Născut la Timișoara în 1990, Mihai Toth a absolvit Facultatea de Arte și Design din Timișoara, unde în prezent urmează un doctorat în Arte Vizuale. În 2013 a co-fondat Asociația Culturală Baraka Artist, un spațiu alternativ de cercetare în sfera artelor vizuale care promovează dezvoltarea unor proiecte artistice independente, dar și colaborative. A fost invitat să participe la numeroase expoziții de grup.

Cele mai recente expoziții includ: “If A Story Is Present”- group exhibition- ArtEncounters Foundation, Timișoara; “Meeting Point In Suspended Fields” – solo exhibition – Fantom Gallery, Berlin; “Evadarea din Labirint”-group exhibition-Galeria Mansarda (Facultatea de Arte si Design Timisoara); “Ocheanul întors. Ateliere de artiști”- group exhibition- Galeria Reperaj, Oradea; proiecte cu grupul Baraka Artist: “Mr. Bonze”- ETAJ artist run space, București; “Young Blood. Arta timpului tău”- ArtSafari 2019, București; “Sanguinaccio dolce group show”- Atelier 35, București. Locuiește și lucrează în Timișoara.

Ai absolvit Universitatea de Arte din Timișoara, după un liceu cu profil sanitar și o diplomă în construcții- specializare cadastru. Când ai simțit că menirea ta este să fii artist?

Uitându-mă retrospectiv la acest traseu alambicat sunt profund convins că toate ariile din care am facut parte și toți oamenii cu care am interacționat în anumite situații și-au lăsat o anumită amprentă și au contribuit la consolidarea percepției, a modului de funcționare și atitudinea pe care o manifest atât în artă, cât și în viață. Nu rezonez atât de mult cu ideea de artist, ci mai degrabă mizez pe noțiunea de practică artistică. Privind din acest unghi, coagularea practicii mele s-a format organic și continuă să capete noi nuanțe pe parcurs. Faptul că am gustat din mai multe arii de activitate, mi-a conferit posibilitatea să articulez o activitate cu caracter interdisciplinar și chiar transdisciplinar pe care o manifest în zona artei. Așadar, nu aș putea putea marca exact momentul de decizie în construirea unui traseu artistic, însă lucrurile au fost accelerate în această direcție în urmă cu zece ani când am aplicat pentru admiterea la Facultatea de Arte și Design din Timișoara.

În ce măsură experiența ta academică te-a ajutat în evoluția artistică și mai ales în dezvoltarea stilului tău personal?

Aș putea să răspund la această întrebare făcând o paralelă la motivația ce a stat la baza admiterii mele în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara, respectiv dorința de dialog și de comunicare cu mediul artistic. Provenind dintr-un registru în care m-am format ca om, dar fără să am o tangență directă cu zona cultural-artistică, aveam nevoie de a cerceta acest mediu prin intermediul interacțiunii directe cu arealul artistic de care dispunea Timișoara prin anii 2013. Același discurs m-a impulsionat și în momentul de formare al unui grup, devenit ulterior o asociație culturală, în care deschiderea pentru colaborare și parteneriat a dominat și continuă să domine întreaga activitate. În felul acesta, afinitatea pentru dialog s-a proiectat inclusiv în cadrul practicii mele, în special prin felul în care operez în cercetarea pe care o dezvolt și în care inserez anumite analogii și paralele cu diverse alte practici și discursuri ale unor personalități din lumea artei, dar și din alte domenii, cu care rezonez. Această abordare îmi oferă impulsul necesar pentru a dezvolta proiecte ce au posibilitatea să treacă dincolo de propria existență, exact așa cum descria artista americană Eva Hesse: „Îmi doresc lucrări ce sunt nonlucrări care să-și găsească drumul dincolo de preconcepțiile mele, de gustul meu, să meargă dincolo de ceea ce știu și de ceea ce pot știi.”.

Care ar fi particularitățile Școlii de la Timișoara? Se poate oare vorbi despre Școala de la Timișoara? (Prin ce se diferențiază de Cluj, Iași și București?)

Această titulatură sub forma „Școlii de la…” are o nuanță destul de evazivă și am sentimentul că te conduce ușor către un făgaș greșit. Dacă ar fi să vorbim de anumite particularități ale structurii academice din Timișoara pe domeniul artelor, aș putea identifica o anumită afinitate pentru interconectivitate între secțiile existente, având posibilitatea ca student, indiferent de specializare, să interacționezi și cu celelalte domenii. Desigur, această abordare conduce către o anumită deschidere către experiment, un aspect cu rădăcini serioase în ceea ce privește istoria locului. În acest sens, putem aminti perioada anilor ‘70 cu aportul creativ-artistic al Grupului Sigma manifestat atât în domeniul artelor vizuale, cât și în registrul didactic prin implementarea unui sistem alternativ de predare în cadrul Liceului de Arte Plastice din Timișoara; un alt indiciu în direcția experimentului este festivalul de artă performativă organizat de istoricul de artă Ileana Pintilie, numit Festivalul Zona, ce a debutat în 1993 și s-a desfășurat până în 2002; Festivalul de muzică experimentală, sub umbrela Asociației Simultan, care continuă să organizeze în fiecare an o serie de evenimente dedicate acestui sector artistic; teatre independente ce au în discursul lor o atitudine experimentală, de exemplu Teatrul Basca, etc.. În această serie generoasă de acțiuni și situații cultural-artistice, aș putea completa lista cu apetitul orașului pentru conversia de clădiri istorice și coagularea lor în spații alternative dedicate artelor vizuale prin diferite artist-run space-uri sau alte variante structurale. Așadar, în Timișoara, așa cum o văd eu, plutește în atmosferă o dorință specifică de explorare și investigare a anumitor medii de expresie vizuală, dar și a eventualelor noi posibilități de interacțiune și difuzare a climatului cultural-artistic.

Faci parte din gruparea artistică Baraka Artist. Care este în linii mari povestea grupului?

Totul a început în 2013, după un 2012 în care se zvonea că va surprinde sfărșitul lumii… Anul acesta se împlinesc zece ani de când ne-am angrenat în această colaborare, iar datorită traseului construit organic, fără un plan de început bine conturat, pot fi evidențiate mai multe perioade, respectiv: perioada de început în care i-a naștere o prietenie și se mobilizeză un spațiu destinat activitățiilor noastre; următoarea perioadă ce se întinde pe aproximativ cinci ani, marchează o zonă experimentală, așa i-a naștere grupul Baraka Artist prin care am avut ocazia să investigăm chiar și limitele egoului personal, dar și percepția publicului lansând anumite situații discutabile din punct de vedere estetic și al contextului; în a treia perioadă se formează o asociație, numită Asociația Culturală Baraka Artist. Asociația noastră are în fișa de lucru gestiunea Baraka Artist-run space-ului ce poate fi văzut ca spațiu alternativ de artă vizuală, ce înmagazinează spațiu de atelier, spațiu de expunere, un loc adresat rezidenței, o zonă de dialog și dezbatere, o secțiune adresată arhivei; dar și o platformă dedicată necesităților actuale ale producătorului artistic, precum și ale publicului pentru a generea un dialog direct și formator prin intermediul cercetării, expoziției și promovării artei.

Am văzut recent lucrările tale la Art Encounters în cadrul expoziției colective IF A STORY IS PRESENT, proiect curatoriat de Yane Calovski și Hristina Ivanoska. Spune-ne te rog mai multe despre implicarea ta în proiect.

Proiectul expozițional IF A STORY IS PRESENT, a fost curatoriat de Diana Marincu și organizat de echipa Fundației Art Encounters. Totodată, proiectul a presupus și un program de mentorat susținut de Yane și Hristina adresat unui grup de tineri artiști, printre care m-am aflat și eu. Colaborarea a început cu câteva întâlniri online în care am discutat despre practica fiecăruia dintre noi și am lansat câteva propuneri pentru aportul nostru în spațiul expozițional din cadrul Fundației Art Encounters. În cazul meu, am simțit o conexiune aparte față de anumite puncte de cercetare din practica celor doi artiști macedonieni, în special în ceea ce privește dezvoltarea conceptului referitor la „Cele nouă principii ale formei deschise”, o teorie inițiată de arhitectul polonez Oskar Hansen. Un alt punct de intersecție constă în afinitatea pentru istoria și teoria artei prezentă în modul în care lucrez și abordarea celor doi artiști, respectiv modul în care sunt construite punți de legătură între diferite zone ale discursului artistic, prin intermediul arhivei și al memoriei, ce sunt ulterior încadrate în structura lucrărilor. Lucrarea pe care am realizat-o în această ecuație expozițională se numește “Rețea frapantă în câmp deschis” și este compusă dintr-o animație cu o serie de linii ce sunt trasate digital pe un registru grilat, preluat din structura caietelor speciale de caligrafie, care se extinde pe suprafața pereților sub forma unei instalații. Printre altele, lucrarea își propune să investigheze anumite posibilități de comunicare între mediul digital și realitatea obiectivă.

La începutul săptămânii ai prezentat la Fantom Gallery din Berlin o instalația site-specific “Meeting Point In Suspended Fields”, rod al participării tale la un program de rezidență artistică din Germania. Ce oportunități te-au determinat să te alături proiectului și cum ai descrie această colaborare internațională?

Prin luna martie al acestui an, am dat de un open call pentru un program de rezidențe organizat de Anca Boeriu și Ludwig Norz în cadrul Galeriei Fantom din Berlin. Mi-am dorit foarte mult să iau parte la o astfel de experiență și am aplicat fără ezitare. Colaborarea cu Anca si Ludwig a fost deosebită, iar programul de rezidență s-a dovedit a fi extrem de fertil pentru mine. În prima parte, am avut nevoie de câteva zile de a sta cu spațiul gol al galeriei pentru a putea pătrunde în intimitatea locului, de a înțelege lumina, arhitectura și celelalte registre structurale. Lucrarea, „Meeting Point In Suspended Fields”, este o instalație site-specific care s-a consolidat printr-o serie de fascicule de linii trasate cu bucăți de bandă adezivă de hârtie atașate direct pe pereții galeriei și inscripționate fiecare cu un an din cei ultimii 2022 de ani… practic au rezultat 2022 de linii, iar aceste segmente variate prin dimensiune și poziționate cu o anumită unghiularitate pe planurile pereților, într-o amplasare sub egida hazardului, au fuzionat una cu cealaltă printr-o compoziției deschisă și dinamică ce transpunea spațiul geometric cu unghiuri drepte într-o capelă cu o circularitate specifică. Instalația înmagazinează o serie de motive cu care lucrez de ceva timp, printre care motivul liniei, motivul grilei, motivul colțului, motivul accidentului, etc., dar și alte intersecții cu registrul istoric al artei, respectiv cu anumite sisteme de operare ale situaționismului. Bineînțeles, pe lângă colaborarea propriu-zisă cu contextul rezidenței, am avut prilejul să gust din pulsul Berlinului atât în ceea ce privește planul scenei de artă, cât și la nivelul ambalajului istoric al locului.

Care a fost cea mai mare provocare a ta ca artist în pregătirea celor două expoziții?

Fiecare din cele două proiecte au avut anumite particularități și chiar contexte diferite… în cazul situației din Berlin cu Galeria Fantom am avut parte de o intimitate aparte și un fel de autonomie în gestiunea spațiului, iar în cadrul expoziției colective de la spațiul Fundației Art Encounters a fost prioritar construcția unei simbioze între mai multe registre și medii de expresie care să compună o unitate relevantă întregului planșeu expozițional.

Dacă nu greșesc, una dintre temele principale pe care le abordezi în lucrările tale se referă la motivul liniei. Când a devenit acest subiect de interes și ce te-a determinat să îl explorezi în continuare?

Lucrez cu ideea de linie de mult timp, însă în urmă cu doi ani am început să mă axez tot mai mult pe acest subiect. Motivul liniei a devenit prioritar în contextul unei cercetări pe care am demarat-o chiar în cadrul facultății, cu ocazia proiectului de licență, o lucrare ce poartă titlul, “Cratima – conversie grafică”. Linia a venit la pachet odată cu motivul grilei și cu ideea de proces de conversie pe care l-am structurat conceptual. Miza proiectului consta în demararea unui proces de conversie a liniei preluate din tridimensionalul sculpturii și redate în varianta bidimensională în plan grafic-pictural. Aici, apăruse în discursul meu și conceptul de masă rotundă în versiune metafizică, la care au luat parte mai multe personalități, precum: Paul Neagu, Agnes Martin, Andrei Cădere, John Cage, Horia Damian, Robert Ryman și alții. Prin intermediul acestui cadru generos am construit acest mecanism de conversie a liniei care a căpătat în final, și un registru vizual pe lângă cel conceptual. Pentru mine, linia a devenit cratimă, chiar dacă are o anumită oblicitate, folosesc această noțiune în termenii lui Paul Neagu, prin care pot construi un cadru deschis, dinamic, ca punte de legătură între diverse situații și elemente.

Ce primează în lucrările tale? Preferi spontaneitatea în artă sau pui mai mult accent pe cercetare?

Tind să-mi consider practica sub formă de cercetare, dar chiar și în cadrul unei cercetări se pot evidenția momente dominate de spontaneitate care de multe ori nuanțează întreaga plajă de studiu. Pictorul de origine engleză, Howard Hodgkin, obișnuia să sublinieze faptul că „fiecare gest e o urmă sau mai multe a unei stări, a unei zile, e rutină, e timp, e respirație, e privire, etc.”, iar și eu la rândul meu sunt preocupat de complexitatea și multitudinea de nuanțe din spatele procesului creativ-artistic pe care încerc să-l conștientizez prin întreaga sa manifestare.

Cât de important este pentru tine să transmiți un mesaj prin arta ta?

În acest sens rezonez foarte mult cu ceea ce pictorul american, Robert Ryman, spunea: „Entertainer-ul distrează oamenii… artistul face ce are de făcut, iar publicul vine sau nu vine… asta-i tot!”. Așadar, din perspectiva mea, mesajul atinge o zonă de destindere și relaxare, chiar dacă e vorba de o situație critică, privitorul devine leneș în fața unui discurs artistic cu un mesaj prea concret. Am sentimentul că mesajul crează o stare de entertaiment… Asta nu înseamnă că marginalizez anumite structuri din domeniul artei, cum ar fi arta activistă sau arta cu o anumită nuanță ecologică, însă pentru mine accentul pe mesaj este secundar.

Care au fost etapele procesului tău creativ, de la idee sau sursa de inspirație până la noua serie de lucrări?

Procesul de lucru, în cazul meu, se extinde și în viața de zi cu zi… sunt momente și situații cotidiene în care aud ceva, observ un anumit obiect sau chiar am un anumit sentiment, care mă conduc în starea de a-mi da seama de ceva… în acel moment iau carnetul și notez. Așa ajung să consolidez diverse proiecte și lucrări, prin intersecția diferitelor momente din viața mea. Binențeles, atunci când am un anumit subiect pe care sunt axat, am senzația că apar diferite conjuncturi ce „complotează” în direcționarea atenției mele spre acel indiciu de care am nevoie pentru stivuirea unei noi cărămizi la structura construcției cercetării propuse. Încă ceva… modul în care îmi abordez practica are de-a face cu un sistem de operare deschis, în sensul unei cercetări progresive. Nu sunt adeptul lucrărilor cu o finalitate concretă de sine stătătoare… nu sunt atras de obiectul finit, îmi place să investighez modul în care e construit, cum și de ce, defapt motivația și preocuparea din spatele vizualului sunt cele care mă impulsionează și în cazul altor practici artistice. Îmi place ca fiecare intervenție sau obiect pe care-l propun, să facă parte din traseul de ansamblu al cercetării propriu-zise. Îmi place să învăț în permanență lucruri noi din suprafețele pe care le construiesc și, de fiecare dată, sunt surprins de diferite situații și elemente pe care le sesizez. Sunt interesat să găsesc soluții la problemele pe care mi le pun, respectiv preocuparea față de structura de lucru și experiența vizuală.

Cum este primită arta contemporană românească pe scena de artă internațională?

Nu știu dacă modul în care văd această situație are de-a face cu optimismul meu, însă consider că România, prin anumite exemple și perioade specifice în care diferiți artiști, grupuri și chiar comunități din zona artei s-au evidențiat prin muncă și seriozitate dincolo de granițele țării, deține capacitatea, resursele și uneltele necesare, ce trebuie doar activate prin mici impulsuri, de a-și stabili o anumită verticalitate pe scena de artă internațională. În momentul de față, avem galerii care merg la târguri de artă importante, artiști care-și împart atelierul între România și alte țări, curatori care gestionează proiecte cu caracter global, colecționari tineri în formare cu viziune și devotament, spații alternative și contexte noi de difuzare a artelor vizuale… un adevărat ecosistem artistic în plină dezvoltare.

Cu cine ai vrea să colaborezi? Un artist internațional poate?

În acest sens nu am neapărat un răspuns concret… sunt adeptul colaborărilor organice, fără să lansez așteptări și planuri cu anumite proiecții fictive. Aș răspunde mai de grabă cu cine am avut prilejul și oportunitatea să colaborez până acum, e vorba de echipa Fundației Art Encounters cu care am lucrat prima dată în contextul Bienalei Art Encounters de anul trecut, pe partea de organizare… atunci am avut ocazia să mă întâlnesc cu un cadru extrem de profesionist, foarte organizat și deosebit de eficient în modul de cooperare între cei implicați în activitatea fundației.

Există ceva ce ți-ar plăcea să experimentezi, dar încă nu a apărut contextul potrivit?

Mi-ar plăcea să experimentez în continuare construind instalații cu caracter site-specific în care să pun în discuție diverse situații și spații cu diferite structuri, prin care să generez un mediu de interacțiune în care privitorul poate avea posibilitatea de a identifica coordonatele principale ale practicii mele ce-l pot conduce, poate, în direcția unei trăiri estetice veritabile.

La ce proiecte mai lucrezi acum și ce planuri de viitor ai?

În prezent lucrez la o teză de doctorat, cu numele Vidul-între transcendență și reprezentare, iar în paralel organizez în cadrul Baraka Artist-run space diferite workshop-uri pe diferite teme și subiecte legate de practici artistice contemporane adresate studenților și colaborez în continuare cu diferiți curatori și organizatori de expoziții pentru a lua parte la proiecte expoziționale colective. Pe viitor, doresc să-mi extind practica în diverse contexte, spații și situații relevante scenei de artă internaționale, să construiesc în continuare instalații site-specific și diferite alte intervenții pe care să le împărtășesc atât cu publicul specializat, cât și cu cel larg, pentru a menține un dialog deschis, omogen și fertil.

Cover photo: Dana Dohotaru