică. Începând cu anul 2009 este membru al Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara.

Cosmin Moldovan (n.1976) trăiește și lucrează în Arad. Absolvent al Facultății de Arte şi Design din Timișoara – secția sculptură, unde a terminat masteratul și doctoratul. Este pasionat de sculptură, dar și de alte forme de exprimare vizuală. Realizează serii mici de sculpturi o dată la trei ani.
A participat la diverse expoziții colective. De-a lungul timpului a avut și o serie de expoziții personale.
În anul 2006 a primit premiul UAP pentru Tineret (ex-aequo). Împreună cu Anamaria Șerban a fost curator al proiectului Sculptura Azi. 4 discursuri, în perioada 2007-2017. Predă la Colegiul de Arte “Sabin Drăgoi” Arad.

Radu Pandele (n. 1993) a început studiile sale artistice la liceu în Arad și a continuat cu Universitatea din București, Cluj și Grenoble, Franța. Toate lucrările sale: picturi, murale sau sculpturi sunt influențate de mediul digital, pornind dintr-un software de modelaj 3d, și au teme filosofice introspective.
A început activitatea sa ca graffer în 2007, iar din 2015 ca pictor muralist. Picturile sale murale pot fi văzute în majoritatea orașelor din România și în Europa: Berlin (Germania), Montegordo (Portugalia), Grenoble (Franța), Pompei (Italia), Briancon (Franța), Bialystok (Polonia) etc.

Pandele este la fel de activ în zona artei de galerie, și are numeroase expoziții solo sau de grup la galerii și muzee: Muzeul Național de Arta Contemporană București (2018, 2020), Muzeul de Artă Recentă București (2019, 2020), Ancien Musée de Peinture Grenoble (2018), Neumunster Abbey Cultural Center Luxembourg (2019), REA Art Fair Milano (2022), IOPS / Xi-An (2020), Mobius Gallery București (2020), Suprainfinit Gallery București (2019), Anca Poterasu Gallery București (2021), H’Art Appendix București (2018).

Edith Torony s-a născut în 1988, la Timișoara, unde locuiește și lucrează. Este absolventă a secției de Pictură, Facultatea de Arte și Design, Universitatea de Vest din Timișoara, unde a obținut și diploma de masterat, în aceeași specializare, în 2012. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici, secția Pictură, Filiala Timișoara, din 2011. Și-a prezentat lucrările în expoziții personale la galeriile: Galeria Senso, București, 2022; Estopia Gallery, Lugano, 2021; Five Plus, Viena, 2019; Estopia Gallery, Bucuresti, 2019; Forma, Deva, 2019; Pygmalion, 2018; Galeria Senso, București, 2017; Zid Gallery, 2016, și Galeria Calpe, 2014, la Timișoara.
A participat la numeroase expoziții de grup, între care la Galeria Triade, Galeria Helios, Timișoara; Muzeul de Artă din Arad; Muzeul de Artă din Cluj-Napoca; Parlamentul European, Bruxelles; Galerie Marzia Frozen, Berlin etc.
A obținut Premiul I pentru pictură la Bienala Internațională Meeting Point de la Arad, în 2017. Tot în 2017, prin Galeria Senso, a participat la târgul de artă Positions Art Fair, Berlin.

Proiectul “La pas prin atelierele UAP din România 2023”, este organizat de Asociația Nucleu 0000 în colaborare cu UAP România.

Proiect cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Cover photo: Atelierele UAP și sediul UAP din strada George Enescu nr. 1, din parcul Rozelor, Timișoara